presidency.ro

Klaus Iohannis: „România va oferi până la 200 de mii de doze de vaccin pentru Republica Moldova” (FOTO)

România va oferi până la 200 de mii de doze de vaccin anti-Covid pentru Republica Moldova. Declarația a fost făcută de președintele României, Klaus Iohanis,  în urma întrevederii cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Acesta a precizat că la Chișinău va veni o echipă de specialiști români care va ajuta medicii moldoveni. De asemenea, Bucureștiul va oferi 6 mii de tone de motorină în calitate de sprijin pentru agricultori.

„România va oferi Republicii Moldova până la 200 de mii de doze de vaccin și va trimite la Chișinău, în perioada imediat următoare, o echipă de experți români care să împărtășească din experiența României și să ajute la pregătirea strategiei de vaccinare. Este necesară, însă, o cooperare strânsă între autoritățile de specialitate”, a declarat Iohannis.

De asemenea, România va furniza medicamente, echipamente medicale și de protecție pentru îngrijirea pacienților infectați cu COVID-19.

„Totodată, știu cât de afectați au fost agricultorii. De aceea, România are în vedere acordarea unui ajutor extern a unei cantități de motorină în cantitate de aproximativ 6000 de tone”, a adăugat Iohannis.

Liderul de la Cotroceni a adăugat că mass media independentă din Republica Moldova va primi un sprijin financiar cel puțin la fel ca cel de anul trecut, adică de 250 de mii de euro. Klaus Iohannis s-a referit și la protocolul de cooperare din domeniul educației, precum și cel energetic.

Președinta Republicii Moldova i-a mulțumit lui Klaus Iohannis pentru susținerea pe care a oferit-o România în toți anii de la proclamarea independenței și a menționat că, după mulți ani de „îngheț” la nivelul cel mai înalt al relațiilor dintre România și Rep. Moldova, situația se va schimba.

„Mă bucur că de azi reintrăm într-o interacțiune frățească și deschisă. În aceste zile, Moldova pășește într-o nouă etapă, atît în plan intern, cât și extern. O etapă de ieșire din izolare, o etapă de relansare a Parteneriatului strategic cu UE”, a declarat Maia Sandu.

Președinta Republicii Moldova a menționat că, datorită sprijinului financiar al Bucureștiului, au fost reparate școli și grădinițe, au fost oferite burse și autobuze școlare și au fost sprijinite programe culturale. De asemenea, șefa statului a mulțumit României pentru investițiile în domeniile strategice și ajutorul oferit la începutul pandemiei de COVID-19, dar și vizita de lucru a medicilor români.

Klaus Iohannis a invitat-o pe Maia Sandu să efectueze o vizită oficială în România.

La rândul său, președinta țării i-a dăruit liderului român o monedă comemorativă dedicată medicilor care luptă cu pandemia de Covid.

***

Este prima vizită a unui lider de stat în Republica Moldova, de la învestirea Maiei Sandu în funcția de președinte a țării. Ultima oară, președintele României a vizitat Republica Moldova acum patru ani, în timpul mandatului președintelui Nicolae Timofti.

În fața președinției s-au adunat câteva zeci de manifestanți, cu pancarte cu mesaje de mulțumire pentru ajutorul acordat Republicii Moldova și steagurile României.

presidency.ro
presidency.ro
presidency.ro
presidency.ro

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski, despre acordul anunțat de Trump: Să nu eșueze după „alegerile” din Rusia

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat la declarația lui Donald Trump potrivit căreia Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace obiective energetice. Zelenski a spus că Ucraina este pregătită să oprească asemenea atacuri dacă Rusia va face același lucru, iar partenerii vor garanta respectarea unei înțelegeri de lungă durată. Totodată, liderul ucrainean și-a exprimat îndoiala că Moscova își va respecta angajamentele.

„Ucraina le-a propus partenerilor să asigure o asemenea înțelegere cu Rusia, care să oprească distrugerea infrastructurii critice. Produsele alimentare, sectorul energetic și celelalte elemente esențiale pentru asigurarea vieții trebuie protejate, iar atacurile rusești vizează în primul rând aceste domenii”, se arată în declarația lui Zelenski.

„În fiecare zi, sunt atacate obiective energetice ucrainene, infrastructura portuară, logistica și chiar depozitele de alimente și produse farmaceutice. Ucraina nu este convinsă că Rusia intenționează să respecte vreo înțelegere”, a continuat președintele Ucrainei.

Zelenski a declarat că asemenea înțelegeri trebuie să fie sigure și „să nu eșueze după ce rușii își vor desfășura «alegerile» și vor beneficia, anume în această perioadă, de o reducere a presiunii legate de benzină și motorină”.

„Așteptăm detalii concrete din partea partenerilor”, a conchis Zelenski. El a adăugat că „un pas de dezescaladare în privința infrastructurii critice poate fi primul pas spre pace”.

Amintim, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat în seara zilei de 14 septembrie  pe platforma sa de socializare „Truth Social” că Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace reciproc obiectivele energetice. Liderul de la Casa Albă nu a oferit detalii despre condițiile sau durata presupusei înțelegeri.

„Ucraina a acceptat să nu atace obiective energetice rusești. Rusia a acceptat să procedeze la fel”, a scris Trump.

Moscova nu a confirmat public un eventual acord în acest sens, până la această oră.

Declarația a venit la scurt timp după ce Trump i-a cerut președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra rafinăriilor și infrastructurii petroliere rusești. Kremlinul a salutat apelul liderului american, susținând că trebuie protejată infrastructura economică civilă. Ucraina a argumentat anterior că asemenea lovituri urmăresc să majoreze costurile suportate de Rusia pentru continuarea războiului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: