Tudor Mardei | NewsMaker

Investiții de peste $68.000 în criptomonede: ce avere și venituri declară purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici

16 tipuri de criptomonede, două mașini și o cotă-parte dintr-un apartament se regăsesc în declarația de avere depusă de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, pentru 2025. Doar valoarea de cumpărare a activelor virtuale declarate depășește 68 de mii de dolari.

În 2025, Ciorici a obținut un salariu net de peste 352 de mii de lei de la Fagura Lab SRL și peste 22 de mii de lei românești de la Navago People SRL. Alte peste 4 mii de lei au provenit dintr-un onorariu achitat de AO Centrul de Resurse Juridice.

Aproape 198 de mii de lei a obținut din vânzarea unui automobil, iar alți peste 7.200 de lei – după ce și-a dat un telefon la schimb, prin sistemul trade-in.

Veniturile familiei au fost completate cu puțin peste 7 mii de lei românești, primiți drept alocație pentru copil din România. Totodată, Ciorici declară peste 400 de mii de lei obținuți din redevențe, de la o persoană fizică.

Apartament și două mașini

Dumitru Ciorici nu declară terenuri. Acesta deține însă jumătate dintr-un apartament cu suprafața de 46,7 metri pătrați, cumpărat în 2024. Valoarea de piață a imobilului este estimată la 500 de mii de lei românești.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului declară și două automobile: un Audi A5, fabricat în 2021 și cumpărat în 2023 cu 28.500 de euro, și o Skoda Karoq, fabricată și achiziționată în 2025 cu 27.300 de euro.

Ciorici indică patru conturi bancare în care păstrează, în diferite valute, echivalentul a aproape 3 mii de euro.

Peste $68.000 investiți în 16 tipuri de criptomonede

O parte importantă a declarației este dedicată activelor virtuale. Ciorici declară 16 tipuri diferite de criptomonede, printre care ALGO, ATOM, TONCOIN/GRAM, THETA, EGLD, LINK, GALA, FIL, SUI și DOT. Valoarea de cumpărare indicată în declarație pentru toate cele 16 active depășește 68 de mii de dolari.

Ciorici declară și un împrumut acordat în 2025 companiei Navago People SRL, în valoare de 315.000, cu termen de rambursare în 2035. În declarația de avere nu este precizată valuta în care a fost acordat împrumutul. Documentul arată că, pe parcursul anului, au fost restituiți 16.285, de asemenea fără indicarea valutei.

Pe lângă venituri și investiții, Dumitru Ciorici declară și patru datorii: trei în lei moldovenești, în valoare totală de aproape 625 de mii de lei, și una de aproape 234 de mii de lei românești. Creditele au fost contractate în perioada 2024–2025.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Lefurile deputaților ar putea crește de la 20.800 la aproape 46.000 de lei, de la 1 ianuarie. Belous: „Toți își doresc salarii mai mari”

Deputații din Republica Moldova ar putea primi, din 1 ianuarie, salarii de aproape 46.000 de lei lunar, față de 20.800 de lei în prezent. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a declarat în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RLive că Guvernul intenționează să aprobe proiectul noii legi a salarizării în noiembrie, după ce va primi opinia Comisiei Europene. Nici pentru miniștri, nici pentru alți angajați din sectorul public care au salarii „decente” nu sunt prevăzute majorări.

„Venim cu majorări pentru deputați pentru că ei astăzi au circa 20 de mii de lei salariu, dar au unele plăți compensatorii. La dumnealor vor crește salariul, dar luând în considerație numărul deputaților (…) vreau să vă asigur că toate cheltuielile ce țin de Președinție, Guvern, Parlament sunt sub 1% din costul Legii salarizării. (…) După legea salarizării, salariul unui deputat va fi 45.900, de la 20.800, cât au în prezent”, a declarat ministra Finanțelor.

De salarii mai mari, de la 1 ianuarie, ar urma să se bucure și angajații din educație, ordine publică, armată, administrație publică locală și asistență socială. În cazul acestora, lefurile vor crește de la Anul Nou cu 10 – 30%.

În schimb, unele categorii de angajați care au deja salarii considerate relativ decente nu vor beneficia de creșteri sau vor  primi majorări mici. Ministra Finanțelor a dat exemplul șefilor de direcții din unele instituții, ale căror salarii depășesc media din sectorul public: „La nimeni salariul nu este în descreștere, dar la ei nu va fi creștere. Nu se majorează sau (nr: se majorează) cu un procent foarte mic în sectorul public la cei care au salariu relativ decente”.

În ceea ce salariile judecătorilor, oficiala a declarat că acestea vor crește, însă nesemnificativ: „Noi am venit cu propunerea ca cei care trec procedurile de vetting și pre-vetting și astăzi au posibilitatea să primească salarii cu 50% mai mari. (…) Nu ne putem permite bugetar să venim cu creștere, cum a fost solicitat. (…) Toți își doresc salarii mai mari, dar să nu uităm despre capacitatea bugetului de a finanța aceste creșteri”.

Reamintim, tot din 2027, salariul brut al președintei Maia Sandu ar urma să crească de la 22.000 la 55.000 de lei, adică cu aproape 147%. Detalii – AICI.

Potrivit ministrei Finanțelor, proiectul a parcurs deja consultările interne și a fost transmis partenerilor din Uniunea Europeană pentru examinare. Autoritățile așteaptă opinia Comisiei Europene și intenționează să îl aprobe în Guvern pe parcursul lunii noiembrie.

Dacă Guvernul o va aproba, parlamentul o va vota, iar președinta Maia Sandu o va promulga, noua Lege a salarizării va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2027.  


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: