dse.md/foto simbol

Incendiu într-un cămin din Cimișlia. Peste 60 de elevi au fost evacuați în timpul nopții

Pompierii au fost solicitați, în data de 14 decembrie, pentru a lichida un incendiu care a avut loc în orașul Cimișlia. O cameră a unui cămin al Școlii Profesionale Polivalente a luat foc. 63 de elevi au fost evacuați pentru evitarea intoxicării. Potrivit pompierilor, nimeni nu a avut de suferit.

Arderea s-a produs la ora 01.34. Pentru stingerea incendiului, la fața locului, a ajuns o echipă de pompieri. Aceștia au evacuat 63 de elevi pentru evitarea intoxicării acestora cu produsele de ardere.

Focul a cuprins un panou electric în coridor de la etajul trei al căminului. Potrivit reprezentanților Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), focul a fost lichidat în cel mai scurt timp. Totodată, nici o persoană nu a avut de suferit.

Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.

În acest context, IGSU îndeamnă repetat populația să respecte regulile antiincendiare, în special în perioada sezonului rece. Pentru evitarea incendiilor și intoxicațiilor cu monoxid de carbon, pompierii îndeamnă oamenii să verifice și să utilizeze sobele în mod corespunzător. Cetățenii sunt rugați să stingă focul din sobă pe parcursul nopții pentru a evita incendiile și intoxicațiile, dar și să fie prudenți la utilizarea instalațiilor electrice de încălzit.

Conform IGSU, de la începutul anului au fost înregistrate 1533 incendii în care și-au pierdut viața 83 persoane, inclusiv un minor.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Сергей Чернев

Reprezentantul Cancelariei de Stat îndeamnă la boicotarea alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei: „Eu nu voi merge”

Șeful Oficiului teritorial Comrat al Cancelariei de Stat, Serghei Cernev, a îndemnat la boicotarea alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni difuzate de NTS, pe 9 septembrie.

Cernev susține că recentele modificări ale legislației electorale, inclusiv introducerea cerinței privind cunoașterea limbii române de către candidați, ar fi limitat posibilitatea mai multor persoane de a participa la scrutin. În opinia sa, noile reguli ar trebui aplicate la următoarele alegeri, nu la cele din acest an.

„Eu nu voi merge. De ce? Deoarece consider că sunt lezate drepturile poporului găgăuz, drepturile alegătorului găgăuz. Astăzi este o perioadă de tranziție, iar aceste alegeri trebuie să se desfășoare după legile vechi. Noi niciodată nu schimbăm regulile jocului în timpul jocului”, a declarat Cernev.

Acesta i-a îndemnat și pe potențialii candidați la funcția de bașcan să boicoteze scrutinul.

„Dacă vreunul dintre acești candidați se respectă, se gândesc astăzi la Găgăuzia, nu trebuie să alerge, ci să declare că boicotează alegerile pentru funcția de bașcan”, a mai spus Cernev.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la Cancelaria de Stat în legătură cu declarațiile lui Cernev și compatibilitatea acestora cu funcția pe care o deține. Până la publicarea știrii, instituția nu a răspuns solicitării.

Amintim că perioada electorală pentru alegerea bașcanului Găgăuziei a început pe 3 septembrie. Campania electorală urmează să înceapă pe 16 octombrie, iar scrutinul este programat pentru 15 noiembrie. În aceeași zi urmează să fie aleși și deputații Adunării Populare a Găgăuziei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: