Sergiu Litvinenco

Ultimul mesaj a lui Sergiu Litvinenco în calitate de ministru: „A fost o onoare să-mi servesc țara”

„Vă mulțumesc tuturor! A fost o onoare să-mi servesc țara”. Este mesajul transmis de ministrul demisionar al Justiției, Sergiu Litvinenco, în timp ce premierul desemnat Dorin Recean își prezintă echipa în fața parlamentarilor. 

„Astăzi se încheie mandatul meu de ministru al Justiției, unde am muncit alături de o echipă de adevărați profesioniști. A fost o onoare pentru mine să fiu parte a unui Guvern care a obținut pentru R. Moldova statutul de țară-candidată pentru aderare la Uniunea Europeană și care a reușit să lanseze reforme curajoase, în pofida unui context regional extrem de dificil”, a scris Sergiu Litvinenco într-o postare pe Facebook.

Potrivit lui Litvinenco, care nu se mai regăsește în componența Executivului condus de Dorin Recean, reformele demarate din 2021 încoace au fost așteptate decenii: „Tocmai de aceea atât eu, cât și colegii mei ne-am dorit ca aceste transformări să fie ireversibile, iar noi să nu mai ajungem niciodată în situația în care legea să fie sfidată, iar justiția – călcată în picioare”.

Fostul oficial a subliniat că reforma de curățare a sistemului de justiție de oameni corupți și lipsiți de integritate a întâmpinat o rezistență dură, iar acest lucru s-a întâmplat din cauza marilor corupți, care s-au simțit de neînvins ani la rândul și nu au vrut să cedeze sferele de influență: „În curând vom avea un nou Consiliu Superior al Magistraturii, o componență reînnoită a Consiliului Superior al Procurorilor, iar până la final de an – o nouă Curte Supremă de Justiție. Procesul de curățare va continua și la nivelurile următoare. Acest proces de curățare va da rezultate tot mai evidente, în special pe termen mediu și lung”.

Totodată, Litvinenco a adăugat că reformele inițiate vor începe să dea roade foarte curând.

„Astăzi, în R. Moldova, dosarele penale pot fi judecate în lipsa persoanei, dacă aceasta se eschivează de la urmărirea penală sau de la judecată. Asta ne va permite tragerea la răspundere a infractorilor care au fugit din țară și să confiscăm averea lor. De asemenea, au fost inițiate investigații penale față de lideri și exponenții tuturor grupărilor oligarhice, dar și asupra persoanelor care au furat din banii publici. Tot în anul curent am demonstrat și primele succese în returnarea unor active ale statului. Ne-am bucurat cu toții când Aeroportul Internațional Chișinău a revenit Statului și cetățenilor. Astfel de vești bune pentru oameni vor tot continua să vină. Sunt sigur că Guvernul care va fi învestit azi împreună cu echipa minunată a Ministerului Justiției vor merge înainte pe calea reformelor pe care le-am inițiat. R. Moldova are potențial să devină un model de democrație europeană. Depinde de noi toți ca acest obiectiv ambițios să devină realitate. Eu cred că și în R. Moldova poate fi edificat un stat de drept veritabil! A fost o onoare să-mi servesc țara”, a conchis Sergiu Litvinenco.

Amintim că, secretara de stat din perioada în care Litvinenco a condus instituția, Veronica Mihailov-Moraru, urmează să fie numită în funcția de ministru al Justiției.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

După ani de pierderi, Calea Ferată din Moldova a ieșit pe plus: 22,7 mln lei în primele nouă luni ale lui 2026

Calea Ferată din Moldova (CFM) a înregistrat un rezultat financiar pozitiv de 22,7 milioane de lei în perioada ianuarie-septembrie 2026, după ce în ultimii doi ani a raportat pierderi de sute de milioane de lei. Întreprinderea de stat a anunțat că rezultatul a fost obținut în urma măsurilor de redresare financiară și a programelor investiționale.

Potrivit unui comunicat al CFM, în primele nouă luni ale acestui an, întreprinderea și-a concentrat activitatea pe achitarea restanțelor salariale acumulate în anii precedenți, transportul de mărfuri și reluarea unor operațiuni și sectoare feroviare. Întreprinderea a urmărit, de asemenea, dezvoltarea conexiunilor logistice și eficientizarea activității.

„Ca urmare a măsurilor întreprinse, susținute prin programele investiționale promovate de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, cu sprijinul Guvernului Republicii Moldova, CFM a înregistrat, în primele nouă luni ale anului curent, un rezultat financiar pozitiv de 22,7 milioane de lei”, a menționat întreprinderea.

Totodată, CFM continuă reforma structurală, care prevede reorganizarea întreprinderii și constituirea a două societăți pe acțiuni, prin separarea activităților. Potrivit companiei, reforma are drept scop eficientizarea managementului, delimitarea responsabilităților operaționale și asigurarea sustenabilității economice pe termen lung.

Întreprinderea a mai anunțat că lucrează la atragerea unor noi fluxuri de mărfuri și la utilizarea mai eficientă a capacităților de transport existente.

Amintim că problemele financiare ale Căii Ferate din Moldova datează din 2009, când volumul transportului de mărfuri a scăzut de peste două ori. Declinul a continuat în anii următori, iar în 2022 situația s-a agravat după reducerea drastică a tranzitului feroviar din Ucraina, pe fondul închiderii portului Odesa.

Scăderea veniturilor a dus la acumularea restanțelor salariale, care au ajuns să reprezinte echivalentul mai multor luni de salariu. Pentru a-și reduce cheltuielile și a achita o parte din datorii, întreprinderea a scos la licitație vagoane și piese uzate, iar unii angajați au fost trimiși în concedii forțate pentru perioade îndelungate.

Restanțele salariale, care însumau aproximativ 49 de milioane de lei în 2025, au fost achitate integral abia în aprilie 2026. Totodată, potrivit vicepremierului Vladimir Bolea, CFM a încheiat anul 2024 cu pierderi de circa 320 de milioane de lei, iar 2025 – cu un deficit de aproximativ 85 de milioane de lei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: