globallookpress.com © Vadim Tarakanov

„Libertatea este principala bogăție”. Pugaciova răspunde celor care au criticat-o că a părăsit Rusia și îi numește „invidioși”

Cântăreața rusă Alla Pugaciova, care a părăsit țara după invazia declanşată de armata rusă în Ucraina, a venit cu o reacție pentru cei care au criticat-o pentru că a părăsit Rusia. Pugaciova i-a numit „invidioși” și „sclavi” și i-a îndemnat să nu-și „piardă energia” în încercările de a o distruge. „Eu mi-am îndeplinit misiunea, demult nu mai cânt”, a menționat Pugaciova. „Libertatea este principala bogăție. Și eu o prețuiesc”, a spus într-un final cântăreața rusă. 

„Este amuzant și trist să urmărești o grămadă de oameni turbați”, a scris Pugaciova pe rețelele de socializare, numindu-i și „invidioși” pe cei care o critică.

„Sunteți așa de amuzanți! Apropo pe anume pe voi v-am numit sclavi și lachei, populația nu are nimic de-a face cu asta, este ostatică situației actuale. Îi iubesc și îmi pare rău de ei, iar voi cu afirmațiile voastre prostești în adresa mea, absurde și minciuni flagrante, încercați să mă înstrăinați de oameni, pentru care am trăit și am cântat toată viața, mi-am sacrificat sănătatea și viața personală”, a adăugat cântăreața rusă.

Ea i-a îndemnat pe cei care o critică să nu-și piardă energia pentru că demult nu mai cântă și și-a „îndeplinit misiunea”.

„Nu vă pierdeți energia în încercările inutile de a mă distruge sau a-mi devaloriza viața și munca. Armata mea, milioanele de fani, nu mă va trăda! Eu mi-am îndeplinit misiunea, demult nu mai cânt. (…) Îmi numărați banii? Da, i-am muncit din greu. (…) Și nu e în bani fericirea. Libertatea este principala bogăție. Și eu o prețuiesc”, a comunicat Pugaciova.

„Veți auzi încă de mine! Fie că doriți sau nu, dar viața arată că sunt încă în inimile voastre”, a conchis cântăreața rusă.

***

În aprilie 2022, prezentatorul Maxim Galkin a anunțat că a plecat în Israel împreună cu soția sa, Alla Pugaciova și cu copiii. Galkin a fost printre primii care a criticat invazia Rusiei în Ucraina. În urma declarațiilor, acesta a fost luat peste picior de către propagandiștii pro-Kremlin. Pe 1 mai, interpretul rus Filip Kirkorov, precedentul soț al Allei Pugaciova, i-a luat public apărarea lui Galkin și a chemat persoanele publice să înceteze „vânătoarea de vrăjitoare”.

La sfârșitul lunii august 2022, Alla Pugaciova s-a întors în Rusia. Ea nu a făcut declarații publice despre război, ci i-a criticat pe rețelele de socializare pe cei care „seamănă dușmănie”. Pe 3 septembrie, cântăreața a apărut la înmormântarea primului președinte al URSS, Mihail Gorbaciov.

În septembrie 2022, umoristul și prezentatorul TV Maxim Galkin a fost inclus în registrul persoanelor care acționează în calitate de „agent străin” în Rusia. Ministerul rus al Justiției a declarat că umoristul ar fi implicat în activități politice, în timp ce ar primi finanțare sau alte ajutoare din partea Ucrainei. Pe 4 septembrie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov l-a criticat pe Galkin. Jurnaliștii l-au întrebat despre atitudinea lui față de artiștii care au părăsit Rusia după începutul războiului și se întorc acum, făcând refere, în mod special, la interpreta Alla Pugaciova. „Există, într-adevăr, cei care s-au pătat literalmente cu declarații complet obscene și inacceptabile pentru toată lumea. Aceasta este o poveste diferită”, a spus atunci Peskov. „Nu am auzit nicio declarație de la Alla Borisovna Pugaciova”, a continuat el. „Soțul său a făcut declarații foarte proaste pe care le-am citit eu însumi. Galkin este „în mod clar în afara drumului” cu restul rușilor”, a spus Peskov.

Tot în septembrie, Alla Pugaciova a cerut să fie înscrisă în lista „agenților străini” în Rusia, în care figurează și Galkin.

În aprilie 2023, interpreta Alla Pugaciova a fost denunțată procurorilor ruși. Artista era acuzată de un activist rus că ar finanța forțele armate ale Ucrainei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

poliția

IGP, despre ucraineanul găsit mort lângă frontiera cu Ucraina: Nu avea urme de împușcătură

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat că, în 2024, un ucrainean a fost găsit mort în extravilanul satului Clocușna, raionul Ocnița, în apropiere de frontiera cu Ucraina, însă acesta nu avea urme de împușcături sau alte leziuni corporale. Cu toate acestea, cauza exactă a decesului nu a putut fi stabilită din cauza stării avansate de putrefacție a cadavrului. Precizările au fost făcute într-un comunicat publicat pe 21 octombrie, după ce deputatul Partidului „Democrația Acasă” Vasile Costiuc a declarat că un cetățean al Ucrainei a fost împușcat în apropiere de Clocușna de grănicieri din țara vecină.

Potrivit IGP, cadavrul bărbatului a fost depistat pe 13 iulie 2024, pe un câmp din extravilanul satului Clocușna, la aproximativ 250 de metri de frontiera cu Ucraina.

Identitatea acestuia a fost stabilită în urma verificării telefonului mobil găsit asupra sa. Bărbatul era cetățean ucrainean și avea 27 de ani la momentul dispariției.

Conform informațiilor acumulate de oamenii legii, în perioada 21–24 iunie 2024, acesta ar fi încercat să traverseze ilegal frontiera de stat din Ucraina în Republica Moldova.

Raportul de expertiză medico-legală a arătat că pe trupul neînsuflețit nu au fost depistate leziuni corporale sau urme de împușcătură. Totuși, din cauza stării avansate de putrefacție, cauza exactă a decesului nu a putut fi stabilită.

„În urma verificărilor și a examinării materialelor acumulate s-a constatat lipsa componentelor de infracțiune, nefiind stabilite elemente care să justifice continuarea urmăririi penale”, a menționat IGP.

Precizările IGP vin după ce deputatul Vasile Costiuc a anunțat că a solicitat informații de la Procuratura Generală și Inspectoratul General al Poliției despre moartea unui cetățean al Ucrainei în apropierea frontierei moldo-ucrainene. Potrivit parlamentarului, un bărbat l-ar fi informat că, în vara anului 2025, în apropiere de satul Clocușna, ar fi fost găsit cadavrul unui ucrainean de 37 de ani, împușcat în cap. El a afirmat că împușcătura ar fi fost trasă de grănicerii ucraineni, în timp ce bărbatul încerca să fugă din Ucraina.

„Autoritățile noastre mușamalizează, închid ochii, ascund crimele de război depistate pe teritoriul nostru”, a spus Costiuc.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: