Igor Cecan / NewsMaker

VIDEO În ce condiții ar fi oportună o întâlnire între Maia Sandu și Vadim Krasnoselski? Răspunsul lui Serebrian

Vicepremierul pentru Reintegrare Oleg Serebrian a sugerat că președinta Maia Sandu nu se întâlnește cu liderul nerecunoscut al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, pentru că, deocamdată, nu ar avea ce discuta. Oficialul a explicat că dacă o întrevedere la acest nivel ar avea loc, aceasta ar trebui să ducă la un rezultat „palpabil”, nu doar simbolic. În același timp, Oleg Serebrian a menționat că dialogul între Chișinău și Tiraspol este menținut prin intermediul formatului de negocieri privind diferendul transnistrean „1+1”. Precizările au fost făcute în cadrul ediției din 23 mai a emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV. 

Oleg Serebrian a fost întrebat dacă vede oportunitatea unei întâlniri dintre Maia Sandu și Vadim Krasnoselski în prezent și în general, în contextul în care responsabilul de „relații externe” al regiunii transnistrene, Vitalii Ignatiev, a admis o astfel de posibilitate.

„Eu consider că la momentul de față discuțiile în acest format „1+1” sunt sufieciente și nu am mobilizat până la capăt toate pârghiile de care dispunem, în formatul dat. Când va considera oportun doamna președintă ca o astfel de întâlnire să aibă loc, nu pot să știu. Va fi făcută o decizie. Decizia va fi anunțată. Nu cred că acest lucru se va întâmpla până la alegeri. Și nu văd ce s-ar discuta. Pentru că asta este de fapt esența problemei”, a răspuns vicepremierul pentru Reintegrare.

Oleg Serebrian a spus că de-a lungul timpului mai mulți oficiali s-au întâlnit cu liderii nerecunoscuți ai regiunii transnistrene, însă aceste întrevederi au avut rezultate „mai curând psihologice”.

„O întâlnire la acest nivel trebuie să aibă o finalitate mult mai concretă. Să se concretizeze în ceva mult mai palpabil. Și ca să fie pregătită o astfel de întâlnire, înseamnă că noi în formatul „1+1” trebuie să ajungem la o înțelegere: „Uitați-vă, în cazul în care ar avea loc o astfel de întâlnire, revoluționăm”. Chiar și o declarație despre procesul de negocieri – despre finalitatea procesului de negocieri – bunăoară, spun eu”, a declarat acesta.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

foto simbol

Drona observată în raionul Soroca s-a prăbușit și a explodat la Dondușeni (ACTUALIZARE)

ACTUALIZARE 17:53: Potrivit Poliției, preliminar, ]n urma incidentului nu au fost raportate victime. Oamenii legii se află la fața locului, examinează zona și stabilesc circumstanțele incidentului.

Cetățenii sunt îndemnați să evite zona, să nu se apropie și să nu atingă fragmentele depistate. Orice obiect suspect trebuie semnalat imediat la 112.

Poliția Republicii Moldova

Într-o primă reacție, Ministerul Afacerilor Externe a condamnat „ferm încălcarea repetată a spațiului aerian al Republicii Moldova”. Potrivit diplomației de la Chișinău, aceste incidente „constituie o încălcare gravă a suveranității și integrității teritoriale a țării noastre, pun în pericol siguranța cetățenilor și evidențiază consecințele directe ale războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei asupra stabilității regionale”.

„Ministerul Afacerilor Externe solicită Federației Ruse să înceteze imediat atacurile asupra Ucrainei și să respecte normele dreptului internațional, inclusiv suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova”, se mai arată în reacție.

ACTUALIZARE 19:07: Ministerul Apărării anunță că aparatul de zbor fără pilot a căzut și explodat în câmpul din extravilanul localității Codrenii Noi spre satul Scaieni, raionul Dondușeni.

„Alte circumstanțe se stabilesc”, precizează Ministerul.

Autoritățile îndeamnă cetățenii care găsesc obiecte neidentificate sau fragmente ale acestora să nu le atingă, să nu le miște și să sune la 112.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Un presupus zbor neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova a fost semnalat pe 16 octombrie, la ora 16:22, în regiunea satului Sobari, raionul Soroca. Ministerul Apărării anunță că  va reveni cu detalii.

Instituția precizează că monitorizarea spațiului aerian continuă, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

Amintim că patru cazuri de survolare neautorizată au fost înregistrate în noaptea de 15 spre 16 octombrie, în contextul atacurilor masive ale Federației Ruse asupra Ucrainei, potrivit Ministerului Apărării. Acestea au fost detectate în zona localității Tudora, pe direcțiile Otaci–Hădărăuți și Căplani–Olănești, precum și pe traseul Purcari–Dnestrovsc.

Potrivit datelor oficiale publicate de Ministerul Apărării pe 16 octombrie, doar în ultima săptămână au fost înregistrate șapte incidente de încălcare a spațiului aerian. De la începutul anului au fost înregistrate 63 de cazuri, dintre care 15 în octombrie. În total, din 2022, când Rusia a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei, au fost raportate 100 de incidente.

Ministerul Apărării îndeamnă cetățenii să nu se apropie și să nu atingă dronele, rachetele sau fragmentele acestora. Depistarea unor asemenea obiecte trebuie raportată imediat la 112.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: