Reuters

Jurnaliști moldoveni, reținuți la Tiraspol: materialele filmate de aceștia au fost șterse

Echipa media a proiectului Glossa a fost reținută pe 10 septembrie, în regiunea transnistreană, de serviciul local de securitate, în timp ce pregătea un reportaj despre locuitorii Tiraspolului și viitoarele alegeri parlamentare.

Potrivit publicației, jurnaliștii au fost duși la interogatoriu, iar forțele de securitate le-au confiscat telefoanele și echipamentele. Ulterior, fără acordul acestora, au fost șterse toate materialele filmate la Tiraspol.

Motivul invocat pentru reținere a fost lipsa acreditării. Totuși, conducerea nerecunoscută de la Tiraspol a sistat procedura de acreditare încă din primăvara anului 2022, după ce a introdus „nivelul galben de pericol terorist”, menținut și prelungit ulterior.

Guvernul Republicii Moldova califică această procedură drept ilegală și o consideră un obstacol artificial în activitatea presei.

Nu este primul caz de acest fel. În ianuarie 2024, jurnalista TV8, Viorica Tataru, a fost reținută la Tiraspol în timp ce relata despre un protest față de noile prevederi ale Codului vamal organizat de autoritățile de facto. Atunci, aceasta a fost dusă la interogatoriu, iar ulterior eliberată.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Ambasada Rusiei, după declarațiile Kajei Kallas despre Transnistria: „Bruxellesul este de acord cu prezența pe teritoriul UE a trupelor ruse”

Ambasada Rusiei în Republica Moldova a venit cu o reacție după ce înalta reprezentantă a UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Kaja Kallas, a dat asigurări că „Transnistria nu va fi un obstacol în calea aderării Moldovei la UE”. Misiunea diplomatică afirmă că a „tras concluzia” că Bruxellesul ar accepta astfel prezența trupelor ruse staționate în stânga Nistrului pe viitorul teritoriu al Uniunii.

„Tragem concluzia Bruxellesul este, de fapt, de acord cu prezența pe teritoriul UE a trupelor ruse, staționate în Transnistria conform Acordului privind principiile reglementării pașnice din 1992. Este îmbucurător să observăm recunoașterea rolului lor de garant al stabilității în regiune. Este foarte posibil ca scenariul enunțat de K. Kallas să devină un pas în direcția formării unui sistem eurasiatic de securitate egală și indivizibilă”, a scris Ambasada într-un comentariu publicat pe conturile sale pe 6 octombrie.

Reamintim, înalta oficială europeană a descris situația din regiunea transnistreană, pe 5 octombrie, după reuniunea Consiliului de Asociere Moldova–UE de la Bruxelles, drept „fragilă”. „Modelul economic actual de acolo nu este sustenabil, ceea ce înseamnă că eforturile Chișinăului în sensul reintegrării socio-economice sunt cu atât mai importante. Transnistria nu va fi un obstacol în calea aderării Moldovei la UE”, a precizat Kaja Kallas. Detalii – AICI.

Recent, și comisarul european pentru economie și productivitate, implementare și simplificare, Valdis Dombrovskis, a declarat că problemele economice și teritoriale nerezolvate din regiunea transnistreană nu vor împiedica aderarea Republicii Moldova la UE. El a invocat exemplul Ciprului, care a aderat la Uniune, deși partea de nord a insulei rămâne sub controlul Turciei, iar legislația UE nu se aplică acolo. Dombrovskis și-a exprimat speranța că negocierile de aderare și apropierea de standardele europene vor crea pârghii economice și politice pentru reintegrarea treptată a țării.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: