Максим Андреев/NewsMaker

Judecătoria Chișinău a respins cererea ANI de confiscare a 600 de mii de lei din averea lui Diacov. ANI va contesta decizia

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) va contesta decizia judecătoriei Chișinău, sediul Centru, care a respins cererea ANI de confiscare a 600 de mii de lei din averea deputatului democrat Dumitru Diacov. 

„După ce la începutul anului, ANI a stabilit o diferență substanțială în mărime de peste 600 de mii de lei, inspectorul de integritate a dispus confiscarea acestei averi nejustificate, în baza căreia ANI a remis cererea de confiscare acestei averi în instanța de judecată. Însă, Judecătoria Chișinău, sediul Centru a respins cererea ANI. ANI consideră această decizie ca fiind una neîntemeiată, fapt pentru care va înainta o contestație la Curtea de Apel Chișinău”, se arată într-un comunicat emis de Autoritatea Națională de Integritate.

Amintim că la sfârșitul lunii februarie 2021, ANI a anunțat că a verificat averea deputatului Dumitru Diacov. În cadrul verificărilor inspectorul de integritate a constatat existența unei diferențe substanțiale, în mărime de peste 600 de mii de lei, între averea dobândită și veniturile obținute de către deputat și soția acestuia.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

РБК

Putin a semnat un decret pentru combaterea cuvintelor străine: „Amenințare la adresa limbii ruse”

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a semnat un decret privind aprobarea principiilor politicii lingvistice de stat. În document, utilizarea cuvintelor împrumutate din alte limbi este indicată drept una dintre amenințările la adresa limbii ruse, care susține „comunitatea cultural-civilizațională unitară a Lumii Ruse”, potrivit The Moscow Times.

În special, decretul menționează ca risc „utilizarea nejustificată în comunicarea oficială a cuvintelor străine care au echivalente uzuale în limba rusă, precum și a termenilor străini care nu apar în dicționarele normative”. Autoritățile intenționează astfel să reducă folosirea cuvintelor din alte limbi în discursul oficial.

În cadrul acestei politici lingvistice, Kremlinul plănuiește să promoveze limba rusă, considerată „o comoară națională a Rusiei și o bază a statalității ruse”, ca mijloc de comunicare între etnii în spațiul post-sovietic și să-i crească popularitatea în străinătate.

Totodată, documentul prevede crearea unei serii unificate de manuale școlare pentru limbile popoarelor Rusiei și o metodologie unificată de predare. În tastatura chirilică va fi alocat un spațiu special pentru literele limbilor naționale.

În iunie, Duma de Stat a adoptat o lege care restricționează folosirea cuvintelor străine în spațiul public, un pas descris drept „protecția limbii ruse de excesul de împrumuturi”. Legea impune limite în utilizarea cuvintelor străine pe afișe, etichete, reclame și în denumirile complexelor rezidențiale.

Tot în iunie, Putin a cerut renunțarea „consecventă la împrumuturile vulgare și mecanice din alte limbi, care nu îmbogățesc, ci murdăresc și denaturează limba rusă”. El a subliniat necesitatea folosirii alfabetului chirilic în spațiul public, în locul unui „amestec” de litere latine și alte simboluri.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: