Israelul, atacat cu rachete. Armata: „Teroriștii s-au infiltrat pe teritoriul israelian”

Zeci de rachete au fost trase, sâmbătă dimineața, pe 7 octombrie, dinspre Fâșia Gaza spre Israel, punând capăt unui armistițiu în linii mari respectat, după sfârșitul războiului de cinci zile din luna mai, scrie Agerpres cu referire la AFP. Între timp, armata din Israel anunță că un „număr nedeterminat de teroriști” s-a infiltrat pe teritoriul israelian dinspre Fâșia Gaza. „Locuitorilor din zonele ce se învecinează cu Fâșia Gaza li s-a cerut să rămână în locuințele lor”, a adăugat armata.

Tirurile, trase din mai multe zone din Fâșia Gaza, au început înainte de orele 06:30 (03:30 GMT) şi continuau aproape 45 de minute mai târziu.

În Israel, sirenele au răsunat în mai multe orașe din jurul teritoriului palestinian, dar şi mai în adâncul teritoriului, în nord şi est, potrivit armatei israeliene.

Sirenele au răsunat şi la Ierusalim, unde un jurnalist al AFP a observat două explozii pe cer, caracteristice unei interceptări de rachete de către apărarea antiaeriană israeliană.

Potrivit unor jurnaliști ai AFP din Fâșia Gaza, mai multe sute de rachete au fost trase la primele ore ale dimineții de sâmbătă din Gaza spre Israel.

„O femeie de 60 de ani a fost ucisă şi alte 15 persoane au fost rănite în sudul Israelului, sâmbătă dimineața, de o rachetă trasă dinspre Fâșia Gaza”, a anunțat Magen David Adom, echivalentul Crucii Roșii. „O rachetă a căzut peste orașul Yavne, la sud de Tel-Aviv, unde un bărbat a fost rănit ușor de schije”, a mai precizat Magen David Adom.

În mai, Israelul lansase o ofensivă împotriva Jihadului Islamic palestinian din Fâșia Gaza, declanșând un război de cinci zile între armata israeliană, Jihadul Islamic şi alte grupări armate din acest teritoriu, război ce s-a soldat cu moartea a 34 de palestinieni şi a unei israeliene.

Peste o mie de rachete au fost de atunci trase dinspre Fâșia Gaza asupra Israelului, majoritatea interceptate de sistemul de apărare antiaerian israelian. La rândul său, Israelul şi-a înmulțit loviturile aeriene asupra micului teritoriu.

Hamas, care preluase puterea în Gaza în 2007, se ținuse la distanță de conflict.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Sandu, despre majorările promise profesorilor: Sper că Guvernul va veni cu soluții pentru cei care au nevoie acum, nu peste jumătate de an

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că profesorii sunt îndreptățiți să aștepte majorările salariale promise. Pe de altă parte, a spus că statul nu avea de unde să știe în ianuarie că va fi războiul din Iran, că vor crește prețurile la resursele energetice și nu va reuși să promoveze „o variantă mai ambițioasă a politicii fiscale”. Totodată, și-a exprimat speranța că Guvernul va veni în următoarele zile cu soluții „bune sau suficient de bune pentru toți cei care au nevoie de aceste majorări acum, nu peste jumătate de an”. Declarațiile au fost făcute în ediția din 17 august a emisiunii „La 360 de grade”, difuzată la Teleradio Moldova.

În timpul emisiunii, Maia Sandu a fost întrebată despre promisiunile autorităților făcute profesorilor despre salarii mai mari de la 1 septembrie și, în context, despre motivul pentru care statul face promisiuni înainte să găsească resursele necesare.

„Statul nu avea de unde să știe în ianuarie că va fi războiul din Iran, că vor crește iarăși prețurile la resursele energetice, că nu va reuși să promoveze o variantă mai ambițioasă a politicii fiscale, pentru că trebuie să aduni bani la buget ca să poți să-i împarți după asta și, dacă nu reușești să-i aduni sau dacă aduni mai puțini, atunci lucrurile se întâmplă mai altfel decât planifici la începutul anului. Este foarte multă incertitudine în această perioadă, în acești ani, și de asta e mai greu să știi exact cum vor arăta cifrele pe venituri. Pe cheltuieli e clar că știi cât vrei să dai. E mai greu să știi ce venituri vei avea”, a comunicat Maia Sandu.

În continuare, șefa statului s-a arătat sigură că „Guvernul va veni cu clarificări în următoarele zile și o să vedem cu toții care sunt soluțiile pe care le propun”. „Sigur că oamenii așteaptă aceste majorări și ei sunt îndreptățiți să aștepte aceste majorări. Eu sper că Guvernul va veni cu niște soluții care sunt bune sau suficient de bune pentru toți cei care au nevoie de aceste majorări acum, nu peste jumătate de an”.

***

Amintim că, pe 10 august, Federația Sindicală a Educației și Științei i-a cerut premierului Vasile Tofan „respectarea promisiunilor guvernării – majorări salariale promise către 1 septembrie 2026”. Totodată, Federația a anunțat că, pe 19 august, va organiza „o acțiune sindicală de pichetare, pentru a pune presiune asupra Guvernului”, iar pe 1 septembrie, „dacă angajamentele nu vor fi respectate, vor fi declanșate proteste naționale pe parcursul întregii luni”. 

Pe 12 august, ministrul Educației, Dan Perciun, a anunțat că „în cel mult două săptămâni” va fi găsită și anunțată o soluție, adăugând că „se încearcă a găsi cele mai bune soluții” și că, în perioada promisă, se va ști sub ce formă vor fi acestea. Ministra Finanțelor a declarat că, după definitivarea viziunii pe politica fiscală pentru 2027, va fi făcut și anunțul privind reforma salarizării, adăugând că autoritățile „se țin de targetul de a identifica mai multe venituri și să putem veni către profesori și alte categorii cu venituri suplimentare începând din acest an”. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: