Facebook/Iv Ceban

DOC Starea de urgență în sănătate publică, prelungită până pe 15 martie. Principalele restricții

În Republica Moldova a fost prelungită starea de urgență în sănătate publică până pe 15 martie 2022. Hotărârea a fost luată de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) pe 13 ianuarie, și publicată pe 14 ianuarie.

Cum se va intra în țară?

Începând cu 17 ianuarie, la frontiera de stat se va reveni la sistemul prin care, indiferent de țara de proveniență, intrarea în Republica Moldova va fi permisă în baza unuia din documentele:

– certificat de vaccinare;

– test PCR sau rapid efectuat cu 72 de ore, respectiv 48 de ore înainte de îmbarcare sau de intrarea în țară (în funcție de mijlocul de transport utilizat);

– concluzia medicală confirmativă în cazul persoanelor care au suportat COVID-19, în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi (6 luni);

– un act confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVID-19.

Zona portocalie: Restaurantele vor funcționa la capacitate de 75%, intrare doar cu certificat Covid

Totodată, având în vedere contagiozitatea ridicată a tulpinii Omicron, au fost adoptate măsuri suplimentare de protecție. Astfel, începând cu 17 ianuarie, în localitățile aflate în pragul de alertă portocaliu deservirea clienților în unitățile de alimentație publică va fi permisă numai cu prezentarea certificatului COVID-19, în limita a 75% din capacitate.

Zona verde și galbenă: mese festive doar cu certificat Covid

Evenimentele private (mese festive, petreceri corporative, nunți, botezuri) cu 25 sau mai mulți participanți vor fi în continuare permise numai cu prezentarea de către aceștia a certificatului COVID-19, în pragurile de alertă verde și galben.

Zona roșie: fără evenimente private

În pragurile de alertă portocaliu și roșu, regulile privind evenimentele private nu se schimbă: astfel, în pragul portocaliu acestea se permit doar cu prezentarea de către participanți a certificatului COVID-19, iar în pragul de alertă roșu rămân interzise.

Acces la Aeroport doar pentru pasageri

Pentru prevenirea aglomerației, în situația pragului de alertă roșu, accesul în Aeroportul Internațional Chișinău va fi permis  doar pasagerilor.

În cadrul discuțiilor de la ședința CNESP a fost abordată și posibilitatea extinderii sferei de utilizare a certificatului COVID-19 în alte domenii de activitate, urmând ca acest subiect să facă obiectul unor consultări între Guvern și mediul de afaceri.

 

Hotărârea CNESP survine pe fondul unei creșteri cu 77% a numărului de cazuri de îmbolnăviri în prima săptămână a anului 2022 față de săptămâna anterioară, ceea ce a condus inclusiv la trecerea municipiului Chișinău în pragul de alertă portocaliu.

Potrivit CNESP, acoperirea vaccinală cu schema completă în populaţia generală, raportată la numărul de populaţie conform recensământului din anul 2014, este de cca 29%, iar conform datelor BNS pentru populaţia cu reşedinţă obişnuită este de 31,8%, ceea ce constituie totuşi un nivel sub ţinta de 70% necesară pentru atingerea imunităţii colective. În data de 10 ianuarie 2022, în Republica Moldova, prin metoda de secvenţiere, s-a confirmat prezenţa tulpinii Omicron în proporţie de 10% din toate probele preselectate, celelalte fiind tulpina Delta.

Tot pe 13 ianuarie, în mun. Chișinău a fost instituit prag portocaliu de alertă din cauza pandemiei de coronavirus.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

obozrevatel.com

Fiica lui Putin a deschis un laborator pentru studierea longevității: știința îl va putea „păcăli pe Dumnezeu”

Maria Voronțova, fiica președintelui rus Vladimir Putin, a deschis un laborator pentru studierea longevității la Școala de Management „Skolkovo” din Moscova, scrie The Moscow Times, cu referire la „Vedomosti”. În cadrul unui forum organizat cu această ocazie, Voronțova a vorbit despre posibilitatea de a depăși limitele naturale ale vieții, pe care a descris-o drept o încercare de „a-l păcăli pe Dumnezeu sau natura”.

Laboratorul va studia influența creșterii duratei vieții asupra politicilor de stat, economiei și pieței muncii. Voronțova, care conduce Institutul de Cercetare și Educație Medicală al Universității de Stat din Moscova, consideră că longevitatea trebuie împărțită în două etape.

În prima, omul trebuie să atingă „potențialul de 85–90 de ani stabilit de natură”. Pentru aceasta, spune ea, este necesară formarea obiceiului de a avea grijă de sănătate încă din copilărie, o alimentație corectă și controale medicale regulate.

A doua etapă presupune o încercare de „a-l păcăli pe Dumnezeu sau natura” și de a depăși limitele potențialului natural al omului.

Voronțova a recunoscut că progresele științifice în acest domeniu sunt deocamdată modeste. În opinia sa, unul dintre obstacolele în calea longevității este faptul că îmbătrânirea nu este considerată o boală. Drept urmare, dezvoltarea medicamentelor pentru combaterea acesteia este îngreunată, deoarece procesul necesită un diagnostic clar și studii clinice.

Totodată, Voronțova și-a exprimat convingerea că „frica de moarte comună tuturor oamenilor” va determina sistemul de sănătate să abordeze problema îmbătrânirii în următorii 10–20 de ani.

În Rusia se lucrează deja la un „vaccin împotriva îmbătrânirii” – un preparat care ar urma să blocheze o genă asociată modificărilor celulare provocate de înaintarea în vârstă, potrivit viceministrului Științei și Învățământului Superior, Denis Sekirinski. Preparatul este dezvoltat de Institutul de Biologie a Îmbătrânirii și Medicină.

Vicepremiera Tatiana Golikova a promis că producția unui astfel de medicament va începe în perioada 2028–2030. Cercetările fac parte din proiectul național „Noi tehnologii pentru protejarea sănătății”, lansat în 2025, la cererea lui Putin.

Tot la cererea lui Putin, în 2025 a fost lansat proiectul național „O viață lungă și activă”. Pentru cele două programe sunt prevăzute cheltuieli totale de peste două trilioane de ruble. Liderul de la Kremlin a cerut creșterea speranței medii de viață în Rusia de la nivelul actual de 74,2 ani la 78 de ani până în 2030 și la 81 de ani până în 2036.

Putin are 74 de ani, iar majoritatea înalților oficiali ruși au vârste apropiate. În comparație, speranța medie de viață a bărbaților din Rusia este de 68 de ani.

Potrivit presei, liderul rus este interesat de multă vreme de metodele de întinerire a organismului. În septembrie 2025, în timpul unei vizite la Beijing, a discutat cu președintele chinez Xi Jinping despre posibilitatea de a atinge nemurirea prin tehnologii moderne și transplanturi de organe. Xi l-a asigurat atunci că „șansa de a trăi până la 150 de ani există deja în acest secol”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: