Spital Pelican Oradea

Jumătate dintre familiile persoanelor aflate în moarte cerebrală refuză să doneze organe. Câți pacienți așteaptă un transplant în Moldova

Jumătate dintre familiile persoanelor aflate în moarte cerebrală au refuzat, în 2025, prelevarea organelor pentru transplant. Între timp, 105 pacienți din Republica Moldova așteaptă un rinichi sau un ficat compatibil, relatează Moldova 1.

Refuzul donării variază de la an la an. Cea mai mică rată de refuz înregistrată a fost de 33%, iar cea mai mare – de aproximativ 70%. În anul trecut, rata refuzului donării a fost de circa 50%”, a declarat directorul Agenției de Transplant, Grigore Romanciuc.

Dintre pacienții aflați pe lista de așteptare, 38 au nevoie de un rinichi, iar 67 – de un ficat. De la începutul anului, în Republica Moldova au fost realizate 12 transplanturi de organe – șase renale și șase hepatice. În tot anul 2025 au fost efectuate 16 astfel de intervenții.

Potrivit Agenției de Transplant, numărul intervențiilor depinde direct de numărul donatorilor aflați în moarte cerebrală. Dacă în 2025 au fost înregistrați 14 donatori, de la începutul acestui an au fost deja 10.

Potrivit lui Romaniuc, printre principalele probleme se numără lipsa specialiștilor, în special a coordonatorilor de transplant, dar și necesitatea unei informări mai bune a populației despre importanța donării de organe.

Un transplant hepatic costă 1,16 milioane de lei și este cea mai scumpă intervenție de acest tip finanțată din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală. Un transplant renal costă aproximativ 265 000 de lei, iar unul de cornee – circa 23 000 de lei.

În ultimii 10 ani, transplanturile de organe au salvat peste 200 de vieți în Republica Moldova – mai mult de 110 prin transplant renal și aproximativ 90 prin transplant hepatic. Cel mai tânăr pacient transplantat avea un an și șapte luni.

Pentru 2026, autoritățile și-au propus să crească numărul transplanturilor de organe la 20. În fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală au fost prevăzute 16,6 milioane de lei pentru 132 de transplanturi.

În Republica Moldova nu sunt efectuate, deocamdată, transplanturi de celule stem, pancreas sau intestin. Pacienții care au nevoie de astfel de intervenții pot fi tratați în țări precum România, Italia, Franța, Marea Britanie sau Turcia.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

MAI: Drona care s-a prăbușit și a explodat la Giurgiulești era de tip Geran. Două cratere și schije, găsite la fața locului⚡️⚡️⚡️

Resturile dronei găsite în dimineața zilei de 20 august în zona Giurgiulești aparțin, preliminar, unui aparat de zbor fără pilot de tip Geran. Experții au descoperit două cratere formate în urma exploziilor, precum și schije provenite de la detonarea părții de luptă a dronei, anunță Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Potrivit MAI, în urma investigațiilor au fost identificate două cratere rezultate în urma exploziei, cu dimensiunile de aproximativ 1,20 m × 1,15 m și 3,70 m × 3,90 m, cel din urmă având o adâncime de aproximativ 55 cm.

În interiorul craterelor au fost depistate schije metalice rezultate în urma detonării părții de luptă. Totodată, la aproximativ 6 metri de unul dintre cratere au fost identificate fragmente ale motorului și multiple componente ale dronei.

Potrivit constatărilor preliminare ale experților, anunțate de MAI, resturile aparțin unui aparat de zbor fără pilot de tip Geran.

„Cercetările continuă pentru documentarea completă a circumstanțelor producerii incidentului, inclusiv stabilirea traiectoriei aparatului de zbor și a tuturor elementelor relevante ale cazului”, transmite MAI.

Ministerul Afacerilor Interne a reiterat, totodată, apelul către cetățeni să nu se apropie de fragmente ale aparatelor de zbor, muniții sau alte obiecte necunoscute și să anunțe imediat autoritățile prin Serviciul 112.

Amintim, în noaptea de 20 august, Rusia a lansat un atac masiv asupra Ucrainei, folosind rachete și drone. La Kiev, cel puțin 15 persoane au murit, iar alte 39 au fost rănite. Bilanțul este preliminar și în creștere. În urma atacului au fost avariate inclusiv blocuri de locuințe, o școală și un spital pentru copii. Detalii – AICI.

În aceeași dimineață, Ministerul Apărării de la Chișinău a anunțat că o dronă, preliminar de tip Shahed, a pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova. Potrivit autorităților, aparatul de zbor s-a aflat deasupra teritoriului țării timp de aproximativ șase minute, după care a părăsit spațiul aerian. Detalii – AICI.

Ulterior, Ministerul Afacerilor Interne a raportat alte două incidente în zona Giurgiulești, produse în contextul atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare din Reni, Ucraina.

Într-unul dintre cazuri, pe teritoriul Republicii Moldova, la aproximativ un kilometru de frontieră, a fost descoperit un crater în care se aflau resturile unei drone, inclusiv motorul, placa de alimentare și elemente ale elicei.

Separat, în timpul nopții, o dronă a lovit o parcare pentru camioane de pe teritoriul Ucrainei, la aproximativ 150 de metri de punctul de trecere Giurgiulești–Reni. În urma exploziei a izbucnit un incendiu de vegetație, care s-a extins pe o suprafață de aproximativ 70–100 de metri pătrați pe teritoriul Republicii Moldova.

În prima sa reacție, președintele Ucrainei a comentat inclusiv atacul din apropierea frontierei cu Moldova și a cerut, din nou, consolidarea apărării antiaeriene a Ucrainei, în special cu rachete interceptoare pentru sistemele Patriot. „Atât timp cât Ucraina nu va dispune de suficiente sisteme antibalistice, Rusia nu se va gândi serios la pace”, a scris Volodimir Zelenski pe rețele.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: