imagine simbol

LIVE Încep lucrările de construcție a noului pod rutier peste Prut. Oficiali din R. Moldova și România se află pe șantier

În Republica Moldova și România încep lucrările de construcție a primului pod rutier de autostradă peste râul Prut din ultimele șase decenii. Cu această ocazie, în satul Zagarancea din raionul Ungheni, unde se află șantierul de construcție, are loc o manifestație. Printre participanți se numără ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, și omologului său din România, Sorin Grindeanu. NM difuzează în direct evenimentul.

Podul va uni localitatea Zagarancea din raionul Ungheni (MD) și comuna Golăești din județul Iași (RO), fiind parte a Autostrăzii Unirii (A8), cu rol major în interconectarea celor două rețele rutiere naționale – Autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni și viitoarea Autostradă Ungheni – Chișinău, ambele cu termen de finalizare estimat pentru anul 2030. Acesta este primul dintre cele 5 noi poduri peste Prut stabilite spre execuție, pentru care există deja contractul de proiectare și execuție semnat în cursul toamnei trecute.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Maia Sandu, despre mecanismele de protecție propuse de UE pentru noile state membre: „Înțelegem că există anumite îngrijorări”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, afirmă că înțelege îngrijorările statelor membre ale Uniunii Europene privind posibilele regrese democratice după aderarea unor noi țări și consideră „firească” adoptarea unor măsuri de salvgardare. Șefa statului susține însă că Republica Moldova își dorește să adere la UE cu drepturi depline și muncește pentru a demonstra că reformele promovate sunt durabile. Afirmațiile au fost făcute într-un interviu pentru portalul Calea Europeană, pe 9 octombrie, în contextul propunerilor Comisiei Europene privind introducerea unor mecanisme de protecție.

„Noi înțelegem că există anumite îngrijorări în rândul statelor membre și înțelegem necesitatea unor măsuri de salvgardare. Este firesc. Și în România au existat anumite elemente unde monitorizarea a continuat și după aderare. Bineînțeles că noi optăm pentru calitatea de membru cu drepturi depline și muncim ca să demonstrăm că ceea ce construim noi aici este durabil. Dar sunt sigură că, după aderare – sper să se întâmple cât mai repede -, statele membre vor vrea să vadă continuitatea îmbunătățirilor și este firesc să fie așa”, a declarat Maia Sandu.

Amintim că, pe 6 octombrie, Comisia Europeană a prezentat noi mecanisme de protecție pentru a preveni regresul democratic în statele care vor adera la Uniunea Europeană. Potrivit propunerilor, noii membri ar putea fi supuși unor măsuri de supraveghere și sancționare timp de până la 15 ani de la aderare, inclusiv suspendarea temporară a drepturilor de vot în Consiliul UE și a accesului la fonduri europene, în cazurile grave de încălcare a valorilor fundamentale ale Uniunii Europene și a principiului cooperării loiale. Măsurile urmăresc să permită o reacție mai rapidă la abaterile de la statul de drept și să prevină blocarea deciziilor europene. Propunerile trebuie discutate și aprobate de statele membre pentru a putea fi aplicate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: