cotidianul.md

Înaltul comisar al ONU pentru refugiați vine în Republica Moldova

În perioada 4 – 5 martie, Filippo Grandi, înaltul comisar al Națiunilor Unite pentru refugiați, va întreprinde o vizită în Republica Moldova. Aceasta este prima vizită în țara noastră a unui înalt comisar al ONU pentru refugiați.

Oficialul ONU va avea întrevederi cu președintele Maia Sandu cu participarea vicepremierului Nicu Popescu, cu prim-ministra Natalia Gavrilița cu participarea ministrei Afacerilor Interne, Ana Revenco, și a ministrului Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari.

Delegația va efectua o deplasare la centrul de triere de la Palanca pentru documentarea la fața locului cu privire la modul de gestionare a fluxului de refugiați și condițiile în care sunt acomodați aceștia pe teritoriul țării noastre.

Totodată, Filippo Grandi va consulta opinia autorităților naționale cu privire la propunerea programului de asistență internațională urgentă în valoare de 1,7 miliarde de dolari, adresat susținerii acțiunilor consolidate ce urmează a fi întreprinse în vederea asigurării unor răspunsuri eficiente la criza umanitară.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Sport, turism, odihnă – toate mai diverse, dar și mai vesele cu SMADSHOP.MD

Atunci când vorbim despre un mod sănătos de viață ne referim nu doar la renunțarea la droguri, tutun și alcool.  Și nu ne referim doar la diete. Vorbim despre  o opțiune – cum ai alege și drumul pe care mergi, dar și transportul – bicicletă, tren, vapor, avion sau pe jos. 

Desigur, poți ieși la drumul mare pentru o alergare. Dar poți deschide site-ul smadshop.md la rubrica  ”sport și odihnă” și vei găsi tot necesarul pentru practicarea  activităților sportive fără a ieși din odaie: benzi de alergare, care imită orice relief și viteză, biciclete fitness, aparate de forță, bare și paralele etc. Chiar și dorința de a te simți la mare/râu/iaz poate fi satisfăcută – compartimentul respectiv oferă o gamă variată de aparate de vâslit inteligente, încât poți ”înfrunta”  o furtună pe mare, viteza și vârtejurile unui râu de munte sau acalmia unui lac… Iar dacă și asta e puțin – este disponibilă ”varianta japoneză” – o multitudine de saci de box. 

După o cursă lungă de alergare pe benzi,  evident, e nevoie de odihnă. Iar specialiștii  afirmă că cea mai bună odihnă este cea activă.  Și aici smadshop.md îți vine în ajutor. În funcție de activitatea preferată poți alege echipamente pentru alpinism, pescuit,  terenuri de sport, piscine, bărci gonflabile, trotinete, trambuline pentru copii etc. Iar dacă ai optat pentru odihna în sânul naturii – poți găsi toate necesare cu un singur clik, la compartimentul ”totul pentru picnic. Începând cu mangaluri și grătare, corturi, frigidere portabile și genți frigorifice, saltele și perne turistice și terminând cu arzătoare și butelii camping – toate vă stau la dispoziție pe site-ul respectiv!   

Magazinul SmadShop activează în Republica Moldova de 16 ani  și reprezintă cel mai mare magazin de vânzări on-line, cu livrare  pe tot teritoriul țării. El conlucrează cu peste 180 de furnizori autohtoni. Totodată, SmadShop dispune de circa 80 de furnizori din România, circa 50 de furnizori din Polonia, furnizorii din China, Slovacia, Italia, Olanda, Turcia și Ucraina, ceea ce înseamnă că poate livra  circa un milion și jumate de produse.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: