alegeri.md

„În Moldova – trei dosare, din Tiraspol – deportare”. Dorin Chirtoacă are interdicție de a intra în Transnistria

Fostul primar al capitalei, Dorin Chirtoacă a primit interdicție, pentru o perioadă de trei ani, de a intra în regiunea transnistreană. Într-un mesaj publicat, pe 21 septembrie, pe pagina sa de Facebook, ex-primarul capitalei spune că decizia a fost luată de „KGB-ul de la Tiraspol”.

Dorin Chirtoacă susține că a aflat despre interdicție pe 19 septembrie, pe podul dintre Rezina și Râbnița, când ar fi încercat să ajungă în stânga Nistrului. Politicianul a povestit că actele i-au fost reținute timp de 2 ore și i-a fost împiedicată intrarea în Râbnița de către reprezentanții regimului de la Tiraspol.

Potrivit fostului edil, în cazul în care acesta va încerca sa ajungă în regiunea transnistreană, urmează sa fie „deportat”.

„În Moldova – trei dosare, din Tiraspol – deportare. Ce e asta – o chemare, ca să plec peste hotare?!”, a mai scris în postare, Dorin Chirtoacă.

În documentul publicat de Dorin Chirtoacă se menționează că interdicția i-a fost aplicată pe o durată de trei ani. Decizia a fost luată de așa numitul „Minister de Securitate Națională”.

Amintim că, în timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 11 iulie, Dorin Chirtoacă, împreună cu alți reprezentanți ai Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), au încercat în repetate rânduri să ajungă în Transnistria, pentru a desfășura agitație electorală. De fiecare dată, aceștia au fost împiedicați să treacă de punctele de control.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Город без Маршруток. GBM Online/Facebook

Accident în lanț în Chișinău: cinci persoane, transportate la spital

Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs pe bd. Dacia din Chișinău, miercuri, 30 septembrie. Conform poliției capitalei, în accident au fost implicate un autobuz de rută și cinci automobile.

Preliminar, polițiștii au stabilit că un bărbat de 49 de ani, care conducea autobuzul, a schimbat direcția de deplasare pentru a evita o coliziune cu un alt automobil, după care a intrat în impact cu o Toyota.

Ulterior, autobuzul a tamponat succesiv alte patru automobile: un Skoda, două Kia și un Ford.

În urma impactului, cinci persoane aflate în diferite autoturisme au fost transportate la spital pentru investigații medicale.

Poliția documentează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: