mae.gov.md

„În orice problemă, suntem alături unii de alții”. Ce a discutat Mihai Popșoi la întâlnirea cu Vladimir Zelenski (VIDEO)

La întâlnirea președintelui Ucrainei, Vladimir Zelenski, cu nouă miniștri de externe din Europa de Sud-Est, inclusiv cel din Republica Moldova, s-a discutat despre sprijinul reciproc în economie, securitate, capital uman și relațiile din cadrul UE și NATO. Precizarea a fost făcută de șeful statului ucrainean pe rețelele de socializare. 

Vladimir Zelenski a publicat un videoclip din timpul întrevederii sale cu miniștrii de externe din Republica Moldova, România, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina, Turcia, Albania, Slovenia, Macedonia de Nord, și Croația, care a avut loc în capitala ucraineană pe 17 ianuarie.

Potrivit imaginilor video, în cadrul întrevederii, șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a declarat: „Republica Moldova este alături de Ucraina, cu tot ce putem oferi. Suntem foarte fericiți de sprijinul Ucrainei în problema transnistreană, știm că putem conta pe Ucraina în parcursul nostru de integrare europeană. În orice problemă, suntem alături unii de alții. Oamenii din Republica Moldova apreciază faptul că Ucraina este acest scut între oroarea Kremlinului și pacea și prosperitatea pe care cu toții le dorim în Uniunea Europeană”.

Totodată, șeful statului ucrainean a comunicat pe rețelele de socializare că a discutat cu diplomații despre sprijinul reciproc între cele 10 țări – în securitate, economie, capital uman și relațiile în cadrul UE și NATO.

Aceste țări înțeleg pe deplin ce înseamnă să te confrunți cu amenințări de destabilizare din partea Rusiei și știu ce este necesar pentru apărarea comună. Sunt recunoscător reprezentanților de astăzi și țărilor lor pentru deplina înțelegere și sprijinul acordat Ucrainei și poporului nostru”, a menționat Vladimir Zelenski.

Amintim că toți miniștrii de externe din Europa de Sud-Est s-au reunit pe 17 ianuarie la Kiev, unde au participat la Summit-ul regional „Ucraina – Europa de Sud-Est”. Aceasta a fost prima reuniune în formatul respectiv la nivelul miniștrilor de externe.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

photos.casata.md

Aqua park-ul din Sociteni, verificat după incidentul cu fetița aflată la un pas de înec: ce nereguli au fost depistate

Aqua park-ul din Sociteni, unde o fetiță a fost la un pas de înec după ce părul i-a fost prins în sistemul de filtrare al piscinei, a fost verificat de inspectorii Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC). Controlul a scos la iveală mai multe încălcări, inclusiv lipsa panourilor de avertizare și a informațiilor despre riscurile pentru vizitatori.

Potrivit unui comunicat al ISSPNPC, controlul inopinat a fost dispus imediat după incident, pentru verificarea respectării cerințelor legale privind siguranța serviciilor prestate consumatorilor.

Inspectorii au verificat condițiile de prestare a serviciilor, funcționarea instalațiilor și echipamentelor, precum și modul în care vizitatorii sunt informați despre eventualele riscuri.

În urma verificărilor, au fost constatate mai multe încălcări. Printre acestea se numără lipsa panourilor de avertizare privind pericolele la echipamentele de agrement acvatic, dar și lipsa instrucțiunilor de utilizare și protecție pentru consumatori.

De asemenea, inspectorii au depistat deficiențe privind informarea vizitatorilor despre serviciile oferite și riscurile asociate, pentru care agentul economic a fost sancționat contravențional.

ISSPNPC precizează că au fost identificate și alte neconformități care nu țin de competența instituției, acestea fiind transmise autorităților responsabile.

Inspectoratul anunță că va monitoriza procesul de remediere a deficiențelor și conformarea operatorului economic cu prevederile legale.

Incidentul de la aqua park-ul din Sociteni a avut loc la sfârșitul lunii iunie, când o fetiță a rămas blocată sub apă după ce părul i-ar fi fost aspirat de sistemul de filtrare al piscinei. Potrivit martorilor oculari, copila a fost scoasă din bazin de salvatori, în stare inconștientă, și transportată la spital.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: