gov.md

„Începând cu anul viitor devin șantiere”. Natalia Gavrilița anunță despre construcția mai multor poduri peste Prut și Nistru

Începând cu anul viitor în Republica Moldova ar urma demareze construcția mai multor poduri și să fie reabilitată rețeaua de drumuri națională. O declarație în acest sens a fost făcută de prim-ministra Natalia Gavrilița, după întrevederea cu Adina Vălean, comisarul european pentru transporturi, aflată în vizită de lucru în Moldova.

Natalia Gavrilița a menționat că Moldova va beneficia de construcția unui nou pod peste Prut la Ungheni, care va scurta călătoria spre Iași cu 30 de minute. De asemenea, vom avea un nou pod peste Nistru, lângă Soroca, care va scurta călătoria la Kiev.

„Urmează să reabilităm podul Giurgiulești-Galați, pentru a-i majora capacitatea. Avem asigurate finanțări majore pentru tronsoanele: Leușeni-Chișinău-Dubăsari, Unguri-Soroca, Tighina-Căușeni-Cimișlia, Slobozia Mare-Giurgiulești, Hîncești-Leova-Cantemir, centura de la Vulcănești și alte drumuri care devin începând cu anul viitor șantiere”, a declarat prim-ministra.

Natalia Gavrilița a vorbit și despre „degradarea la care a ajuns Calea Ferată din Moldova”, amintind că a fost aprobat un nou cod feroviar, care a liberalizat serviciile pe rețeaua de căi ferate și a deschis drumul pentru noi investiții în domeniu.

„Suntem în discuții avansate cu parteneri din Franța pentru modernizarea infrastructurii pe tronsonul Ungheni-Chișinău, ceea ce va reduce cu 3 ore timpul de circulație a trenurilor de pasageri între Moldova și România. Avem și alte planuri legate de Calea Ferată despre care am discutat cu dna Vălean”, a mai spus Gavrilița.

Comisarul european pentru transporturi și prim-ministra au mai discutat despre posibilitatea deschiderii treptate de către UE a pieței transportului rutier.

Totodată, Natalia Gavrilița a spus că mizează pe sprijinul Uniunii Europene și al Adinei Vălean în procesul negocierii Declarației Comune a Summit-ului PaE din decembrie, inclusiv prin includerea oportunităților sectoriale adiționale. Prim-ministra a făcut referire la „măsurile ambițioase ale UE privind realizarea tranziției verzi și a celei digitale (Pactul Verde European), Programul de Mobilitate UE și reorganizarea complexului energetic”.

 

 

 

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

oficial.md

Patru cetățeni ai Republicii Moldova, condamnați în Marea Britanei după 449 de furturi din locuințe

Patru cetățeni ai Republicii Moldova, care dețin și cetățenia română, au fost condamnați în Marea Britanie pentru o serie de furturi prin efracție. Aceștia ar fi comis 449 de spargeri în locuințe nou-construite, relatează ziarul Adevărul.

Faptele au fost comise în perioada ianuarie-octombrie 2025, în zece comitate, inclusiv în Hertfordshire. Gruparea acționa în special în cartiere rezidențiale noi, unde locuințele erau aproape finalizate sau urmau să fie predate proprietarilor.

În acest interval, cei patru bărbați ar fi spart 449 de locuințe, iar valoarea bunurilor furate depășește un milion de lire sterline.

Pe lângă pagubele materiale, spargerile au creat și probleme de siguranță. În unele cazuri, hoții au lăsat în urmă instalații deteriorate, cu țevi de gaz și apă tăiate sau expuse. Dezvoltatorii imobiliari au fost nevoiți să înlocuiască echipamentele furate și să repare locuințele înainte ca acestea să poată fi ocupate de noii proprietari.

Acțiunile lor au afectat dezvoltatori și cumpărători care așteptau cu nerăbdare să se mute în noile lor locuințe. În multe cazuri, au creat și riscuri serioase pentru siguranță, lăsând conducte de gaz și apă expuse”, a declarat ofițerul care a coordonat ancheta.

Indivizii și-au recunoscut vina și au fost condamnați la pedepse de patru ani și zece luni, patru ani și nouă luni, patru ani și două luni, respectiv trei ani și 11 luni de închisoare.

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău au confirmat că persoanele condamnate au dublă cetățenie.

În urma verificărilor efectuate și a informațiilor recepționate de la autoritățile britanice, s-a confirmat că cele patru persoane vizate sunt cetățeni ai Republicii Moldova și dețin, totodată, cetățenie română”, a precizat MAE

Instituția a menționat că ambasada Republicii Moldova la Londra monitorizează cazul și menține legătura cu autoritățile britanice competente.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: