Facebook / Oita Cristian

Incendiu la Odesa, unde se află o stație de distribuție a gazelor. Explozii, auzite în Moldova și România VIDEO

În noaptea de 5 spre 6 august, trupele ruse au atacat cu drone regiunea Odesa din Ucraina. Presa ucraineană a raportat explozii în Orlovka, unde se află o stație de distribuție a gazelor. Șeful administrației militare din regiunea Odesa a confirmat existența unor pagube la infrastructura de gaze, după ce la fața locului a izbucnit un incendiu. Explozii au fost auzite și în zonele de graniță ale Republicii Moldova și României. Locuitorii unor localități au publicat imagini video în care se poate observa lumina incendiului.

Actualizare: Aprovizionarea cu gaze a Republicii Moldova nu este afectată. Precizarea fost făcută de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, ca reacție la informațiile potrivit cărora trupele ruse au atacat regiunea Odesa, unde se află o stație de distribuție a gazelor, iar unele publicații au sugerat că acest lucru ar putea afecta Republica Moldova.

Între timp, șeful administrației militare din regiunea Odesa, Oleg Kiper, care a menționat existența unor pagube la infrastructura de gaze, și-a șters postarea cu această informație.

Știrea inițială:

La ora 22:12, în regiunea Odesa a fost declanșată alarma aeriană. Presa ucraineană a raportat explozii în Orlovka din raionul Ismail, unde este situată o stație de distribuție a gazelor. Administrația de stat raională Ismail, oraș de subordonare regională în regiunea Odesa, a declarat că a fost atacat un „obiect al infrastructurii civile”. Nu au fost înregistrate victime.

Ulterior, șeful administrației militare din regiunea Odesa, Oleg Kiper, a raportat că Rusia a atacat raionul Ismail cu drone de atac. „Există pagube la infrastructura de gaze. La fața locului a izbucnit un incendiu, care a fost lichidat de pompierii noștri la ora 07:25. În prezent se desfășoară lucrări pentru evacuarea gazului din sistem. Focul a distrus echipamentele de producție. Din cauza avarierii conductei principale de gaz, temporar sunt deconectați 2.500 de abonați. Lucrările de remediere a consecințelor continuă”, a scris Kiper pe Telegram.

Exploziile, auzite în Republica Moldova

Locuitorii din regiunile de sud ale Republicii Moldova au declarat pentru publicația Nokta că au auzit explozii dinspre Ucraina. În imaginile filmate de ei se poate vedea lumina unui incendiu.

Panică și mesaj RO-Alert în România

Prin mesajul RO-Alert, locuitorii din zona de nord a județului Tulcea au fost informați că există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian și că trebuie să adopte măsuri de protecție și siguranță personală.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) al județului Tulcea, mesajul a fost emis în jurul orei 01:10, după ce Ministerul Apărării a identificat ținte pe teritoriul ucrainean, în apropiere de granița de nord cu România, în urma unui posibil atac al Federației Ruse asupra unor obiective ucrainene aflate pe malul stâng al Fluviului Dunărea și al Brațului Chilia Veche.

„Durata estimată a alarmei aeriene a fost de aproximativ 90 de minute, iar la scurt timp de la emiterea mesajului RO-Alert au fost înregistrate mai multe apeluri prin numărul unic de urgenţă 112 în dispeceratul ISU Tulcea care anunţau incendii în municipiul Tulcea dar şi în apropiere de Isaccea, incendii care nu au fost confirmate de echipajele de intervenţie trimise”, au precizat reprezentanții Inspectoratului, notează publicația Hotnews.

Instituția a adăugat că, în urma atacului aerian, pe teritoriul ucrainean, aproape de granița cu România, a izbucnit un incendiu care i-a indus în eroare pe apelanți (19 apeluri în total), făcându-i să creadă că incendiul se afla într-o zonă apropiată de ei.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maia Sandu/Facebook

Sandu, după întâlnirea cu Niculescu: Moldova și România intensifică cooperarea în apărarea aeriană și schimbul de informații

Republica Moldova și România vor intensifica schimbul de informații, avertizarea timpurie și cooperarea pentru implementarea „celor mai eficiente soluții de apărare aeriană”, a anunțat președinta Maia Sandu după întrevederea cu premierul român Luca Niculescu. Discuțiile au avut loc pe 27 octombrie, la Chișinău, în cadrul primei vizite externe a oficialului de la București.

Șefa statului a susține că războiul Rusiei împotriva Ucrainei continuă să amenințe siguranța cetățenilor din ambele țări, inclusiv prin dronele și rachetele care le încalcă spațiul aerian.

„Condamnăm atacurile Rusiei asupra navelor civile în Marea Neagră, inclusiv în apele teritoriale ale României, care pun în pericol vieți și comerțul în întreaga regiune. În acest context, vom intensifica schimbul de informații, avertizarea timpurie și cooperarea pentru implementarea celor mai eficiente soluții de apărare aeriană”, a scris președinta pe rețele.

Cei doi oficiali au discutat inclusiv despre proiectele comune de infrastructură: liniile electrice, drumurile și podurile, calea ferată și punctele de trecere a frontierei. Potrivit președintei, acestea trebuie să faciliteze circulația oamenilor, să reducă timpul de așteptare la frontieră și să asigure accesul la energie mai sigură și mai accesibilă.

„Pe măsură ce Republica Moldova avansează spre Uniunea Europeană, contăm pe România. O Moldovă democratică, liberă și ancorată în UE va rămâne, la rândul ei, un partener de încredere și un factor de stabilitate în regiune”, se mai arată în mesajul președintei Maia Sandu.

Șefa statului i-a mulțumit prim-ministrului Niculescu, totodată, „pentru angajamentul de a duce mai departe proiectele noastre comune și îi doresc succes în mandatul pe care și l-a asumat”.

Reamintim că noul premier al României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie prima sa vizită în Republica Moldova de la preluarea mandatului. La Chișinău, oficialul a reafirmat sprijinul Bucureștiului pentru stabilitatea, securitatea și integrarea europeană a țării noastre: „Vom consolida relațiile noastre istorice, împreună, în Uniunea Europeană, acolo unde este locul Republicii Moldova”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: