LINELLA – MARCA COMERCIALĂ A ANULUI 2021

În cei 20 ani de activitate, rețeaua de magazine Linella se focusează continuu pe câteva direcții esențiale pentru dezvoltarea companiei – sănătate, siguranță, mediu, angajați, principii de afaceri și responsabilitate socială, dovada fiind  și premiile Linella la concursul Marca Comercială a Anului 2021.

În baza unei aprecieri complexe a activității companiei reieșind din imaginea, poziționarea, strategia, calitatea serviciilor și ratingul în rândul consumatorilor, Linella a primit distincţiile supreme ”Medalia de aur” la nominalizarea ”Marca locală” și ”Aprecierea consumatorilor”, precum şi premiul mare ”Mercuriul de Aur” la nominalizarea ”Liderul anului”, în cadrul competiţiei naţionale organizate de Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova.

De asemenea, rețelei de magazine Linella i-a fost oferită mențiunea specială – Companie prietenoasă familiei, pentru angajamentul ferm în asigurarea echilibrului între viața de familie și cea profesională a angajaților, prin promovarea activă a politicilor prietenoase familiei la locul de muncă.

Ceremonia de premiere a avut loc în cadrul evenimentului anual Gala Businessului Moldovenesc, care s-a desfășurat pe data de 16 iunie.

Pentru că succesul Linella pornește de la oameni, aceste premii semnifică recunoaşterea aprecierii şi valorii muncii depuse de o echipă de peste 4000 de angajaţi, a consumatorilor care ne inspiră zi de zi, dar și a partenerilor, împreună cu care am reușit să realizăm atât de multe proiecte frumoase.

Vom depune toate eforturile să fim în continuare şi mai buni, să asigurăm zilnic o experiență plăcută la cumpărături, iar fiecare pas spre dezvoltare să fie făcut responsabil, cu un impact pozitiv și pe termen lung față de mediu, față de oameni și comunitățile din jur.”, a menționat Directorul General Moldretail Group, Igor Calcîi.

Linella este o rețea sută la sută națională, promotor al comerțului modern în Republica Moldova de peste 20 ani și are cea mai mare extindere geografică pe întreg teritoriul țării. Recunoscuți pentru angajamentul făcut clienților, de a le oferi produse la cel mai bun raport calitate-preț, în prezent au ajuns la o rețea autohtonă de peste 130 de magazine și o echipă de aproximativ 4500 de angajați.

Cu o viziune ce integrează sustenabilitatea și principiile eficienței în fiecare pilon al activității, în toți cei 20 ani, rețeaua de magazine Linella s-a remarcat prin investiții atât în economie, cât și în societate: de la susținerea producătorilor moldoveni, până la investiții în programe dezvoltate împreună cu societatea civilă, pentru un viitor mai bun.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

лэп, электричество, электросеть
Максим Андреев, NewsMaker

Linia electrică Isaccea–Vulcănești, deconectată după atacuri în sudul Ucrainei: au fost puse în funcțiune rute alternative de alimentare

Linia electrică Isaccea–Vulcănești, care conectează sistemele energetice ale Republicii Moldova și României, este deconectată. Autoritățile de la Chișinău au anunțat deconectarea pe 23 martie, în jurul orei 23:00. În dimineața zilei de 24 martie, ministrul Energiei a declarat că linia rămâne deconectată și că, pentru menținerea alimentării cu energie electrică a Republicii Moldova, Moldelectrica, în coordonare cu operatorii sistemelor de transport din România și Ucraina, a pus în funcțiune rute alternative de alimentare. Potrivit autorităților de la Chișinău, deconectarea s-a produs în urma bombardamentelor asupra infrastructurii critice din Ucraina.

Pe 23 martie, la ora 22:59, Centrul Național de Management al Crizelor a anunțat că, în urma bombardamentelor asupra infrastructurii critice din Ucraina, există riscul ca linia electrică Isaccea–Vulcănești să fi fost afectată.

La câteva minute distanță, la ora 23:05, Ministerul Energiei a declarat că, în urma atacurilor asupra infrastructurii energetice din sudul Ucrainei, linia electrică Isaccea–Vulcănești a fost deconectată. Ministerul a adăugat că echipele celor trei operatori de sisteme de transport coordonează, la nivel operativ, verificările tehnice necesare și că se va reveni cu actualizări pe măsură ce acestea vor finaliza verificările în teren, care pot dura câteva ore.

În dimineața zilei de 24 martie, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a anunțat că linia electrică Isaccea–Vulcănești rămâne în continuare deconectată, iar procesul de inspectare continuă. Potrivit lui Junghietu, pentru menținerea alimentării cu energie electrică a Republicii Moldova, pe parcursul nopții, operatorul sistemului electroenergetic Moldelectrica, în coordonare cu operatorii sistemelor de transport din România și Ucraina, a pus în funcțiune rute alternative de alimentare, inclusiv cele patru linii de interconexiune de 110kV dintre România și Moldova.

Dorin Junghietu

Potrivit datelor Moldelectrica, deconectarea s-a produs aproximativ după ora 19:00. 

Potrivit administrației regiunii Odesa, în seara zilei de 23 martie, armata rusă a lansat un atac masiv cu drone asupra regiunii. Două persoane au fost rănite. Totodată, în urma atacului, au fost avariate obiecte ale infrastructurii de transport și energetice.

***

Linia electrică Isaccea–Vulcănești este principalul canal de import al energiei electrice din România în Moldova.

Amintim că, la sfârșitul lunii ianuarie, deconectarea liniei electrice Isaccea–Vulcănești a dus la un blackout parțial în Moldova. Atunci, majoritatea localităților din țară au rămas fără electricitate din cauza unei avarii în rețea. La Chișinău, troleibuzele s-au oprit, semafoarele nu funcționau, iar zeci de persoane au rămas blocate în lifturi. Potrivit Ministerului Energiei, blackoutul parțial s-a produs din cauza problemelor din rețelele energetice ale Ucrainei. Atunci, avaria a fost provocată de formarea poleiului pe liniile electrice, pe fondul atacurilor Rusiei asupra infrastructurii energetice a Ucrainei.

NewsMaker

Consiliul Municipal Chișinău a aprobat taxele locale pentru 2026, după 5 luni de blocaje. Taxa de salubrizare, exclusă

Consiliul Municipal Chișinău (CMC), reunit astăzi, 23 martie, în ședință, a aprobat taxele locale pentru anul 2026, după aproape 5 luni de blocaje. S-a întâmplat după ce taxa de salubrizare, în mărime de 120 de pe an, care a creat impasul, a fost exclusă din proiect.

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a dispus excluderea taxei de salubrizare din proiectul privind taxele locale chiar în timpul ședinței CMC. „Dacă este acest impediment taxa de salubrizare, insist să fie scoasă”, a spus el.

Edilul a declarat că taxa pentru salubrizare este nesemnificativă, raportat la alte cheltuieli ale locuitorilor capitalei, și a fost introdusă pentru a sprijini munca angajaților din salubrizare. Cu toate acestea, Ceban a menționat că Executivul este pregătit să susțină excluderea acestei plăți pentru a face posibilă votarea proiectului.

În același timp, edilul a spus că excluderea taxei locale nu va afecta serviciile municipale.

Noi o să ne descurcăm. O să ne fie greu. Azi, bitumul este deja cu 50% decât a fost cu două săptămâni în urmă. Urmează nisipul, urmează pietrișul, urmează tot. În lanț o să crească. Și nu o să se oprească nici în aprilie, nici în mai”, a spus el.

La rândul lor, consilierii fracțiunii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și-au asumat meritul pentru eliminarea taxei de salubrizare din proiectul de lege.

La inițiativa socialiștilor a fost anulată și așa-numita „taxa de salubrizare” în valoare de 120 de lei, care a fost discreditată chiar de către autoritățile locale și a generat nemulțumiri justificate în rândul cetățenilor”, a transmis fracțiunea într-o declarație publicată pe rețelele de socializare.

Taxa pentru salubrizare, aplicată fiecărui locuitor al municipiului Chișinău care a împlinit 18 ani, a fost introdusă în 2021. Aceasta a generat dispute aprinse în CMC, scandalul dintre fracțiuni și Executiv blocând în repetate rânduri activitatea Consiliului.

În ianuarie 2025, CMC a aprobat o decizie privind anularea taxei, însă chișinăuienilor a continuat să le vină avizul de plată. Fracțiunea PSRM a acuzat atunci că Executivul ar fi modificat rezultatul votului în documentele oficiale publicate. Iar fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate a cerut demisia secretarului CMC, Adrian Talmaci, care nu a semnat proiectul de decizie în modul corespunzător.

Totodată, PAS l-a acuzat în repetate rânduri pe primarul capitalei, Ion Ceban, de lipsă de transparență în gestionarea fondurilor publice acumulate din taxa de salubrizare.

Taxa pentru salubrizare genera încasări anuale de circa 40 de milioane de lei, notează Moldova 1.

(VIDEO) „Eșec total al PAS în Hîncești”/Transnistria nu are de ales?/Copiii vor face curățenie de primăvară

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Procurorii solicită 25 de ani de închisoare pentru Plahotniuc
— Motorina se apropie de pragul de 30 de lei. Cu cât se scumpește benzina?
— Marea Neagră, zonă strategică: discuții despre securitate, război hibrid și cooperare
— Mai multe curse și-ar putea sista activitatea: „Nu mai facem față cheltuielilor”
— Autoritățile continuă să investigheze sursa poluării râului Bîc
— Consum de substanțe interzise în unitatea militară: doi soldați, condamnați
— Avocata mamei Ludmilei Vartic: Apărarea solicită acces la biletele de adio
— Sandu, despre o eventuală administrare externă a Transnistriei: Tiraspolul nu are de ales
— Sandu, despre decesul Ludmilei Vartic: Un eșec al echipei PAS din Hîncești
— Zi scurtă pentru elevii din Chișinău. Vor ieși la curățenie
— Primarii, la mâna Parlamentului? Proiectul PAS, criticat dur de APL
— Sandu, despre decesul Ludmilei Vartic: Un eșec al echipei PAS din Hîncești
— Primarul de Bălți: Apa este potabilă, dar nu este cazul să vă grăbiți
Abonați-vă la NewsMaker – cele mai actuale știri fără cenzură.
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.

k


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

EPA/Andy Rain

Londra: 4 ambulanțe operate de o organizație caritabilă evreiască – incendiate

Patru ambulanțe operate de organizația caritabilă evreiască „Hatzola” au fost incendiate în nord-vestul Londrei, în zona Golders Green. Cazul a avut loc în dimineața de 23 martie. Poliția a inițiat o anchetă și caută suspecții.

Potrivit BBC News, camerele de supraveghere au surprins cum trei persoane cu glugi au turnat benzină peste ambulanțe și le-au dat foc. Din cauza exploziei buteliilor de oxigen aflate în ambulanțe, geamurile clădirilor din apropiere au fost sparte. În urma incidentului, nu a avut de suferit nicio persoană.

Poliția a inițiat o investigație pe marginea incidentului, care este tratat drept o „infracțiune motivată de ură antisemită”. Oamenii legii caută suspecții.

Incidentul vine după ce, în octombrie 2025, doi oameni au fost uciși într-un atac terorist la o sinagogă din Manchester, notează Politico.

În Golders Green există o comunitate evreiască numeroasă.

„Hatzola” este un serviciu medical non-profit care activează în multe state din lume. Acesta asigură, printre altele, transport gratuit al membrilor comunităților evreiești către spitale.

(VIDEO) Ouă de Paște încondeiate de struț și bibilică: un masterclass de tehnică tradițională în Chișinău

„Încondeierea este un semn al învierii”, spune meștera populară Ecaterina Alavațchi, care de 22 de ani se ocupă cu încondeierea ouălor de Paște. La Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, ea a susținut un masterclass de cinci ore, în cadrul căruia participanții au învățat tehnica veche a colorării succesive cu ceară. În proces au fost folosite ouă de struț, de gâscă și de rață — pe cele de struț, glumesc meșterii, este mai ușor de desenat, deoarece există mai mult spațiu. Pentru unii a fost prima experiență, alții mai încercaseră, însă toți au ajuns la aceeași concluzie: procesul necesită răbdare, atenție și seamănă cu o formă de meditație. Scopul principal este păstrarea și transmiterea tradiției, care își are originile încă din perioada precreștină.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: