Lacul Rîșcani s-a colorat în verde după o avarie: Circa 150 de metri cubi de agent termic, deversați în apă

Circa 150 de metri cubi de agent termic s-au revărsat în lacul din sectorul Râșcani al capitalei, în urma unei avarii produse la rețeaua termică de pe strada Studenților 12/1. Despre acest caz a informat Inspectoratul pentru Protecția Mediului, care a dat asigurări că agentul termic conținea fluorescină – un colorant tehnic utilizat pentru detectarea scurgerilor – fără efecte negative asupra sănătății populației.

Conducta afectată, pusă în funcțiune încă în 1978, asigură alimentarea cu energie termică a unei părți considerabile din sectoarele Râșcani și Poșta Veche.

„Pe data de 23 aprilie, în sectorul Rîșcani al municipiului Chișinău, s-a produs un deranjament tehnic la rețeaua termică principală, cu un diametru nominal de 500 mm, situată pe strada Studenților, nr. 12/1. Conducta afectată este în funcțiune din anul 1978 și deservește o parte semnificativă a consumatorilor din zonă. În urma incidentului, aproximativ 150 m³ de agent termic au fost deversați accidental în bazinul acvatic cunoscut ca „lacul Rîșcani”. Menționăm că agentul termic conținea fluorescină – un colorant utilizat în scopuri tehnice pentru detectarea scurgerilor”, se menționează în comunicatul emis de Inspectoratul de Mediu.

Autoritățile roagă cetățenii să nu se alarmeze în cazul în care observă apă cu nuanță verzuie în zona respectivă.

Potrivit sursei citate, echipele tehnice ale „Termoelectrica” S.A. au intervenit la fața locului și au luat toate măsurile necesare pentru remedierea avariei. În prezent, toți consumatorii afectați sunt realimentați cu apă caldă menajeră printr-o schemă provizorie, care asigură continuitatea serviciului.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Glume pe seama premierului Tofan, după declarația că „dormea în pulover în Olanda”

Pe rețelele de socializare a apărut un val de glume după ce prim-ministrul Vasile Tofan a declarat că, în perioada în care a locuit în Olanda, „dormea în pulover” pentru a economisi energie. NewsMaker vă prezintă o selecție a reacțiilor din mediul online.

Amintim că, pe 10 octombrie, în cadrul unei emisiuni televizate de la Cinema 1, Vasile Tofan a comentat declarația controversată a ministrului Agriculturii, Eugeniu Osmochescu, despre traiul în locuințe încălzite la 14 grade Celsius în sezonul rece.

„Bine, probabil a fost o exprimare nereușită din partea domnului Osmochescu. Știu că dumnealui a trăit mult în afara țării, și am cunoscut și eu, ca om care a trăit în Olanda. Deci stai la 14 grade, dar te duci la culcare într-un pulover gros și chiar e frig în casă. Iarna trecută am trecut-o la Kiev, și știți că au fost atacuri masive în acea perioadă și, în casă, desigur, aveam chiar temperaturi mai joase. Și, efectiv, nu era o alegere”, a declarat șeful Guvernului.

Eugeniu Osmochescu a declarat anterior că persoanele care își pot achita facturile la energie, dar solicită compensații de la stat, sunt „niște ipocriți”. Oficialul a îndemnat cetățenii să economisească resursele energetice, sugerând că, pe timp de noapte, temperatura din locuințe poate fi redusă la 16–18 grade Celsius. „Eu am trăit și cu 14 grade când am fost în străinătate”, a afirmat ministrul, notează Radio Moldova.

Pentru acest an, bugetul de stat prevede 550 de milioane de lei pentru plata compensațiilor. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a anunțat că suma alocată pentru întreaga perioadă rece ar putea ajunge la 2,5–3,2 miliarde de lei, în vederea majorării ajutoarelor și extinderii numărului de beneficiari.

În paralel cu identificarea resurselor financiare, Guvernul lucrează și la stabilirea criteriilor de eligibilitate pentru acordarea compensațiilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: