screenshot

Incendiu la un depozit de petrol din Volgograd: Rusia raportează atacuri cu drone ucrainene. Ce se comunică în Ucraina

Noaptea trecută, 13 spre 14 decembrie, Ucraina a atacat un depozit de petrol din Uryupinsk, regiunea Volgograd, și o rafinărie de petrol din Iaroslavl, scrie Meduza cu referire la guvernatorul regiunii Volgograd, Andrei Bociarov, și canalul de Telegram Astra. La depozitul de petrol din regiunea Volgograd a izbucnit un incendiu. Într-un raport matinal, Ministerul rus al Apărării a declarat că, pe parcursul nopții, au fost interceptate și distruse 141 de drone ucrainene. De cealaltă parte, Ucraina a raportat că Rusia a atacat teritoriul ucrainean cu o rachetă balistică Iskander‑M și cu 138 de drone.

Dronele Forțelor Armate ale Ucrainei au atacat un depozit de petrol în orașul Uriupinsk din regiunea Volgograd, a declarat guvernatorul regiunii, Andrei Bociarov, pe 14 decembrie. Potrivit acestuia, incendiul a izbucnit din cauza căderii resturilor dronelor. Locuitorii caselor adiacente au fost evacuați. Nimeni nu a fost rănit, a mai spus Bociarov.

Potrivit sursei citate, la Iaroslavl a fost atacată rafinăria de petrol „Slavneft‑YANOS”. Autoritățile regiunii nu au comentat incidentul. În plus, dronele ucrainene au atacat localitatea Afipski din regiunea Krasnodar, a anunțat statul major operațional al regiunii. Canalul Astra scrie, citând locuitorii, că explozii au avut loc în zona rafinăriei Afipski. Statul major a precizat că geamurile caselor rezidențiale au fost sparte. Potrivit canalului ucrainean de Telegram Exelinova+, în noaptea de 14 decembrie, dronele ucrainene au atacat și centrala electrică Smolensk. Autoritățile regiunii Smolensk au declarat că atacul nu a provocat distrugeri în regiune.

Ministerul rus al Apărării a raportat că, pe parcursul nopții, forțele ruse de apărare antiaeriană au interceptat și distrus 141 de drone ucrainene.

De cealaltă parte, forțele aeriene ucrainene au raportat că Rusia a atacat Ucraina, noaptea trecută, cu o rachetă balistică Iskander‑M și cu 138 de drone, dintre care aproximativ 85 erau „Shahed”. Forțele aeriene susțin că au doborât sau neutralizat 110 drone. Conform autorităților ucrainene, s-au înregistrat lovituri cu rachetă și 10 drone de atac în 6 locații. 

Ukrainskaya Pravda scrie că trupele ruse au atacat toată noaptea regiunea Odesa cu toate mijloacele aeriene. Rusia a efectuat atacuri aeriene în direcția Zatoka și Cernomorskoe. Potrivit sursei citate, pe rețelele sociale au fost publicate informații despre lovituri și explozii.

***

În februarie 2022, armata rusă, la ordinul lui Vladimir Putin, a invadat Ucraina. În 2023, Ucraina a anunțat lansarea unei contraofensive împotriva trupelor ruse.

Pe 14 decembrie 2025 se împlinesc 1 390 de zile de la invazia Ucrainei de către Rusia.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Parlamentul urmează să reconstituie grupul pentru susținerea Belarus Democrat: proiect de hotărâre

Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat, constituit în Parlamentul Republicii Moldova în 2022, urmează să fie reconstituit în noua legislatură. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 16 septembrie.

Potrivit documentului, componența noului grup parlamentar va fi formată din deputați ai formațiunii de guvernământ PAS.

Președinta grupului ar urma să fie Tatiana Rotari, iar din componența acestuia să facă parte 18 deputați: Alic Baraboi, Veronica Briceag, Silvia Bondarenco, Artemie Cătănăoi, Tatiana Cucuietu, Natalia Davidovici, Liliana Grosu, Ilie Ionaș, Dorian Istratii, Iurie Levinschi, Stela Macari, Victor Mătrăgună, Marina Morozova, Angela Munteanu-Pojoga, Ana Oglindă, Maxim Potîrniche, Valeriu Robu și Igor Talmazan.

În spiritul continuării demersurilor întreprinse în legislatura a XIa şi al asigurării unei continuități instituționale a angajamentului Parlamentului Republicii Moldova faţă de valorile democratice, constituirea grupului parlamentar în legislatura a XII-a va contribui la menţinerea şi aprofundarea dialogului cu reprezentanţii Belarus Democrat, de susținere a forţelor democratice din Belarus şi de promovare a valorilor democratice, a statului de drept, precum şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arată în proiect.

Amintim că Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat a fost constituit în anul 2022.

Mișcarea democratică din Belarus se referă la ansamblul forțelor politice și civice belaruse care contestă regimul președintelui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Mișcarea s-a consolidat după alegerile prezidențiale din august 2020, contestate de opoziție și de numeroși observatori internaționali, urmate de proteste și de o represiune extinsă împotriva opoziției și societății civile.

Svetlana Tihanovskaya, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil, este recunoscută drept lideră a forțelor democratice belaruse.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: