Israel Defense Forces

Israel și Hamas au prelungit armistițiul temporar pentru încă două zile

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar a anunțat că Israelul și gruparea teroristă palestiniană Hamas au prelungit armistițiul temporar, convenit anterior, pentru încă două zile. Informația a fost raportată pe 27 noiembrie de publicația BBC.

Ca parte a acordului, cel puțin 50 de ostatici trebuie să se întoarcă în Israel, iar autoritățile israeliene trebuie să elibereze cel puțin 150 de prizonieri palestinieni din închisori. Până în prezent, Hamas a eliberat 26 de persoane ca parte a acordului.

Precizăm că, anterior, guvernul israelian a aprobat un acord privind un armistițiu temporar cu Hamas pentru eliberarea ostaticilor israelieni și livrarea de ajutor umanitar și combustibil în Fâșia Gaza, controlată de gruparea teroristă. Încetarea ostilităților în Fâșia Gaza a intrat în vigoare în dimineața zilei de 24 noiembrie și urma să expire în dimineața zilei de 28 noiembrie.

***

Amintim că armata israeliană și Hamas se află în război, care a fost provocat de atacul grupării teroriste asupra Israelului din 7 octombrie, curent. Militanții grupării au bombardat atunci Israelul, au ucis civili și au răpit oameni, pa care i-au dus în Gaza. Chiar dacă, ulterior, armata israeliană a eliminat teroriștii de pe teritoriul Israelului, Hamas continuă să atace această țară din Fâșia Gaza. La rândul său, forțele israeliene bombardează, în replică, Gaza.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Festivalul muzical îndrăgit “Love, Light & Music” revine cu o nouă ediție spectaculoasă

Concerte la Muzeul Satului din Chișinău, ajuns la a II-a ediție, va transforma din nou teritoriul Bisericii de Lemn într-o veritabilă oază muzicală pe 26 iulie! 

Artiști din Cuba, Franța, Polonia, Ucraina și Moldova, uniți pe o scenă se Geta Burlacu. Fii parte de un festival grandios de jazz lăutăresc, chanson franțuzesc și salsa cubaneză! 

Festivalul cu intrare liberă propune o experiență inedită, care combină bucatele pregătite în aer liber cu muzica live, toate fiind savurate într-o atmosferă relaxată.

Vino alături de prieteni și cei dragi la “Love, Light & Music Fest” – un festival cu 100% distracție garantată!

Data: 26 iulie

Ora: 17:00 (open-doors), 19:00 (start concert)

Locația: Muzeul Satului, Chișinău 

———

LINE UP:

19:00 Geta Burlacu

“Jazz Lăutăresc”

20:00 Mélanie Launay 

“Chanson Franțuzesc”

21:00 Roland Abreu & The Cuban Latin Jazz feat. Yaremi Kordos 

“Salsa Cubaneză”

22:00 DJ Markus Lawyer

Sponsor OFICIAL: Salonul Auto MG-MOLDOVA

Parteneri:

Nivalli, Apriori Wine, Sala de Degustare wine.md, Coca Cola HBC Moldova, OK Flora, Sensei sushi, Coffee Like, ICS Laska-Mol SRL, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, Primăria Municipiului Chișinău

Parteneri media:

Novoe Radio Moldova, Radio Polidisc, newsmaker.md, unica.md, unimedia.md, shok.md, afisha.md, point.md, stiri.md, realitatea.md, bani.md, rupor.md, rlive.md, cancan.md

Suport tehnic: Media Show Grup
Organizator: GB EVENT

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: