Andrei Mardari / NewsMaker

LIVE Deputații, în ședință. Vor examina legea ce vizează SIS, dar și proiectul privind limba română

Deputații s-au întrunit în ședință plenară. Pe ordinea de zi au mai multe proiecte de legi, inclusiv proiectul de lege prin care se propune introducerea sintagmei „limba română” în actele normative, dar și proiectul de lege privind securitatea cibernetică și pachetul de legi privind Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova. 

De menționat că Biroul permanent al Parlamentului a aprobat anterior ordinea de zi a ședințelor plenare care vor fi convocate în perioada 16 – 30 martie.

În această perioadă, deputații vor examina în a doua lectură modificări la mai multe acte normative, printre care Legea cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație, Legea privind organizarea judecătorească și Legea cu privire la Procuratură.

Tot în a doua lectură va fi examinată inițiativa legislativă care are scopul de a stimula comerțul electronic și proiectul de lege prin care se propune introducerea sintagmei „limba română” în actele normative. Amintim că proiectul pregătit de Partidul Acțiune și Solidaritate a fost votat în prima lectură, în cadrul ședinței plenare din 2 martie, de 56 de deputați.

Deputații urmează să examineze în prima lectură proiectele de lege cu privire la Curtea Supremă de Justiție și privind evaluarea externă a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție. Pe ordinea de zi au mai fost incluse proiectele de lege cu privire la stagiile plătite în sectorul public și cu privire la subvenționarea în agricultură și mediul rural.

Tot în prima lectură vor fi discutate proiectul de lege privind securitatea cibernetică și pachetul de legi privind Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova.

Totodată, deputații vor ratifica o serie de acorduri și amendamente la acorduri, printre care Convenția  Consiliului  Europei privind coproducția cinematografică, Acordul cu Uniunea Europeană privind asocierea Republicii Moldova la Programul „UE pentru sănătate”, Proiectul „Răspuns de urgență la Covid-19 – finanțare adițională”.

Parlamentul urmează să numească și un membru al Curții de Conturi și un Consilier pentru soluționarea contestațiilor al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor.

Pe ordinea de zi mai figurează proiectul de hotărâre privind constituirea Comisiei speciale pentru selectarea candidaților la funcția de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

poliția

IGP, despre ucraineanul găsit mort lângă frontiera cu Ucraina: Nu avea urme de împușcătură

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat că, în 2024, un ucrainean a fost găsit mort în extravilanul satului Clocușna, raionul Ocnița, în apropiere de frontiera cu Ucraina, însă acesta nu avea urme de împușcături sau alte leziuni corporale. Cu toate acestea, cauza exactă a decesului nu a putut fi stabilită din cauza stării avansate de putrefacție a cadavrului. Precizările au fost făcute într-un comunicat publicat pe 21 octombrie, după ce deputatul Partidului „Democrația Acasă” Vasile Costiuc a declarat că un cetățean al Ucrainei a fost împușcat în apropiere de Clocușna de grănicieri din țara vecină.

Potrivit IGP, cadavrul bărbatului a fost depistat pe 13 iulie 2024, pe un câmp din extravilanul satului Clocușna, la aproximativ 250 de metri de frontiera cu Ucraina.

Identitatea acestuia a fost stabilită în urma verificării telefonului mobil găsit asupra sa. Bărbatul era cetățean ucrainean și avea 27 de ani la momentul dispariției.

Conform informațiilor acumulate de oamenii legii, în perioada 21–24 iunie 2024, acesta ar fi încercat să traverseze ilegal frontiera de stat din Ucraina în Republica Moldova.

Raportul de expertiză medico-legală a arătat că pe trupul neînsuflețit nu au fost depistate leziuni corporale sau urme de împușcătură. Totuși, din cauza stării avansate de putrefacție, cauza exactă a decesului nu a putut fi stabilită.

„În urma verificărilor și a examinării materialelor acumulate s-a constatat lipsa componentelor de infracțiune, nefiind stabilite elemente care să justifice continuarea urmăririi penale”, a menționat IGP.

Precizările IGP vin după ce deputatul Vasile Costiuc a anunțat că a solicitat informații de la Procuratura Generală și Inspectoratul General al Poliției despre moartea unui cetățean al Ucrainei în apropierea frontierei moldo-ucrainene. Potrivit parlamentarului, un bărbat l-ar fi informat că, în vara anului 2025, în apropiere de satul Clocușna, ar fi fost găsit cadavrul unui ucrainean de 37 de ani, împușcat în cap. El a afirmat că împușcătura ar fi fost trasă de grănicerii ucraineni, în timp ce bărbatul încerca să fugă din Ucraina.

„Autoritățile noastre mușamalizează, închid ochii, ascund crimele de război depistate pe teritoriul nostru”, a spus Costiuc.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: