Israelul și grupările palestiniene se acuză reciproc de atacul asupra spitalului din Gaza. Numărul morților se ridică la cel puțin 800

Israelul și Gaza se acuză reciproc de atacul armat asupra spitalului Al Ahli din centrul Fâșiei Gaza, soldat cu circa 800 de morți. Între timp, presa publică imagini care se presupune că ar ilustra momentul în care o rachetă lovește spitalul.

Premierul Israelului Benjamin Netanyahu neagă că racheta ar fi fost lansată de armata Israelului: „Să știe lumea întreagă: teroriștii barbari din Gaza sunt cei care au atacat spitalul din Gaza şi nu armata israeliană”, a afirmat premierul israelian Benjamin Netanyahu, potrivit unui comunicat al biroului său.

Israel acuză „jihadul islamic” drept autor – o altă organizație islamistă armată prezentă în Fâșia Gaza. Armata israeliană (IDF) susține că spitalul a fost lovit de o rachetă (sau rachete) defecte lansate de grup.

Potrivit Al Arabiya, numărul morților se ridică la circa 800. Se presupune că un număr mare de victime s-ar afla și sub dărâmături.

Între timp, mii de oameni au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva atacului armat asupra spitalului din Gaza. Bombardamentul a fost condamnat inclusiv de ONU.

Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a condamnat atacul, fără a da însă vina pe vreo parte, scrie BBC.

„Nu am cuvinte. Sute de oameni au fost uciși – îngrozitor – în această seară într-un atac masiv asupra spitalului Al Ahli din orașul Gaza. Printre cei uciși se numără pacienți, personal medical și familii care și-au căutat refugiu în și în jurul spitalului. Încă o dată – cel mai lipsit de apărare. Acest lucru este complet inacceptabil”, a declarat Volker Türk într-un comunicat.

La rândul său, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut, la forumul de la Beijing, la care sunt prezenți președintele chinez Xi Jinping și președintele rus Vladimir Putin, o încetare imediată a focului în Gaza „din motive umanitare”.

„Facem apel la o încetare imediată a focului umanitar pentru a atenua acest nivel epic de suferință umană. Prea multe vieți (au fost pierdute) și soarta întregii regiuni atârnă în balanță”, a spus secretarul general al ONU, citat de Radio Svoboda.

Înainte de acest discurs, Guterres a scris pe platforma X (fosta Twitter) că condamnă ferm atacul asupra Spitalului Al Ahli, care a dus la moartea a sute de civili. În același timp, Guterres nu a învinuit niciuna dintre părți pentru acest atac.

Amintim că oficiali palestinieni au acuzat marți seara, 17 octombrie, Israelul, de bombardarea unui spital din Fâșia Gaza. Imediat după atac, mii de palestinieni au ieșit în stradă în Cisiordania pentru a protesta. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Parlamentul urmează să reconstituie grupul pentru susținerea Belarus Democrat: proiect de hotărâre

Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat, constituit în Parlamentul Republicii Moldova în 2022, urmează să fie reconstituit în noua legislatură. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 16 septembrie.

Potrivit documentului, componența noului grup parlamentar va fi formată din deputați ai formațiunii de guvernământ PAS.

Președinta grupului ar urma să fie Tatiana Rotari, iar din componența acestuia să facă parte 18 deputați: Alic Baraboi, Veronica Briceag, Silvia Bondarenco, Artemie Cătănăoi, Tatiana Cucuietu, Natalia Davidovici, Liliana Grosu, Ilie Ionaș, Dorian Istratii, Iurie Levinschi, Stela Macari, Victor Mătrăgună, Marina Morozova, Angela Munteanu-Pojoga, Ana Oglindă, Maxim Potîrniche, Valeriu Robu și Igor Talmazan.

În spiritul continuării demersurilor întreprinse în legislatura a XIa şi al asigurării unei continuități instituționale a angajamentului Parlamentului Republicii Moldova faţă de valorile democratice, constituirea grupului parlamentar în legislatura a XII-a va contribui la menţinerea şi aprofundarea dialogului cu reprezentanţii Belarus Democrat, de susținere a forţelor democratice din Belarus şi de promovare a valorilor democratice, a statului de drept, precum şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arată în proiect.

Amintim că Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat a fost constituit în anul 2022.

Mișcarea democratică din Belarus se referă la ansamblul forțelor politice și civice belaruse care contestă regimul președintelui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Mișcarea s-a consolidat după alegerile prezidențiale din august 2020, contestate de opoziție și de numeroși observatori internaționali, urmate de proteste și de o represiune extinsă împotriva opoziției și societății civile.

Svetlana Tihanovskaya, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil, este recunoscută drept lideră a forțelor democratice belaruse.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: