BBC

În loc de Instagram, în Rusia se lansează „Rossgram”, o nouă rețea de socializare

Pe 28 martie, Rusia va lansa o rețea de socializare nouă, menită să înlocuiască Instagramul, care a fost blocat. Noua rețea se va numi „Rossgram”, se arată pe site-ul acesteia.

Potrivit comunicatului de presă, noua rețea de socializare a fost elaborată de către antreprenorul Kiril Filimonov și Alexandr Zobov, ex-coleg de clasă cu Pavel Durov, fondatorul rețelei de socializare VKontakte și a produsului software Telegram Messenger.

Dezvoltatorii susțin că „Rossgram” va include instrumente suplimentare pentru monetizare, inclusiv acces contra plată la anumite informații, precum și crowdfunding (colectare de fonduri).

De asemenea, aceștia dau asigurări că rețeaua va conține toate funcțiile cu care s-au obișnuit utilizatorii de Instagram. Suplimentar, va fi posibil transferul de date personale din rețelele de socializare străine către „Rossgram”.

Fondatorii „Rossgram” au precizat că primii care se vor putea înregistra vor fi bloggerii și „partenerii”. Restul utilizatorilor vor avea acces la „Rossgram” din aprilie 2022.

***

Din 14 martie, utilizatorii din Rusia nu mai pot accesa Instagram, Facebook și Twitter.

Pe 11 martie, Procuratura Generală a Rusiei a anunțat că va cere instanței de judecată să declare compania Meta, care deține Facebook, Instagram, WhatsApp și Messenger, drept organizație extremistă. Reacția vine după ce Meta a permis comentariile utilizatorilor din Ucraina, care instigă la moartea lui Putin și Lukașenko. Pe 14 martie, conducerea companiei și-a revizuit decizia și a suspendat-o.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

NM Espresso: despre «guvernarea externă» a Moldovei, un nou incident de frontieră pe Nistru și apelul lui Tofan către găgăuzi

Moldova și UE: protejarea democrației și «guvernarea externă»

Cum le poate fi explicată mai clar cetățenilor desființarea raioanelor din Moldova? Unde este granița dintre protecția împotriva ingerințelor Rusiei și restrângerea libertății de exprimare? Reforma justiției a ajuns într-adevăr într-un impas? Despre reformele dificile prin care trece Moldova în drumul său spre UE, NM a discutat cu directorul pentru coordonarea programelor în cadrul Consiliului Europei, Claus Neukirch, în interviul «Putem apăra democrația în Moldova fără limitarea drepturilor?». 

Iar în materialul «Au decis totul fără noi?», NM a analizat dacă Moldova poate lua decizii în mod independent, pe ce se bazează discuțiile despre «guvernarea externă» a țării, precum și ce condiții poate apăra Chișinăul în negocierile cu UE, cine își asumă responsabilitatea pentru consecințele reformelor și cum se leagă toate acestea de faptul dacă autoritățile își ascultă cetățenii. 


Alegerea în Găgăuzia: apelul lui Tofan

Premierul Vasile Tofan i-a îndemnat pe locuitorii Găgăuziei să participe la alegerile din 15 noiembrie, în cadrul cărora vor fi aleși deputații Adunării Populare a Găgăuziei și bașcanul autonomiei. Tofan s-a adresat locuitorilor autonomiei în trei limbi — română, rusă și găgăuză — îndemnându-i să își aleagă singuri conducerea Găgăuziei, fără a se lăsa influențați de «banii murdari sau de manipulări».


MMZ din Rîbnița

Chișinăul nu a prelungit autorizația de mediu a Uzinei Metalurgice Moldovenești (MMZ), situată în Rîbnița, în regiunea transnistreană, astfel că întreprinderea nu va putea importa și exporta fier vechi. Agenția de Mediu a comunicat că, pentru prelungirea autorizației, este necesară o inspecție a uzinei, însă inspectorii nu au fost lăsați să intre pe teritoriul acesteia. 


Criza de pe Nistru 

În urma ploilor recente, Kievul a mărit deversarea apei din lacul de acumulare Novodnistrovsk până la la 55 m³/s, ceea ce a dus la creșterea nivelului Nistrului în nordul Moldovei, a anunțat ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. În același timp, Apă-Canal Chișinău a avertizat că debitul apei la stația de captare de la Vadul lui Vodă este de aproape patru ori mai mic decât cel necesar. 


Compensațiile pentru sezonul rece

Aproximativ 670 de mii de familii din Moldova ar putea beneficia de compensații pentru încălzire în această iarnă, a anunțat premierul Tofan. El a amintit că, la evaluarea vulnerabilității solicitanților, autoritățile vor lua în considerare nu doar veniturile, ci și indicatorii indirecți ai bunăstării: deținerea unei mașini noi, existența unor depozite bancare sau a unei case spațioase. 


Scandalul privind deplasarea PAS la Milano: continuare 

Ministra Muncii, Natalia Plugaru, și-a explicat participarea la evenimentul PAS de la Milano, răspunzând unei interpelări a deputatului Ion Chicu privind eventuale cheltuieli din bugetul de stat. Potrivit Nataliei Plugaru, pentru deplasarea la Milano și-a luat o zi de concediu fără plată. 


Incidentul de frontieră de pe Nistru: continuare 

Informațiile prezentate de deputatul PAS Lilian Carp, potrivit cărora Chișinăul ar fi transmis Kievului o notă de protest după incidentul de pe Nistru cu grănicerii ucraineni, s-au dovedit a fi doar parțial adevărate. După ce MAE a dezmințit această informație, Carp a declarat că a fost înțeles greșit și că nu s-a referit la o notă de protest, ci la o notă informativă. 

Premierul Tofan, comentând incidentul, a declarat că «pe teritoriul nostru se aplică legea Republicii Moldova». Totodată, acesta a menționat că Ucrainei îi este greu să această cum să acționeze în astfel de situații, în condițiile în care țara se află în război. 

Între timp, pe 17 octombrie, pe Nistru a avut loc un incident similar. Grănicerii ucraineni au trecut din nou frontiera Republicii Moldova în timpul urmăririi unui alt ucrainean care fugise din țara sa. 

Primul incident de frontieră s-a încheiat, după cum se știe, cu spitalizarea fugarului și deschiderea a două dosare penale pentru traversarea ilegală a frontierei. În materialul «Au depășit grănicerii ucraineni limita?», NM a analizat unde se termină competențele forțelor de ordine străine, dacă localnicii aveau voie să-l «smulgă» pe fugar din mâinele grănicerilor și să filmeze incidentul, precum și dacă solicitanții de azil aflați în astfel de situații riscă extrădarea în Ucraina. 


Puncte de trecere comune

Poliția de Frontieră a anunțat că Republica Moldova examinează propunerea Ucrainei privind amplasarea unor puncte de trecere comune pe sectorul moldovenesc al frontierei. Kievul a venit cu această propunere în contextul atacurilor lansare de dronele rusești asupra punctelor de trecere a frontierei din Ucraina. 


Pe scurt 

«Calea Ferată din Moldova» a reluat importul de fier vechi din România, după o pauză de mai mulți ani.

Moldova va trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie: la ora 4:00, acele ceasornicului trebuie date înapoi cu o oră. 

Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova a recomandat instituțiilor de resort să ia măsuri în urma evaluării riscurilor asociate cu Yandex Go, fără a preciza însă despre ce măsuri este vorba.

Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova a recunoscut definitiv organizația rusă «Eurasia», afiliată lui Ilan Șor, drept extremistă.

În Moldova a fost înregistrat un nou partid, «Dreptatea Națională», condus de fostul vicepreședinte al PLDM, Iulian David.


Moldova și România 

Parlamentul României a aprobat Guvernul condus de Luca Niculescu, punând capăt unei crize politice care a durat aproape șase luni. Președinta Maia Sandu l-a felicitat pe noul prim-ministru pentru începerea activității și a dat asigurări că «România poate conta întotdeauna pe noi». 


Ce se întâmplă astăzi, 21 octombrie: 

  • 10:00 — Ședința Guvernului. 
  • 11:00 — Ședința Consiliului Audiovizualului. 
  • 16:30 — Ședința Biroului permanent al Parlamentului.
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: