privesc.eu

Inga Grigoriu răspunde criticilor Procuraturii și îl invită pe Stoianoglo la audieri publice

Deputata Platformei Demnitate și Adevăr (DA) Inga Grigoriu a venit pe 19 decembrie cu o reacție la comunicatul publicat în ajun de Procuratura Generală (PG). Într-o postare pe pagina sa de Facebook, aceasta susține că reprezentanții instituției ar fi în „autoizolare de realitățile societății”. Totodată, parlamentara l-a anunțat pe procurorul general Alexandr Stoianoglo că este așteptat la audierile publice organizate de Comisia „Laundromat”.

Deputata Platformei DA, Inga Grigoriu, care este președinta Comisiei de anchetă a dosarului „Laundromat”, a amintit că șeful PG Alexandr Stoianoglo  a deținut funcția de deputat în parlamentul Republicii Moldova între anii 2009–2010 și a fost vicepreședinte al Parlamentului. Totodată, în timpul celui de-al doilea mandat de deputat, între anii 2010–2014, acesta a fost președinte al Comisiei parlamentare pentru securitatea statului, apărare și ordine publică, respectiv și membru al Consiliului Suprem de Securitate.

„Vrem să cunoaștem cu toții ce știți despre operațiunea de spălare a banilor murdari în proporție colosală prin intermediul instituțiilor financiar-bancare și instanțelor judecătorești din R. Moldova, petrecută în anii 2010–2014. Sperăm că veți da curs invitației noastre”, a mai scris Grigoriu.

Reacția vine după ce, pe 18 decembrie Procuratura Generală a dezmințit declarațiile deputatei Inga Grigoriu și a șefului suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, care susțin că s-ar încerca „clasarea dosarului „laundromatului rusesc””. Reprezentanții instituției susțin că este vorba despre o tentativă de manipulare din partea „unor penali, susținuți de unii actori politici” și au amintit că Inga Grigoriu nu deține studii juridice.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

gov.md

Moldova ar putea primi încă 157 de milioane de euro din Planul de Creștere al UE

Uniunea Europeană evaluează în prezent reformele implementate de Republica Moldova până în iunie 2026, iar rezultatele evaluării vor determina acordarea unei noi tranșe de 157 de milioane de euro din Planul de Creștere. Declarația a fost făcută de comisarul european pentru economie și productivitate, punere în aplicare și simplificare, Valdis Dombrovskis, în cadrul unei conferințe de presă comune cu premierul Vasile Tofan, care a avut loc joi, 1 octombrie, la Chișinău.

„Am discutat cele 1,9 miliarde de euro din Planul de creștere pentru Moldova. Implementarea avansează bine. Peste 500 de milioane de euro granturi au fost deja puse la dispoziția Republicii Moldova și, la moment, evaluăm pașii de reformă care trebuiau să fie întreprinși până în iunie 2026 pentru a debursa încă 157 de milioane de euro, care vor veni ca sprijin curând”, a declarat Vladis Dombrovskis.

Totodată, oficialul a menționat că, până în decembrie, trebuie implementate încă 40 de reforme, iar alte 57 sunt preconizate pentru anul 2027. Măsurile vizează inclusiv întreprinderile de stat și administrația publică.

Planul de Creștere pentru Republica Moldova este un pachet de sprijin financiar al Uniunii Europene în valoare de până la 1,9 miliarde de euro pentru perioada 2025–2027, destinat accelerării reformelor, creșterii economice și apropierii Republicii Moldova de piața unică europeană. Este cel mai mare pachet de sprijin financiar acordat de UE Republicii Moldova de la independență.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: