REUTERS/Stringer

Kabul a rămas singurul mare oraș controlat de guvernul afgan. Jalalabad a fost cucerit de talibani

Talibanii au preluat duminică dimineaţa controlul în oraşul Jalalabad, în estul Afganistanului, capitala afgană Kabul fiind singurul oraş mare controlat încă de guvernul afgan, relatează Digi24 cu referire la AFP.

„Ne-am trezit în această dimineaţă cu steagurile albe talibane în tot oraşul. Sunt în oraş. Au intrat fără luptă”, a declarat pentru AFP Ahmad Wali, un locuitor din Jalalabad.

Talibanii au revendicat, de asemenea, capturarea oraşului. „Cu câteva momente în urmă, mujahedinii au intrat în Jalalabad, capitala provinciei Nangarhar. Toate zonele sunt acum sub controlul lor”, a declarat Zabihullah Mujahid, unul dintre purtătorii de cuvânt ai acestora.

În afară de Kabul, numai câteva oraşe mici se află încă sub controlul guvernului. În doar 10 zile, talibanii au preluat controlul în marea majoritate a ţării şi au ajuns la porţile capitalei Kabul pe care acum au încercuit-o complet.

Sâmbătă seara, talibanii au capturat Mazar-i-Sharif, al patrulea cel mai mare oraş din Afganistan şi principalul centru urban din nordul ţării.

Președintele țării, Ashraf Ghani, le-a promis oamenilor că armata se mobilizează, dar până acum rezistența a fost minimă.

Urmare a acestor evenimente, președintele american Joe Biden a autorizat trimiterea de trupe suplimentare în capitala afgană. Șeful Casei Albe a motivat că vrea să se asigure că va fi o „retragere ordonată și sigură” a personalului american și a altor membri ai personalului țărilor aliate, precum și o evacuare sigură și ordonată a afganilor care au ajutat trupele americane și a celor care se află în pericol din cauza avansului talibanilor. În total, SUA vor avea 5.000 de soldați în teren.

Menționăm că violențele s-au intensificat după ce SUA, dar și alte forțe internaționale au început să-și retragă trupele din Afganistan.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Un copil de 3 ani a decedat după ce a fost lovit de o mașină în curtea unui bloc, la Botanica: se afla pe trotinetă

Un copil de 3 ani a murit după ce trotineta pe care se afla s-a ciocnit cu un automobil, în curtea unui bloc din sectorul Botanica al capitalei. Tragedia a avut loc în seara zilei de 20 august. Poliția a deschis o cauză penală și investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Potrivit informațiilor preliminare, în accident a fost implicat un automobil Mercedes, condus de o femeie în vârstă de 41 de ani. În circumstanțe care urmează să fie stabilite, mașina s-a ciocnit cu trotineta pe care se afla băiatul de 3 ani.

În urma impactului, copilul a suferit mai multe leziuni și a fost transportat la spital. La scurt timp, acesta a decedat.

Inspectoratul General al Poliției anunță că șoferița a fost testată cu aparatul Dräger, iar rezultatul a arătat că nu consumase alcool.

Poliția a pornit o cauză penală și urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului. Oamenii legii precizează că informațiile sunt preliminare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: