apralș.ru

Kremlinul a comentat revenirea Allei Pugaciova în Rusia: Putin are „o atitudine pe deplin normală” față de ea

Kremlinul a comentat pentru prima oară atitudinea față de artiștii care au criticat politica lui Vladimir Putin și războiul din Ucraina. „Unii artiști ruși s-au pătat cu declarații inacceptabile”, a declarat pentru presă purtătorul de cuvânt al instituției prezidențiale de la Moscova, Dmitri Peskov.

„Sunt unii artiști, care la propriu s-au pătat prin declarații nepotrivite și inacceptabile. Este o poveste aparte și este vorba despre cei alături de care, evident, drumurile noastre se despart”, a menționat reprezentantul Kremlinului.

Declarația a fost făcută de către Dmitri Peskov drept comentariu față de revenirea în țară a artiștilor care au plecat după invazia Ucrainei de către Rusia. Printre aceștia este și Alla Pugaciova, care a părăsit țara împreună cu soțul său Maxim Galkin și copiii cuplului. La sfârșitul lunii august, aceasta s-a întors în Rusia.

Peskov a precizat că nu a auzit niciun comentariu inacceptabil din partea artistei, spre deosebire de soțul său. „Alături de el nu ne putem continua drumul”, a adăugat Peskov și a remarcat că declarațiile lui Galkin „deocamdată nu au fost apreciate de către organele competente”. Oficialul rus a mai menționat că Putin are „o atitudine pe deplin normală” față de Alla Pugaciova: „Se cunosc și s-au întâlnit în repetate rânduri”, a menționat Peskov.

Comentariul a fost făcut după câteva ore de la publicarea de către Alla Pugaciova a unor remarci împotriva războiului. În seara de 4 septembrie, aceasta l-a criticat pe regizorul rus Nikita Mihalkov. Aceasta a publicat un fragment din scena finală a filmului lui Mihalkov „Sclava iubirii” («Раба любви»), în care eroina exclamă: „Domnilor, sunteți niște monștri. Domnilor, veți fi blestemați de propria țară, soldaților”.

„Un film minunat. Un regizor minunat. Unde a dispărut omul minunat Nikita Sergeevici Mihalkov?”, a scris Pugaciova.

https://www.youtube.com/watch?time_continue=28&v=8R1a7hbQUAI&feature=emb_title&ab_channel=%D0%A0%D1%83%D1%81%D1%81%D0%BA%D0%B8%D0%B9%D0%9C%D0%B8%D1%80%2aRussianWorld

De la începutul războiului, Mihalkov a criticat-o în repetate rânduri pe Pugaciova. La finalul unei emisiuni din 15 aprilie, a răsunat melodia „Nu trăi cu țara neiubită” a lui Andrei Kureaev, în timp ce pe fundal au fost difuzate fotografii cu Alla Pugaciova, Andrei Makarevici, rapperul Oximicron, vloggerul Iurii Dudi, etc. Iar recent, Mihalkov ar fi spus: „Interesant, pe ce au mizat când s-au întors în Rusia (mă refer la șobolanii care și-au trădat patria?).

***

După invazia Ucrainei, mai mulți artiști au criticat războiul, iar unii au părăsit Rusia. Printre cei care nu susțin agresiunea se numără Little Big, Noize MC, Monetochka, Manija, Iurii Șevciuk (amenrdat cu 50 de mii de ruble pentru că a spus în timpul unui concert: Patria nu este fundul președintelui). Artiștii care l-au criticat pe Putin s-au pomenit că nu mai sunt invitați la concerte, iar cele deja planificate au fost anulate. Printre cei vizați s-au numărat Andrei Makarevici, Face, Morgenshtern, ș.a.

În pofida interdicției neoficiale a concertelor, Kremlinul nu a comentat până acum atitudinea față de interpreții care critică puterea. La sfârșitul lui martie, Peskov a îndemnat oamenii să nu dramatizeze prea mult pe tema plecării anumitor artiști.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN

Gagauz a sesizat poliția în legătură cu o rețea de conturi TikTok care-l promovează artificial: „Ar putea fi folosite împotriva mea” VIDEO

Candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) la funcția de bașcan al Găgăuziei, Fiodor Gagauz, a depus o plângere la poliția din Comrat, după ce zeci de conturi de TikTok au început să publice în masă videoclipuri cu el. Politicianul susține că ar fi vorba despre o tentativă de a-l compromite pentru a-l putea acuza de agitație electorală ilegală.

Într-un mesaj video înregistrat în fața Inspectoratului de Poliție din Comrat, Gagauz a reiterat că echipa sa nu are nicio legătură cu rețeaua de conturi anonime de pe TikTok.

„Nici eu, nici echipa mea electorală nu am creat, nu am plătit și nu am administrat aceste conturi. Aproape în același timp au apărut și alte conturi care răspândesc informații false despre mine. Mai mult, pe pagini diferite sunt publicate aceleași texte. Nu știu cine se află în spatele acestora, așa că nu acuz pe nimeni înainte de a avea dovezi. Poliția trebuie să investigheze cazul și să stabilească cine a creat aceste conturi, cine se află în spatele lor, cine le administrează și în ce scop”, a declarat candidatul.

Gagauz nu exclude că această campanie de promovare electorală mascată ar putea fi o încercare de a-l compromite atât pe el, cât și echipa sa electorală. Totodată, el a promis că va informa publicul dacă se va dovedi că vreunul dintre susținătorii săi a încălcat regulile, subliniind că nu are „nimic de ascuns”.

Politicianul le-a cerut alegătorilor săi să-i distribuie videoclipurile doar în mod transparent, de pe conturile personale și folosindu-și numele reale.

„Nu creați conturi anonime pretinzând că mă susțineți. Acest lucru nu ajută. Dimpotrivă, aceste conturi ar putea fi folosite împotriva mea. Și încă o rugăminte: nu răspundeți la minciuni cu insulte sau cu alte minciuni”, a îndemnat candidatul. El le-a cerut susținătorilor săi să raporteze profilurile false administratorilor rețelei sociale.

Amintim că, pe 26 octombrie, comunitatea WatchDog a semnalat că cel puțin 20 de conturi de TikTok distribuie același conținut cu Fiodor Găgăuz. Potrivit experților, o parte dintre acestea au fost create pe 16 octombrie, chiar în ziua lansării candidatului în campania electorală. Experții susțin că această activitate urmărește promovarea artificială a candidatului susținut de PSRM pe platforma TikTok.

Alegerile pentru funcția de bașcan vor fi organizate pe 15 noiembrie, concomitent cu scrutinul pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Campania electorală a început pe 16 octombrie. Opt candidați luptă pentru funcția de bașcan, printre care fostul procuror general Alexandr Stoianoglo și Fiodor Gagauz. Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), aflat la guvernare, nu concurează la scrutin.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: