Filarmonica arde
Максим Андреев, NewsMaker

Incendiu într-un bloc la Căușeni: un bărbat a murit. 22 de persoane, inclusiv copii, evacuate de urgență

Peste 20 de persoane au fost evacuate dintr-un bloc de locuit din orașul Căușeni, în urma unui incendiu. Totodată, comunică pompierii, o persoană a decedat. Cazul a avut loc în dimineața zilei de 20 decembrie.

Pompierii au fost alertați pentru a lichida un incendiu izbucnit într-un apartament din orașul Căușeni la ora 05:25.

Potrivit primelor informații, din geamul unui apartament a fost observat fum dens. La fața locului au intervenit două echipe de salvatori și pompieri.

Ajunși la destinație, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au stabilit că arde un frigider în interiorul locuinței.

Ulterior, salvatorii au evacuat un bărbat în stare inconștientă din apartamentul unde a izbucnit arderea. Acesta a fost predat serviciului de asistență medicală urgentă. „Medicii au efectuat manevrele de resuscitare a persoanei, însă din nefericire nu a fost posibilă salvarea acesteia”, comunică Inspectoratul.

Totodată, pompierii au evacuat de urgență locatarii din scara blocului cu 5 nivele, care a fost inundată cu fum. Salvatorii au reușit să scoată din zona de risc 22 de persoane, inclusiv 5 copii.

Persoanele evacuate nu au avut de suferit, iar la moment acestea se află în siguranță. Incendiul a fost lichidat la ora 06:41, iar în consecință au ars mai multe bunuri materiale din interiorul apartamentul afectat.

Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vloggerul Dima White, învinuit de pornografie infantilă, binecuvântat de mitropolitul Vladimir: „Societatea vă iubește”

Vloggerul și tik-tokerul Dima White, care riscă până la 15 ani de închisoare pentru pornografie infantilă și trafic de copii, s-a întâlnit cu mitropolitul Vladimir. Capul Bisericii Ortodoxe din Moldova i-a oferit o binecuvântare publică și a declarat că îl urmărește pe White pe rețelele de socializare.

Imagini video și foto din timpul întrevederii au fost publicate de vloggerul Dima White pe 12 iulie, pe rețelele sale de socializare. Până la publicarea acestui material, Mitropolia Moldovei nu a emis niciun comunicat oficial care să explice motivele întâlnirii. În scurtul videoclip postat de White, mitropolitul Vladimir afirmă că se informează din rețelele de socializare și că îl urmărește pe vlogger.

„Eu ultimul timp nu mai privesc televizorul deja de 10 ani. Dar prin Facebook, TikTok mă mai uit la noutăți, că tot trebuie să fiu la curent cu ceea ce se petrece în societatea noastră și câteodată ceea ce se petrece în biserica noastră. (…) Societatea vă iubește, societatea vă admiră și clar că vă urmărim și noi”, a declarat mitropolitul Vladimir.

Amintim, tik-toker-ul a fost reținut în iulie 2023. Înainte de aceasta, deputatul PAS Lilian Carp a anunțat că va depune o plângere la poliție față de acțiunile bloggerului. Poliția raporta că bloggerul identifica fete în Chișinău și le propunea bani, în schimb – le filma în timp ce acestea se lăsau atinse în zone intime. Ulterior, acesta publica astfel de scene cu caracter sexual pe platformele de internet Tik-Tok, Telegram, Instagram. Ulterior, tik-toker-ul a fost plasat în arest în penitenciar, mai târziu – în arest la domiciliu. În septembrie 2023, acesta a scăpat de arest și a fost supus controlului judiciar. 

În martie 2025, dosarul în care este vizat tik-tokerul Dima White a fost trimis în judecată. Procurorii îl învinuiesc pe acesta de producerea pornografiei infantile, publicarea pe rețelele Tik-Tok și Telegram a 10 fișiere video filmate cu o adolescentă de 17 ani, dar și comiterea infracțiunii de trafic de copii prin faptul că ar fi convins-o să participe la filmările cu tentă sexuală în scop comercial.

Dacă va fi găsit vinovat, vloggerul riscă până la 15 ani de închisoare.

În prezent, Dima White este încă activ pe rețeaua TikTok în special pentru video-urile sale din centrul capitalei, în care oameni îi oferă bani, iar el, la rândul său, îi donează celor nevoiași.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: