În Republica Moldova ar putea fi modificat modul de calcul al unor prestații sociale, inclusiv al indemnizației lunare pentru îngrijirea copilului. Ministerul Finanțelor propune ca, în locul veniturilor din ultimele 12 luni, cum se procedează în prezent, să fie luate în calcul veniturile din ultimele 36 de luni. NewsMaker explică
Verificarea controversată a eticii profesionale și a integrității (vetting) procurorului general Alexandru Machidon a ridicat în spațiul public întrebări cu privire la consecvența deciziilor Comisiei de evaluare. NewsMaker a analizat cazuri similare privind „moștenirile și cadourile de la părinți” primite de procurori și prezintă deciziile adoptate de Comisie în aceste
Biroul Național de Statistică (BNS) va pilota, începând cu 13 mai 2026, o cercetare referitoare la veniturile și condițiile de trai ale populației. Aceasta se va desfășura până pe 2 iunie, iar populația țintă va include toate persoanele de 16 ani și peste din gospodăriile individuale. Pe 12 mai, la
Compensațiile la energie ar putea fi mai mici în acest sezon rece, însă Guvernul dă asigurări că gospodăriile vulnerabile vor continua să fie sprijinite. Ministrul Finanțelor, Andrian Gavrilița, susține că prioritatea Executivului nu este majorarea ajutoarelor în factură, ci creșterea veniturilor populației. La rândul ei, ministra Muncii, Natalia Plugaru, spune
Deputatul Partidului „Democrația Acasă” Vasile Costiuc a respins acuzațiile colegei sale din partea PAS, Victoria Belous, potrivit cărora ar fi obținut venituri ilegală și nu le-ar fi declarat. Costiuc a catalogat afirmațiile parlamentarei ca fiind „politice” și a îndemnat-o să depună un denunț penal, dacă dispune de dovezi. Precizările au
Alegeri: Curtea Constituțională, socialiștii Curtea Constituțională (CC) urmează să pronunțe pe 16 octombrie o hotărâre privind legalitatea rezultatelor alegerilor parlamentare din 28 septembrie. În aceeași zi, CC va examina și validarea mandatelor deputaților aleși. Între timp, Partidul Socialiștilor (PSRM) refuză să recunoască rezultatele alegerilor parlamentare și amenință cu proteste și că vor apela la organizațiile internaționale, dacă acestea vor fi validate de Curte. Socialiștii afirmă că alegerile nu au fost libere și acuză autoritățile de încălcări
Înregistrați în cursa electorală abia după intervenția Curții Supreme de Justiție, Partidul „Noua Opțiune Istorică” vine cu promisiuni mari: vrea să relanseze economia și să promoveze o politică externă după „modelul Austriei”. Pentru asta, NOI propune o listă de 55 de candidați la funcția de deputat – de la juriști
Partidul „Moldova Mare”, asociat oligarhului fugar și condamnat Ilan Șor, promite să readucă în Constituție limbile „moldovenească” și rusă și spune că are „o soluție pentru a umple bugetul fără împrumuturi și granturi”. Formațiunea, înregistrată abia din a treia încercare, a intrat în campania electorală cu o listă de 56
Partidul „Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa” (ALDE) a intrat în campanie cu promisiunea unui „drum curat” spre o Moldovă europeană, construită pe reforme și stat de drept. Formațiunea a ajuns în atenția publică în 2023, după ce oligarhul fugar Ilan Șor a încercat să o cumpere cu peste 450.000
La alegerile parlamentare din această toamnă nu se vor confrunta doar partidele și blocurile electorale, ci și patru candidați independenți. Deși până acum niciun independent nu a reușit să treacă pragul de 2% necesar pentru a accede în Parlament, într-un sistem proporțional dominat de partide, Andrei Năstase, Olesea Stamate, Tatiana