În Moldova a fost instituit Centrul Unic de Gestionare a Crizei. Dumitru Udrea, numit șef

Începând cu ziua de astăzi a devenit operațional Centrul Unic de Gestionare a Crizei, structură care va coordona efortul de asistență efectuat de Guvern, organizații internaționale, inițiativa privată și voluntari, a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, prim-ministra Natalia Gavrilița.

Șeful Centrului Unic este secretarul general al Guvernului Dumitru Udrea, în cadrul structurii de gestionare urmând să activeze și reprezentanți ai Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați.

Centrul va avea o linie verde, care va fi operațională, începând cu ziua de mâine, ora 9.00, și la care toți cetățenii se vor putea adresa pentru a afla detalii despre cum pot să ajute în situația creată.

Natalia Gavrilița a anunțat că, pe lângă depozitul de la Moldexpo, de azi devin operaționale încă 3 centre de colectare a donațiilor din partea persoanelor fizice.

Adresele punctelor de colectare: SA Moldova Film, șoseaua Hîncești, 61; CIE SA Moldexpo, str Ghioceilor, 1; Universitatea Tehnică a Moldovei, str. Studenților 9/7; Palatul Feroviarilor, str. Decebal, 2.

Cetățenii pot dona: paturi pliante; saltele; plapume, perne, pături, prosoape; lenjerie de pat; haine și încălțăminte; jucării și jocuri noi, nefolosite; veselă; produse de igienă personală; detergenți; scutece; conserve; alte produse alimentare ambalate.

În perioada 24 – 28 februarie, au intrat în țară 71 359 cetățeni ucraineni și au ieșit 33 173 cetățeni ucraineni. La moment, pe teritoriul țării se află 38 186 cetățeni ai Ucrainei, care au intrat în Republica Moldova în ultimele 100 ore.

***

Amintim că, pe 24 februarie, în jurul orei 5:00, Vladimir Putin a anunțat începerea operațiunii militare în Ucraina. Liderul de la Kiev Vladimir Zelenski a declarat stare de război în Ucraina. Parlamentul de la Chișinău s-a întrunit seara în ședință și a votat pentru instituirea stării de alertă în Republica Moldova, pe o durată de 60 de zile.

Informații despre evenimentele din Ucraina, care se desfășoară chiar în aceste momente în LIVE Textul NM A cincea zi de război în Ucraina.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

diez.md

„Sunt false”. SFS dezminte informațiile despre pierderea datelor privind impozitele achitate pentru 2026

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) dezminte informațiile apărute într-un videoclip distribuit pe TikTok, potrivit cărora instituția ar fi pierdut datele privind impozitele achitate de cetățeni în urma atacului cibernetic asupra sistemelor guvernamentale din luna octombrie. Instituția precizează că incidentul nu a afectat baza de date privind plățile contribuabililor, iar persoanele care și-au achitat deja impozitele pentru anul 2026 nu trebuie să le plătească din nou.

Potrivit SFS, videoclipul sugerează că cetățenii ar trebui să repete achitarea impozitelor pentru anul 2026, însă instituția afirmă că nu a făcut asemenea comunicări, iar informațiile prezentate „sunt false”.

Serviciul Fiscal de Stat a menționat că, deși materialul este prezentat sub forma unui pamflet, acesta poate induce în eroare cetățenii. Totodată, instituția susține că videoclipul prezintă indicii de generare cu ajutorul inteligenței artificiale și nu reflectă situația reală.

SFS a amintit contribuabililor că își pot verifica online situația fiscală prin intermediul SIA „Contul curent al contribuabilului”. Pentru aceasta, aceștia trebuie să acceseze serviciul și să genereze un raport detaliat, care conține informații despre obligațiile fiscale calculate, achitate și restante.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: