mopmr.org

La Tiraspol a fost criticată inițiativa Chișinăului de a interzice panglica Sf. Gheorghe

Așa-numitul ministru de externe transnistrean Vitalii Ignatiev consideră că prin interzicerea panglicii Sf. Gheorghe, autoritățile de la Chișinău „sapă cea mai adâncă prăpastie” între populația de pe malul drept și cel stâng al Nistrului, potrivit canalului de Telegram din Transnistria „Kreposti. Vse o Pridnestrovie”. 

„Autoritățile Moldovei, derulând astfel de acțiuni politizate construiesc un zid de netrecut și sapă cea mai adâncă prăpastie între societățile noastre, între popoarele noastre. (…) Aceasta este absolut opusul mentalității identitare transnistrene. Aceasta este o altă barieră, un alt zid care va despărți nu numai generațiile care trăiesc, ne cunoaștem istoria la fel de bine ca și pe copii noștri. Pentru că avem eroi diferiți. Avem diferite interpretări și versiuni ale istoriei. Acest lucru provoacă un regret profund”, a declarat Ignatiev.

Proiectul de lege, care prevede penalizarea pentru utilizarea simbolurilor agresiunii militare, a fost aprobat de Parlament în a doua lectură pe 7 aprilie, dar va fi dezbătut și adoptat a treia lectură. Informația a fost confirmată pentru NM de deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Radu Marian. El a expediat NM textul amendamentelor privind interzicerea simbolurilor agresiunii militare.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

președinte.md

Grosu respinge speculațiile: Moldova nu va produce drone pentru Ucraina

Președinta Maia Sandu a declarat, pe 8 octombrie, că cea mai mare vulnerabilitatea a Moldovei este spațiul aerian, iar Guvernul lucrează la modificarea legii pentru ca „să putem produce aici, acasă” echipamente. Întrebat dacă la ședința cu ușile închise de la Parlament s-a discutat despre producerea internă a unor sisteme de apărare antiaeriană, speakerul Igor Grosu a spus că subiectul nu a fost abordat, dar a confirmat că Guvernul va veni cu o inițiativă legislativă. Totodată, Grosu a respins speculațiile că Moldova va produce drone pentru Ucraina. Amintim că, în luna iunie curent, Sandu declara că Moldova intenționează să dezvolte capacități de producție a dronelor interceptoare și că Guvernul pregătește modificări legislative pentru a permite parteneriate public-private în industria de apărare.

„Se lucrează pe mai multe dimensiuni. Una dintre dimensiuni este ca să putem produce aici, acasă, și pentru asta Guvernul lucrează la modificarea legii. Cred că, în curând, această lege va fi transmisă în Parlament pentru aprobare. În același timp, din resursele noastre, din resursele partenerilor, procurăm aceste echipamente din exterior, acolo unde reușim să le găsim, pentru că este un rând mare la asemenea echipamente și nu întotdeauna noi suntem în fruntea acestui rând. Dar și astăzi am discutat despre importanța Republicii Moldova, despre faptul că noi suntem totuși într-o zonă mai vulnerabilă și de asta avem nevoie de mai mult sprijin ca să putem să le oferim mai multă protecție cetățenilor”, a declarat Maia Sandu jurnaliștilor la Moldova Security Forum.

În timpul declarațiilor, șefa statului a mai spus că „cea mai mare vulnerabilitate a noastră este spațiul aerian”. „Și aici prioritizăm și investițiile și acțiunile noastre și parteneriatele cu țările prietene”, a adăugat președinta.

Întrebat de jurnaliști dacă la ședința secretă de la Parlament s-a discutat despre necesitatea producerii interne a unor sisteme de apărare antiaeriană, în contextul declarațiilor Maiei Sandu, Grosu a comunicat: „Nu, astăzi nu. O să fie o inițiativă legislativă. O să vină Guvernul cu o astfel de inițiativă legislativă. Știu că se muncește acum în Guvern”.

Solicitat să comenteze speculații precum că Moldova va produce drone pentru Ucraina, Grosu a declarat: „Eu tare aș vrea să le producem pentru noi. Nouă ne trebuie și ne trebuiesc pentru destinații duble. Le folosești atunci când e vorba de situații excepționale, IGSU, în agricultură poți să le folosești”. La precizarea dacă informația nu este adevărată, liderul PAS a insistat: „Nu, evident. De unde? Noi de le-am produce pentru noi”.

***

Amintim că, în luna iunie curent, șefa statului, Maia Sandu, a declarat că Republica Moldova intenționează să dezvolte capacități de producție a dronelor interceptoare pentru combaterea aparatelor care încalcă spațiul aerian național și că, în acest scop, Guvernul pregătește modificări legislative care să permită parteneriate public-private și investiții străine în industria de apărare. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: