Un incendiu a izbucnit în această dimineață, 31 august, la Piața Centrală din Chișinău. Flăcările au cuprins fațada și mansarda unei clădiri cu trei nivele, unde își are sediul blocul administrativ al pieței, distrugând o suprafață de aproximativ 35 de metri pătrați. Informațiile au fost raportate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) într-un comunicat.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 11:07, iar pompierii au fost mobilizați pentru intervenție la nivel sporit.
Incendiul a fost localizat la ora 11:37 și lichidat complet la ora 12:35. La intervenție au participat 10 echipaje de pompieri și salvatori, în total 40 de angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
„A fost distrusă o suprafață de circa 35 metri pătrați din fațada blocului administrativ al întreprinderii municipale „Piața Centrală”. Datorită intervenției operativă, flăcările nu au obținut răspândire, fiind salvată o suprafață de peste 250 metri pătrați”, a menționat IGSU.
În prezent, pompierii efectuează lucrări de demontare și spălare la fața locului.
Laboratorul Experimental Antiincendiar al IGSU investighează circumstanțele producerii incendiului și urmează să stabilească cauza acestuia.
Nu au fost raportate victime.