marina tauber

Marina Tauber, care s-ar afla în Federația Rusă, a venit cu o reacție după ce Procuratura Anticorupție a solicitat Curții de Apel o pedeapsă de 13 ani de închisoare, pe motiv că sentința pronunțată pe 30 septembrie – 7 ani și 6 luni – ar fi „prea blândă”. Deputata, care

Procuratura Anticorupție a contestat sentința pronunțată în cazul deputatei Marina Tauber, condamnată pe 30 septembrie la 7 ani și 6 luni de închisoare. Apelul a fost depus pe 13 octombrie la Curtea de Apel Chișinău. Procurorii consideră hotărârea instanței „neîntemeiată” în partea ce ține de încetarea procesului penal pentru amestec

Deputata Marina Tauber, condamnată la închisoare pentru finanțarea ilegală a fostului partid „Șor”, a fost anunțată în căutare pe 30 septembrie, chiar în ziua pronunțării sentinței. Precizarea a fost făcută de Judecătoria Chișinău, după ce șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat într-o emisiune TV, la câteva zile

Marina Tauber, condamnată pe 30 septembrie la închisoare, încă nu a fost anunțată în căutare internațională. Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, a declarat la „Cutia Neagră PLUS” de la TV8 că poliția nu a primit încă mandatul prin care să se ceară căutarea acesteia. „În momentul când

Pe lângă închisoare, instanța a decis să aplice arestul preventiv față de Marina Tauber, aceasta fiind anunțată în căutare. Totodată, instanța a dispus confiscarea a peste 206 milioane de lei, care ar fi fost utilizate sau destinate săvârșirii infracțiunii. Informațiile au fost comunicate de Procuratura Anticorupție. Avocatul Marinei Tauber a

Deputata Marina Tauber, acuzată de finanțarea ilegală a fostului Partid „Șor”, și-a aflat pe 30 septembrie sentința. Aceasta a fost condamnată, în prima instanță, la 7 ani și 6 luni de închisoare într-un penitenciar de tip semi-închis. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Potrivit Codului de Executare

Deputata Marina Tauber, acuzată de finanțarea ilegală a fostului Partid „Șor”, își va afla sentința astăzi, 30 septembrie. Ședința va avea loc la Judecătoria Chișinău, cu începere de la ora 16:00. ” href=”https://www.scribd.com/user/258638992/EcaterinaNaconecinii#from_embed” style=”color: #098642; text-decoration: underline;” > EcaterinaNaconecinîi Amintim că procurorii anticorupție cer 13 ani de închisoare pentru deputata

Deputata Marina Tauber, care a plecat din Moldova acum șapte luni și se află, potrivit informațiilor, în Rusia, se plânge că nu a fost invitată la ședința Primăriei Chișinău din 13 august, în cadrul căreia s-a decis cine poate utiliza Piața Marii Adunări Naționale – Guvernul sau protestatarii lui Șor

Deputata Marina Tauber, acuzată de finanțarea ilegală a fostului Partid „Șor”, își va afla sentința pe 30 septembrie, la două zile după alegerile parlamentare. Informația a fost confirmată pentru NewsMaker de Procuratura Anticorupție. Astăzi, 4 august, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, s-au încheiat dezbaterile judiciare pe caz. Ședința s-a desfășurat

Avocatul Sergiu Moraru, care o reprezintă pe deputata Marina Tauber în dosarul în care este învinuită de finanțarea ilegală a ex-Partidului „ȘOR”, susține că absența clientei sale de la ședințele de judecată nu ar fi o încălcare. Apărătorul parlamentarei, care a părăsit țara în urmă cu peste 6 luni și

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x