Impozitul pe clădirile și terenurile abandonate, în creștere cu 300%: „Cei care nu cultivă pământul trebuie pedepsiți”

Impozitele pe clădirile abandonate și pe terenurile agricole necultivate ar putea crește cu până la 300% în Moldova. Acest lucru este prevăzut în proiectul politicii bugetar-fiscale pentru 2025. Experții califică această măsură drept una bună, dar se îndoiesc de eficacitatea ei.

Autoritățile locale ar putea primi permisiunea de a majora până la 300% cotele impozitului pe proprietăți și terenuri  atunci când vine vorba despre case  și terenuri abandonate din zonele populate, precum și în cazul terenurilor agricole neprelucrate. Această prevedere a fost inclusă în proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul viitor, adoptat de Parlament în prima lectură.

La capitolul terenuri neprelucrate vor fi atribuite loturile care nu au fost cultivate mai mult de doi ani, iar taxele majorate vor fi plătite începând cu al treilea an. Criteriile după care o clădire va fi calificată drept abandonată vor fi stabilite de autoritățile locale.

În nota explicativă la proiectul politicii bugetar-fiscale, aceste măsuri sunt explicate prin necesitatea extinderii autonomiei autorităților locale, inclusiv prin creșterea eficienței administrării impozitului pe proprietate.

„Pentru ca oamenii să aibă grijă de casele lor”

Vicepreședintele Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), primarul satului Gangura, raionul Ialoveni, Marcel Bobeica, comentând această prevedere a proiectului, a spus că pentru autoritățile locale scopul principal al acestor modificări este, mai degrabă nu de a colecta bani suplimentari pentru buget, ci pentru a încuraja oamenii să-și îngrijească proprietățile. „Pentru ca oamenii să aibă cumva grijă de casele lor. Susținem această inițiativă deoarece în multe localități sunt case și clădiri părăsite, acestea sunt privatizate, apoi lăsate de izbeliște. Iar din cauza aspectului [inestetic], pierdem mai mult”, a spus Bobeica.

El a adăugat că primăria va forma o comisie administrativă care va elabora regulamentul în baza căruia vor fi identificate clădirile abandonate. Întrebat de NM cât de mare ar putea fi taxa, Bobeica a răspuns că depinde de valoarea estimată a proprietății. „Dacă nu există un document privind valoarea estimată a bunului, atunci vorbim de 100 de lei. Dacă vorbim de o casă bună [în satul nostru] cu un teren care a fost evaluat, atunci impozitul este de aproximativ 200 de lei pe an. După majorare, această taxă va fi de aproape 600 de lei”, a spus Bobeica.

Potrivit primarului, satul a stabilit un impozit de 0,3% pe an din valoarea bunului și îl revizuiește de fiecare dată, crescându-l la nivelul inflației.

„Terenul necultivat este o problemă pentru zonele învecinate”

Fostul deputat și fost președinte al asociației Forța Fermierilor Alexandr Slusari, într-o discuție cu NM, a remarcat că din punct de vedere conceptual este bună ideea creșterii impozitului pe terenurile agricole necultivate. „Este corect pentru că terenul necultivat este o problemă pentru zonele învecinate unde terenurile sunt cultivate. Dacă zona nu este arată, dacă acolo nu se aplică îngrășământ, acest lucru duce la apariția buruienilor și a dăunătorilor. Cei care nu cultivă pământul trebuie pedepsiți”, spune Slusari.

O opinie similară are și expertul economic Veaceslav Ioniță. „Avem aproximativ 300 de mii de hectare de teren agricol necultivat (în total sunt aproximativ 2 milioane de hectare de teren agricol în Moldova). Pe lângă faptul că acest lucru dăunează economiei, dăunează și zonelor învecinate care sunt prelucrate”, a menționat Ioniță.

În opinia sa, impozitul majorat ar trebui să încurajeze proprietarii de terenuri să dea în chirie lotul. În același timp, expertul consideră că o taxă majorată în acest caz este un instrument slab, deoarece autoritățile locale nu se vor grăbi să majoreze taxele, pentru a nu-și afecta ratingul politic.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

romania-insider.com

Vizita premierului interimar al României la Chișinău: Bolojan va participa la Congresul PAS

Ilie Bolojan, premierul interimar al României și președintele Partidului Național Liberal (PNL), va participa pe 14 iunie la Congresul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de reprezentanții PNL, relatează Digi24.ro.

Potrivit sursei citate, PNL a anunțat, într-un comunicat de presă, că Ilie Bolojan va participa, pe 14 iunie, la Congresul PAS, organizat la Chișinău. PNL a adăugat că prezența lui Bolojan va transmite „sprijinul constant al României pentru parcursul european al Republicii Moldova și pentru aprofundarea relațiilor dintre cele două state”.

Totodată, PNL a declarat că „Ilie Bolojan este primul lider român care se deplasează la Chișinău după anunțul privind deschiderea primului cluster de negocieri pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană”.

Amintim că la Consiliul Politic Național al PAS din 2024 a fost prezent Nicolae Ciucă, atunci – președinte al PNL și președinte al Senatului României, dar și europarlamentari. În cadrul consiliului s-a discutat inclusiv despre referendumul republican constituțional din 2024.

Totodată precizăm că, la alegerile pentru Parlamentul European din 2024, PAS a îndemnat alegătorii cu cetățenie română să voteze PNL. Liderul formațiunii, Igor Grosu, a menționat că PAS face parte din Partidul Popular European (PPE). În România, Partidul Național Liberal face parte din PPE.

***

Despre vizita lui Ilie Bolojan în Republica Moldova a anunțat Primăria Chișinău pe 12 iunie. Anunțul a fost făcut în contextul restricțiilor de circulație din capitală, în legătură cu această vizită. Primăria a menționat că restricțiile, care vor fi temporare, vor viza perioada 13 iunie, ora 12:00 – 14 iunie, ora 21:00, precum și anumite locuri publice din centrul orașului și arterele care fac legătura cu aeroportul. Totodată, Primăria a precizat că Ilie Bolojan va vizita instituții de stat și că măsura a fost luată de poliție.

Ultima vizită a lui Ilie Bolojan în Republica Moldova a avut loc în perioada 28-29 mai curent. Bolojan a participat la un eveniment dedicat reformei administrației publice locale. Totodată, a avut întrevederi cu premierul Alexandru Munteanu și cu președinta Maia Sandu. Vizita a fost întreruptă pe 29 mai, după ce o dronă s-a prăbușit peste un bloc din Galați, iar Bolojan a solicitat un avion militar pentru a reveni de urgență în România.

***

Pe 14 iunie se va desfășura Congresul PAS, în cadrul căruia va fi aleasă conducerea formațiunii.

Actualul lider al partidului, Igor Grosu, a anunțat pe 11 mai, la Radio Moldova, că va candida pentru un nou mandat. Acesta a devenit președinte interimar al formațiunii în 2020, după alegerea Maia Sandu în funcția de președintă a Republicii Moldova. În mai 2022, acesta a fost ales oficial președinte al PAS pentru un mandat de patru ani.

Pe 26 mai, deputata PAS, Doina Gherman, a declarat la Vocea Basarabiei că Igor Grosu este singurul candidat la funcția de președinte al partidului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: