msmps.gov.md

Institutul Oncologic a fost dotat cu un aparat performant de radioterapie

Institutul Oncologic a fost dotat cu un nou aparat performant de radioterapie. Echipamentul de radioterapie a fost inaugurat la 4 februarie, în contextul Zilei mondiale a luptei împotriva cancerului. Potrivit Ministerului Sănătății, acceleratorul liniar va spori accesul pacienților la tratament de calitate cu reacții postradiante minime.

„Republica Moldova a rămas cu mult în urma altor țări în ce privește asigurarea cu echipamente moderne pentru tratamentul și diagnosticarea cancerului. Astfel, acest aparat inaugurat astăzi este un prim pas spre modernizare și spre un acces mai bun la sisteme inovaționale”, a declarat ministrul Sănătății, Ala Nemerenco.

Noul accelerator reprezintă un sistem integrat cu capacităţi complete de tratament radioterapeutic. Datorită echipamentului, medicii radioterapeuți împreună cu fizicienii medicali au posibilitatea să vizualizeze tumora – zona care urmează să suporte tratamentul, în trei dimensiuni (3D). Tratamentul oferit cu o precizie maximă distruge celulele canceroase, cu efecte adverse minime asupra organelor și țesuturilor sănătoase.

„Este un echipament mult așteptat de comunitatea medicală și de pacienți, care ne va permite extinderea accesului la tratament oncologic și modernizarea acestuia în conformitate cu obiectivele principale ale Programului național de control al cancerului”, a menționat directorul Institutului Oncologic, Ruslan Baltaga.

Acceleratorul liniar a fost achiziționat din sursele financiare alocate, în 2019, de Guvernul Republicii Moldova – 500 de mii de euro și de Agenția Internațională de Energie Atomică (AIEA) – 700 de mii de euro.

Oncologii radioterapeuți, fizicienii medicali și tehnicienii radiologi ai Departamentului Radioterapie de la Institutul Oncologic au fost instruiți pentru a lucra la echipamentul nou de specialiști din România, Elveția, Ungaria, Austria, Germania, Federația Rusă, Estonia și Cehia.

Conform datelor de evidență statistică medicală, în anul 2020, în Republica Moldova erau peste 60 de mii de cazuri de cancer, dintre care peste 8 mii reprezentau cazuri noi de tumori maligne.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Oficiului Avocatului Poporului/Facebook

Reforma Codului muncii: Avocatul Poporului cere garanții pentru angajații ajunși la vârsta pensionării. Reacția Guvernului

Avocatul Poporului, Ceslav Panico, solicită Guvernului să revizuiască legislația muncii, astfel încât angajații să nu poată fi concediați doar pentru că au ajuns la vârsta de pensionare. Ombudsmanul atrage atenția că prevederea actuală poate favoriza concedierile abuzive și discriminarea pe criteriul vârstei. Propunerea a fost înaintată luni, 9 noiembrie, în contextul planurilor Guvernului de a modifica Codul muncii.

Mai exact, este vorba despre articolul 86, alineatul (1), litera y¹) din Codul muncii, care permite angajatorilor să înceteze raporturile de muncă cu salariații care au obținut dreptul la pensie pentru limită de vârstă.

Potrivit Avocatului Poporului, legislația nu obligă angajatorul să demonstreze că există o necesitate reală de concediere, să evalueze individual activitatea angajatului sau să justifice proporționalitatea acestei măsuri. Astfel, o persoană poate rămâne fără loc de muncă chiar dacă își îndeplinește corespunzător atribuțiile și dorește să continue să muncească.

„Dobândirea dreptului la pensie nu trebuie confundată cu pierderea capacității de muncă sau cu intenția persoanei de a se retrage din viața profesională. Statutul de pensionar reprezintă exercitarea unui drept de protecție socială și nu ar trebui să constituie, prin el însuși, o justificare suficientă pentru concediere”, a menționat Ceslav Panico într-un comunicat.

Avocatul Poporului a subliniat că pierderea locului de muncă poate afecta serios situația financiară a persoanelor în etate, pentru care salariul reprezintă adesea un venit important pe lângă pensie.

„Problema principală a reglementării actuale constă în posibilitatea aplicării arbitrare a temeiului de concediere, în absența obligației angajatorului de a demonstra o justificare concretă și a unor garanții suficiente pentru salariat”, a spus el.

Pentru a preveni astfel de situații, ombudsmanul propune ca angajatorii să fie obligați să justifice în scris necesitatea concedierii, să evalueze individual activitatea salariatului și să discute în prealabil cu acesta despre intenția de a continua munca. De asemenea, sunt solicitate garanții suplimentare care să le permită angajaților să conteste deciziile de concediere și să obțină compensații.

Oficiul Avocatului Poporului a menționat că, în unele state europene, precum Franța și Germania, simpla atingere a vârstei de pensionare nu reprezintă un motiv suficient pentru concediere.

Contactat de NewsMaker, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dumitru Ciorici, a declarat că „Guvernul va analiza toate propunerile pe acest subiect, atunci când procesul va ajunge în această etapă”.

Amintim că, pe 5 noiembrie, în cadrul unei emisiuni televizate, prim-ministrul Vasile Tofan a declarat că, în prezent, se lucrează la reforma Codului muncii, menționând că acesta este „antic” și că „limitează posibilitatea de a lua decizii”. Șeful Guvernului a spus că modificările vor viza inclusiv simplificarea procedurilor de concediere.

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a criticat planurile Guvernului de a simplifica procedurile de concediere a angajaților și a cerut autorităților să clarifice ce modificări pregătesc la Codul muncii. Sindicaliștii susțin că nu au fost informați despre inițierea acestui proces și avertizează că modificarea legislației nu trebuie să ducă la diminuarea garanțiilor oferite salariaților.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: