„Șansă”

Liderul „Șansă”, afiliat lui Șor, despre posibila limitare a activității partidului: „Scopul – eliminarea înainte de alegeri”

Alexei Lungu, liderul Partidului „Șansă” – afiliat oligarhului fugar Ilan Șor, a venit cu o reacție după ce Ministerul Justiției a cerut în instanța de judecată limitarea temporară a activității formațiunii, deoarece aceasta nu a prezentat date complete solicitate de Comisia Electorală Centrală (CEC). Politicianul susține că partidul pe care-l conduce a prezentat toate actele necesare. Mai mult, Lungu a declarat că scopul autorităților ar fi să elimine „Șansă” din alegerile pentru funcția de primar, care vor avea loc în câteva localități din țară pe 19 mai. 

În primul rând, am furnizat toate documentele necesare. Știind cât de atent ne urmăresc autoritățile, nu aveam dreptul nici la cea mai mică inexactitate. (…) În al doilea rând, să admitem că inspectorilor nu le place ceva din documentele pe care le-am prezentat – atunci, așa cum se întâmplă de obicei, ar trebui să ni se acorde o perioadă de timp pentru a corecta neconformitățile. Aceasta este o practică normală. În acest caz, însă, nu se întâmplă așa. În al treilea rând, fiți atenți la viteza cu care se iau decizii inacceptabile în ceea ce ne privește. Acest lucru arată că obiectivul este de a elimina partidul „Șansă” înainte de alegeri. Trebuie să aibă timp să pună la cale această schemă josnică înainte de 19 mai – candidații „Șansă” merg la alegeri în mai multe localități. Și, bineînțeles, Chișinăul va spori presiunea asupra noastră în perioada premergătoare alegerilor prezidențiale, care sunt planificate pentru toamnă”, a scris Alexei Lungu pe canalul său de Telegram.

Potrivit lui Lungu, „Șansă” este pregătit să furnizeze oricărei instituții de stat cu orice documente solicitate și să dovedească faptul că partidul funcționează în conformitate cu legea.

Precizăm că, pe 15 mai, Ministerul Justiției a anunțat că a înregistrat la Judecătoria Chișinău, sediul Centru o cerere de chemare în judecată prin care solicită aplicarea prevederilor Legii cu privire la partidele politice, privind limitarea activității Partidului „Şansă”, pentru un termen de 6 luni. Instituția motivează că a fost sesizată de CEC care ar fi constatat că partidul „nu s-a conformat cerințelor Comisiei și nu a prezentat date complete” în cadrul unui „control complex”.

***

Partidul „Șansă” a fost exclus din cursa electorală pentru alegerile locale din noiembrie 2023. Formațiunea politică este suspectată că și-ar fi finanțat campania din bani ilegali, cu care a mituit inclusiv alegătorii și primarii candidați.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Сергей Чернев

Reprezentantul Cancelariei de Stat îndeamnă la boicotarea alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei: „Eu nu voi merge”

Șeful Oficiului teritorial Comrat al Cancelariei de Stat, Serghei Cernev, a îndemnat la boicotarea alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni difuzate de NTS, pe 9 septembrie.

Cernev susține că recentele modificări ale legislației electorale, inclusiv introducerea cerinței privind cunoașterea limbii române de către candidați, ar fi limitat posibilitatea mai multor persoane de a participa la scrutin. În opinia sa, noile reguli ar trebui aplicate la următoarele alegeri, nu la cele din acest an.

„Eu nu voi merge. De ce? Deoarece consider că sunt lezate drepturile poporului găgăuz, drepturile alegătorului găgăuz. Astăzi este o perioadă de tranziție, iar aceste alegeri trebuie să se desfășoare după legile vechi. Noi niciodată nu schimbăm regulile jocului în timpul jocului”, a declarat Cernev.

Acesta i-a îndemnat și pe potențialii candidați la funcția de bașcan să boicoteze scrutinul.

„Dacă vreunul dintre acești candidați se respectă, se gândesc astăzi la Găgăuzia, nu trebuie să alerge, ci să declare că boicotează alegerile pentru funcția de bașcan”, a mai spus Cernev.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la Cancelaria de Stat în legătură cu declarațiile lui Cernev și compatibilitatea acestora cu funcția pe care o deține. Până la publicarea știrii, instituția nu a răspuns solicitării.

Amintim că perioada electorală pentru alegerea bașcanului Găgăuziei a început pe 3 septembrie. Campania electorală urmează să înceapă pe 16 octombrie, iar scrutinul este programat pentru 15 noiembrie. În aceeași zi urmează să fie aleși și deputații Adunării Populare a Găgăuziei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: