Jurnalistul rus Iuri Dudi, condamnat la închisoare. Ce acuzații i se aduc

Jurnalistul rus Iuri Dudi a fost condamnat, în lipsă, la un 1 an și 10 luni de închisoare, într-un dosar privind încălcarea cerințelor impuse „agenților străini”. Este prima condamnare reală pronunțată în Rusia în baza acestui articol, scrie Mediazona.

Potrivit publicației, procurorul ceruse aceeași pedeapsă, invocând drept circumstanță agravantă un „motiv de ură politică”. Avocatul lui Dudi a cerut încetarea procesului din cauza caracterului nesemnificativ al faptei. Acesta a precizat că postările jurnalistului vizau „chestiuni cotidiene”, deci nu pot fi considerate expresii de ură politică.

Dosarul penal a fost deschis în urma a trei postări publicate în mai 2025 pe canalul său de Telegram fără mențiunea obligatorie „agent străin”. Acestea se refereau la cântăreața Daria Nuki Stavrovici, jurnalista Ekaterina Gordeeva și la efectele alcoolului asupra creierului.

Începând cu 2024, instanțele din Moscova au examinat patru dosare administrative împotriva lui Dudi: unul pentru un interviu cu designerul Artemi Lebedev, iar celelalte pentru 14 postări pe canalul său de Telegram. Suma totală a amenzilor aplicate a fost de 170.000 de ruble.

Dosarul penal a fost deschis vara trecută, iar la sfârșitul lunii iulie jurnalistul a fost arestat în absență. Dudi a încetat să mai aplice eticheta de „agent străin” în publicațiile sale din martie 2024.

Reamintim, în mai 2024, și președinta Maia Sandu i-a acordat un interviu de două ore jurnalistului rus. Videoclipul, publicat de Dudi, a adunat milioane de vizualizări și zeci de mii de comentarii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Radio Free Europe

Compromis în UE privind sancțiunile împotriva Rusiei: miliardarii Usmanov și Fridman, scoși de pe listă

Reprezentanții permanenți ai statelor membre ale Uniunii Europene au convenit marți, 22 septembrie, să nu prelungească sancțiunile impuse omului de afaceri ruso-uzbec Alisher Usmanov și omului de afaceri ruso-israelian Mihail Fridman în contextul invaziei ruse în Ucraina. Potrivit Reuters, care citează surse diplomatice, decizia face parte dintr-un compromis prin care sancțiunile UE împotriva a aproape 3 000 de alte persoane și companii ruse vor fi prelungite pentru următorii trei ani. Măsurile restrictive erau prelungite anterior pentru perioade de șase sau 12 luni.

Reprezentantul permanent al Irlandei, țară care deține președinția rotativă a Consiliului UE, a confirmat pentru DW că sancțiunile vor fi prelungite până la 22 septembrie 2029. Potrivit acestuia, extinderea perioadei de aplicare a măsurilor restrictive contribuie la stabilitatea și predictibilitatea regimului de sancțiuni al UE.

Ucraina critică decizia

Între timp, ministrul ucrainean de Externe, Andrei Sibiga, a criticat decizia Bruxellesului de a-i elimina pe Usmanov și Fridman de pe lista sancțiunilor.

Decizia de a-i exclude pe Usmanov și Fridman de pe lista sancțiunilor este rușinoasă și nejustificată. La Moscova sărbătoresc, pentru că au obținut ceea ce urmăreau: sentimentul de impunitate, umilirea Uniunii Europene și divizarea europenilor”, a declarat Sibiga.

Șeful diplomației ucrainene le-a cerut tuturor statelor membre ale UE să anunțe fără întârziere că vor impune sancțiuni la nivel național împotriva celor doi oameni de afaceri.

Cu o zi înainte, Sibiga a declarat că Usmanov și Fridman au fost incluși pe lista sancțiunilor „din cauza apartenenței lor la regimul agresiv rus, care duce un război de cucerire împotriva Ucrainei”. El a cerut, de asemenea, înăsprirea sancțiunilor, extinderea listelor cu persoane vizate și prelungirea măsurilor restrictive pentru perioade de până la 12 luni, în loc de șase.

Divergențe între statele UE

Pe 14 septembrie, reprezentanții permanenți ai statelor UE nu au reușit să ajungă la un acord privind prelungirea cu șase luni a sancțiunilor împotriva Rusiei și au decis să mențină temporar regimul existent, în timp ce continuau consultările.

Surse de la Bruxelles au declarat pentru DW, sub protecția anonimatului, că una dintre principalele dispute a fost legată de solicitarea Slovaciei de a-i exclude pe Alisher Usmanov și Mihail Fridman de pe lista sancțiunilor. Franța a blocat, la rândul său, prelungirea regimului de sancțiuni, cerând eliminarea lui Usmanov de pe listă.

Potrivit Reuters, care a citat pe 21 septembrie surse diplomatice, și Luxemburgul a susținut eliminarea lui Fridman de pe lista sancțiunilor.

Franța și-a justificat poziția privind Usmanov prin existența unei „chestiuni specifice de securitate națională” și prin dorința de a răspunde solicitărilor venite din partea unor „parteneri internaționali” care cer eliminarea omului de afaceri de pe lista sancțiunilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: