twitter.com

Judecătorii decid soarta lui Navalnîi. Clădirea, înconjurată de poliție. Au început reținerile (VIDEO)

Pe 2 februarie, la Moscova, se desfășoară ședința de judecată a opozantului rus Alexei Navalnîi. Clădirea judecătoriei a fost înconjurată dis-de-dimineață de forțele de ordine. De asemenea, în apropiere, au fost observate mijloace tehnice speciale, scrie Noavaya Gazeta.

UPDATE (10:07) Portalul Meduza scrie că poliția a reținut deja peste 20 de persoane.

Judecătorii urmează să decidă dacă Alexei Navalnîi va fi condamnat la închisoare cu executare. El este vizat de mai multe proceduri judiciare, pe care le consideră motivate politic, de când a revenit în Rusia la 17 ianuarie. Potrivit avocatei sale, opozantul riscă ″în jur de 2 ani şi jumătate″⁣ de închisoare cu executare pentru încălcarea condiţiilor unei condamnări la 3 ani şi jumătate de detenţie cu suspendare, dictată în 2014.

În jurul clădirii a fost montat un gard metalic, iar persoanelor care se apropie de clădire le sunt verificate actele. De asemenea, poliția monitorizează situația pe străzile adiacente și la gurile de metrou.

Ședința a fost planificată pentru ora 10:00, ora Chișinăului.

Iulia Navalnîi, soția lui Alexei Navalnîi, a fost văzută intrând în clădire, împreună cu avocatul policianului.

***

Navalnîi se află în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de încălcarea termenilor sentinţei cu suspendare pentru delapidare, într-un caz despre care el susţine că este o înscenare, dar care i-ar putea aduce o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani şi jumătate.

Amintim că pe 23 și 31 ianuarie, în mai multe localități din Federația Rusă, s-au desfășurat proteste de amploare față de arestul lui Alexei Navalnîi. Au fost reținuți un număr record de persoane – peste 5 mii.

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Avocatul lui Tauber, despre absența deputatei de la ședințele de judecată: „Nu este o încălcare” VIDEO

Avocatul Sergiu Moraru, care o reprezintă pe deputata Marina Tauber în dosarul în care este învinuită de finanțarea ilegală a ex-Partidului „ȘOR”, susține că absența clientei sale de la ședințele de judecată nu ar fi o încălcare. Apărătorul parlamentarei, care a părăsit țara în urmă cu peste 6 luni și nu a mai revenit, a sugerat că, de fapt, neprezentarea ar fi „un drept” de care beneficiază, fiindcă instanța a acceptat cererea privind examinarea cauzei în lipsa acesteia. Precizările au fost făcute în cadrul unor declarații de presă din 14 iulie.

Clienta nu se prezintă la ședințele de judecată pentru că a fost solicitată, înaintată o cerere… Mai întâi au existat câteva cereri de amânare, în condițiile în care era antrenată în ședințele parlamentare și în tratamente medicale. Motiv pentru care, atât timp cât a fost obligatorie prezența doamnei Tauber și la solicitarea procurorilor inclusiv, s-a înaintat solicitarea – „înaintați cerere de examinare în lipsă”. (…) Înaintați cerere de examinare în lipsă și dați-ne posibilitatea să nu tergiversăm examinarea procesului. Asta a fost solicitare și din partea procurorului. În cele din urmă, pentru a nu tergiversa examinarea procesului, am înaintat o cerere prin care am rugat instanța de judecată să accepte ca circumstanțe excepționale necesitatea de a se deplasa în alte activități în care era antrenată. Și instanța a admis ca cauza să fie examinată în lipsa Marinei Tauber. Motiv pentru care neprezența nu este o încălcare. Dar este un drept al doamnei Tauber, de care a beneficiat”, a declarat Sergiu Moraru.

Amintim că Marina Tauber este cercetată pe cinci capete de acuzate – falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a partidului politic, acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat, precum și amestecul în înfăptuirea justiției.

Deputata a părăsit Republica Moldova pe 7 ianuarie 2025, prin Aeroportul Chișinău, cu destinația Istanbul. Plecarea a avut loc chiar înaintea unei ședințe de judecată în dosarul respectiv. De atunci, Tauber nu s-a mai întors în țară. Ea se declară nevinovată și spune că dosarul în care este învinuită ar fi fost pornit la „comandă politică”.

Toate ședințele de judecată care o vizează se desfășoară în prezent în lipsa ei.

Potrivit informațiilor disponibile, deputata se află, în prezent, în Rusia. Ultima dată aceasta a fost văzută la Moscova, pe 6 iulie, la Congresul Blocului „Victorie” – controlat de oligarhul fugar Ilan Șor. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: