Facebook

La Piața Centrală se comercializa un tip de pește, care este inclus în Cartea Roșie a Republicii Moldova

Inspectoratul pentru Protecția Mediului și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) au inițiat verificări în legătură cu vânzarea în Piața Centrală a unui tip de pește, care este inclus în Cartea Roșie a Republicii Moldova. Despre faptul comercializării virezubului a comunicat Ilia Trombiţchi, directorul-executiv al Asociației „Eco-TIRAS”.

Cei de la ANSA au declarat pentru NM că în acest sens a fost inițiat un control inopinat. Victor Dumneanu, șeful adjunct al Inspectoratului pentru Protecția Mediului , ne-a spus că verificările vor fi făcute și la alte piețe din municipiul Chișinău.

Virezubul a fost descoperit la Piața Centrală de către Ilia Trombițchi. „Îl vând ieftin, 50 lei pentru un kg. Totodată, amenda pentru prinderea și comercializarea acestui tip de pește este de 11 250 lei (577 euro) per exemplar. Mă îndoiesc că inspectorii care au absolvit Școala Superioară a Ministerului Afacerilor Interne îi pot distinge”, a scris Trombițki pe Facebook.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1144608835870595&id=100009644679006

Ilia Trombițki a declarat pentru NM că „astăzi, virezubul nu mai este pe piață, deși a fost vândut toată iarna. Am vorbit despre acest lucru o lună în urmă, însă au început să mă acuze că am greșit. Apoi am cumpărat acest pește și s-a demonstrat că nu există nici o îndoială – acesta este virezub, care este inclus în Cartea Roșie”, a spus Trombițki.

Cu toate acestea, el nu exclude că pescarii care au prins acest pește în Nistru ar fi putut să nu știe că este vorba despre un virezub.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: