Tudor Mardei/NewsMaker

În premieră, Moldova a fost inclusă într-un clasament global al celor mai influente țări. Pe ce loc s-a clasat

Prima dată Republica Moldova a fost inclusă în Global Soft Power Index, în cercul țărilor recunoscute pentru influența culturală, socială și economică în lume. Țara noastră se află pe locul 118 din 193. Precizările au fost făcute de vicepremierul moldovean Dumitru Alaiba. Potrivit oficialului, Moldova are scor bun la ⁠reputație, ⁠⁠oameni și valori, business și comerț. 

Vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, a anunțat pe 1 martie că pentru prima dată Republica Moldova a fost inclusă în Global Soft Power Index.

Locul 118 din 193 – Moldova își face debutul în Global Soft Power Index. În acest an, țara noastră intră în cercul țărilor recunoscute pentru influența culturală, socială și economică în lume”, a menționat Alaiba.

Potrivit ministrului, top 3 indicatori la care avem scor bun sunt:

1.⁠ ⁠reputație;

2.⁠ ⁠⁠oameni & valori;

3.⁠ ⁠⁠business și comerț.

Alaiba a scris că este un pas importat în promovarea imaginii noastre, pentru că ne arată cum suntem percepuți în lume.

În același timp, este o oportunitate care va deschide noi orizonturi pentru atragerea investițiilor. (…) Includerea în Index ne oferă o perspectivă valoroasă asupra modului în care suntem percepuți la nivel global, permițându-ne să ne accentuăm punctele forte și să lucrăm la îmbunătățirea domeniilor cheie”, a comunicat oficialul.

De menționat, SUA și Marea Britanie apar ca cele mai influente națiuni. China este pe locul al treilea, depășind Japonia și Germania, scrie bizcommunity.com. Rusia, Ucraina și Israel s-au clasat mai jos în acest an. Rusia coboară cu trei locuri, până la un minim istoric de 16. Iar Ucraina a coborât cu șapte locuri, până pe locul 44. Israelul a coborât cu 5 poziții și a luat cea mai scăzută poziție din toate timpurile, pe locul 32. România se află pe locul 58 în acest clasament, urcând 6 poziții.

Topul a fost realizat de compania de consultanţă Brand Finance.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

„Să mă scuzați”: deputată „Democrația Acasă“, cerere prealabilă de la Marcela Adam după imaginea cu „vodka” generată cu AI. Reacția deputatei PAS

Deputata PAS, Marcela Adam, i-a transmis o cerere prealabilă deputatei „Democrația Acasă”, Ana Țurcan-Oboroc, solicitând scuze pentru imaginea generată cu AI, în care apare ținând un pahar inscripționat cu „vodkă”. „Deci, doamna Marcela, după cum ați solicitat, poftim: Marcela Adam nu consumă alcool în timpul exercitării mandatului de deputat. (…) Să mă scuzați”, a spus Țurcan-Oboroc. Adam susține că adresarea colegei sale este „însoțită de ironii” și i-a cerut să respecte „întocmai solicitările formulate”. Potrivit deputatei „Democrația Acasă”, cererea a fost transmisă de pe poșta oficială a Parlamentului, fapt confirmat de Adam, care a explicat că a folosit antetul instituției deoarece „ceea ce s-a întâmplat nu a fost o dispută privată”.

Ce a declarat deputata „Democrația Acasă”

Pe 20 august, Ana Țurcan-Oboroc a anunțat că a primit o cerere prealabilă din partea Marcelei Adam.

„Pretinde că eu aș fi numit-o pe dumneaei alcoolică și consumatoare de băuturi alcoolice. Cere dumneaei ca, timp de 30 de zile, să fie pe pagina mea de Facebook postate scuzele publice prin care eu afirm că dumneaei nu consumă alcool, citez: „în mod special în timpul exercitării mandatului de deputat”. (…) Deci, doamna Marcela, după cum ați solicitat, poftim: Marcela Adam nu consumă alcool în timpul exercitării mandatului de deputat. (…) Să mă scuzați. Replica o să stea 30 de zile, după cum solicită doamna deputată”, a comunicat deputata „Democrația Acasă”.

Totodată, a spus că cererea prealabilă a fost trimisă de pe poșta oficială a Parlamentului. „Cineva încurcă demnitatea personală, care ar fi fost lezată, cu demnitatea Parlamentului ca și instituție”, a adăugat Țurcan-Oboroc.

Reacția deputatei PAS

Pe 21 august, Marcela Adam a confirmat că a depus o cerere prealabilă în calitate de deputată.

„Da, am ales să formulez o cerere prealabilă pe antetul oficial al deputatului pentru că ceea ce s-a întâmplat nu a fost o dispută privată, ci m-a vizat direct în calitatea mea de deputat și în exercitarea mandatului meu public”, a comunicat deputata PAS.

Ulterior, Adam s-a referit la scuzele prezentate de Țurcan-Oboroc.

„Am văzut noile derapaje de la normele etice și morale ale deputatei Ana Țurcan-Oboroc, care în loc să-și asume responsabilitatea pentru propriile acțiuni, a ales să transforme răspunsul la o cerere prealabilă adresată în mod oficial, într-o adresare video publică, însoțită de ironii și remarci sarcastice. (…) Dna deputată Țurcan-Oboroc a preluat imaginea mea de pe pagina oficială a Parlamentului, a falsificat-o prin modificare digitală și a plasat-o public, declanșând astfel o campanie de denigrare a mea în calitate de deputat. (…) Îi solicit public, d-nei deputate Țurcanu-Oboroc să-și asume acțiunile denigratoare și să respecte întocmai solicitările formulate în cererea prealabilă. În caz contrar, îmi rezerv dreptul să acționez în continuare conform legislației în vigoare”, a declarat parlamentara.

***

Amintim că, pe 30 iulie, deputata fracțiunii „Democrația Acasă”, Ana Țurcan-Oboroc, a publicat pe Facebook o imagine generată cu AI în care deputata PAS, Marcela Adam, apare ținând un pahar inscripționat cu „vodkă”. În postare, Țurcan-Oboroc a făcut referire la schimbul de replici din ședința Parlamentului din 28 iulie dintre colegul său Alexandru Verșinin și Marcela Adam. Atunci, în timpul dezbaterilor asupra unui proiect de lege privind prevenirea și combaterea discriminării, inclusiv pe criteriu de gen, Verșinin a ținut un discurs despre „Giovana versus Giovani”, iar după o reacție a Marcelei Adam a spus: „Doamnă, nu vreau să vă discriminez. Scoateți vodka de pe masă”.

„Nu consum vodkă”, a declarat Marcela Adam de la tribuna Parlamentului pe 30 iulie, acuzând opoziția de atacuri la persoană. Deputata a anunțat că a sesizat mai multe instituții naționale și internaționale, inclusiv poliția, Consiliul pentru Egalitate, Avocatul Poporului și Consiliul Europei, în legătură cu declarațiile lui Verșinin, pe care le-a calificat drept discriminatorii, misogine și o dovadă de „degradare morală”. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: