president.gospmr

Krasnoselski, la aniversarea armatei: „Nu exclud variantele de soluționare a diferendului transnistrean cu aplicarea forței”

Liderul de la Tiraspol Vadim Krasnoselski a participat, pe 6 septembrie, la un eveniment organizat cu ocazia aniversării a 30 de ani de la crearea armatei transnistrene. În cadrul discursului, acesta a acuzat Chișinăul de separatism și a menționat că nu exclude că diferendumul transnistrean va fi soluționat prin aplicarea forței și a unor „măsuri dure”.

Krasnoselski a acuzat Chișinăul de „genocid împotriva poporului transnistrean”.

„Până în prezent, Moldova nu a răspuns pentru crimele sale de război. Nu a răspuns pentru atacurile teroriste împotriva poporului transnistrean, nu și-a exprimat regretul pentru genocidul împotriva poporului transnistrean. În Moldova nu există consecințe juridice și de drept pentru războiul respectiv, absolut niciun regret. Iar dacă cineva nu își regretă crimele, înseamnă că este gata să săvârșească altele similare. Acei teroriști care au împușcat oameni în ceafă, ei sunt „eroi”. Da, acolo sunt proprii eroi – cei care au ucis. Iar noi avem proprii eroi – pe cei care au apărat. Iată care este diferența principială”, a declarat liderul de la Tiraspol.

Liderul de facto al Transnistriei a mai spus că nu exclude aplicarea unor măsuri dure pe viitor, pentru soluționarea conflictului.

„Nimeni nu știe cu siguranță ce urmează. Nu exclud și variantele de soluționare a diferendului transnistrean cu aplicarea forței, variante dure. Nimeni nu a renunțat la acestea. Încă niciun politician moldovean nu a îndrăznit să declare „Noi renunțăm la astfel de măsuri”. Nici un politician moldovean nu și-a exprimat regretul pentru războiul care a fost declanșat în Transnistria. Niciunul nu a spus adevărul despre faptul că anume Moldova a distrus integritatea teritorială a Moldovei sovietice, nu a spus că ei sunt separatiști. Noi nu am distrus nimic și nu am ieșit de nicăieri”, a mai spus Krasnoselski.

La eveniment a evoluat și trupa DoReDoS, care a reprezentat, în 2018, Republica Moldova la Eurovision. Membrii formației sunt originari din stânga Nistrului.

president.gospmr

Precizăm că, în timpul dezbaterilor cu privire la Planul de acțiuni a Guvernului în domeniul reintegrării, care s-au desfășurat pe 6 septembrie, vicepremierul pentru Reintegrare Vlad Kulminski a declarat că unul dintre obiectivele Chișinăului este „să devină mai atractiv pentru malul stâng”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

procuratura.md/foto simbol

Și-ar fi însușit peste 10 mii de euro din banii pe care i-au găsit la un bărbat reținut: trei polițiști de la Botanica, trimiși pe banca acuzaților

Trei polițiști de la Inspectoratul de Poliție Botanica au fost trimiși în judecată pentru abuz de serviciu. Aceștia ar fi luat pentru sine 3 000 de dolari și 10 370 de euro din banii depistați asupra unei persoane reținute. Informația a fost comunicată de Procuratura Anticorupție, care a amintit că cei trei polițiști sunt vizați și într-o altă cauză penală, fiind bănuiți, alături de alți trei colegi, că ar fi pretins mită de la persoane implicate în consumul și traficul de droguri.

Pe 17 septembrie, Procuratura Anticorupție a anunțat finalizarea urmăririi penale și trimiterea în instanță a cauzei penale în care cei trei polițiști sunt învinuiți de abuz de serviciu. Aceștia ar fi depistat, în timpul controlului corporal preventiv efectuat asupra unei persoane reținute, 25 300 de dolari și 14 320 de euro și ar fi însușit 3 000 de dolari și 10 370 de euro din banii depistați.

Dacă vor fi găsiți vinovați de abuz de serviciu, polițiștii riscă o amendă de la 57 500 la 92 500 de lei sau închisoare de până la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Procuratura Anticorupție a amintit că cei trei polițiști sunt vizați și într-o altă cauză penală, alături de alți trei angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica, fiind bănuiți de corupere pasivă și corupere activă comise în circumstanțe agravante. Cei șase sunt bănuiți că ar fi pretins și primit sistematic sume între 3 000 și 10 000 de dolari de la persoane implicate în consumul și traficul ilicit de droguri.

***

Amintim că, în seara zilei de 21 aprilie 2026, la Inspectoratul de Poliție Botanica din Chișinău au avut loc percheziții într-un dosar de corupție. În timpul acțiunilor au fost ridicate inclusiv obiecte interzise. Detalii AICI. Ulterior, conducerea Inspectoratului General al Poliției a dispus suspendarea din funcție a șefiei Inspectoratului de Poliție Botanica, precum și a persoanelor vizate în dosarul de corupție. Detalii AICI. Între timp s-a anunțat că șase angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica au fost reținuți în cadrul unor dosare de corupere pasivă și activă. CNA preciza că, în acest dosar, au fost efectuate peste 30 de percheziții. Potrivit instituției, aceștia sunt bănuiți că au pretins mită de la persoane implicate în consumul și traficul ilicit de droguri.

Pe 19 iunie, CNA anunța că trei angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica, reținuți anterior în dosarul de corupție și aflați în arest la domiciliu, au fost reținuți din nou, fiind bănuiți și de abuz de serviciu în circumstanțe agravante. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: