NewsMaker

VIDEO Marșul Pride în susținerea comunității LGBTQ+ se desfășoară la Chișinău UPDATE

Pe 21 iunie are loc Marșul Chișinău Pride, eveniment organizat de organizația „Genderdoc-M”, care promovează și apără drepturile persoanelor LGBT+ din Republica Moldova. Corespondenta NewsMaker, Ecaterina Dubasova, transmite în direct imagini de la fața locului.

Potrivit organizatorilor, participanții la marș au ieșit în stradă pentru a afirma dreptul comunității LGBTQ+ la siguranță, recunoaștere legală și o viață demnă în Republica Moldova.

Manifestanții s-au adunat la intersecția străzilor București și Ismail. În contextul marșului, poliția a precizat că vor fi restricții temporare de circulație în intervalul 12:00-14:00. Acestea vor viza strada București, pe segmentul dintre străzile Ismail și Serghei Lazo, precum și strada Serghei Lazo, pe segmentul dintre străzile București și Mihail Kogălniceanu.

Actualizare 12.41: Potrivit jurnaliștilor NewsMaker de la fața locului, la marș participă câteva sute de persoane. NewsMaker a solicitat poliției informații despre numărul exact al participanților.

Actualizare 12:58: Contactată de NewsMaker, șefa Secției comunicare și protocol din cadrul Inspectoratului General al Poliției (IGP), Diana Fetco, a precizat că, potrivit estimărilor poliției, la eveniment participă circa 350 de persoane, în flux continuu.

Amintim că, înainte de Marșul Pride, în dimineața de 21 iunie, circa 30 de credincioși s-au adunat în fața monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău. Manifestația, care a constat într-o rugăciune și un marș, a fost anunțată anterior de Biserica „Buna Vestire”. Vasile Filat, care s-a prezentat drept pastor al bisericii baptiste „Buna Vestire”, a spus că printre participanți s-au aflat credincioși și din alte biserici, majoritatea evanghelici. „Am ieșit pentru că nouă ne pasă de oamenii aceștia care vor ieși și vor face parada. (…) Adevărul este că ceea ce fac ei, toate practicile LGBT, sunt lucruri rele”, a adăugat acesta.

Mai precizăm că, pe 20 iunie, cu o zi înainte de Marșul Pride, Partidul Socialiștilor a organizat „Marșul familiei” în centrul Chișinăului. La manifestație au participat peste 3500 de persoane.

***

Amintim că, în mai 2025, cu o lună înainte de Marșul Pride, Consiliul Municipal Chișinău a adoptat un proiect de decizie prin care a interzis desfășurarea manifestației, la inițiativa primarului Ion Ceban. Avocatul Poporului, Ceslav Panico, experți și apărători ai drepturilor omului au criticat decizia și au subliniat că nici Primăria Chișinău, nici CMC nu au autoritatea legală de a interzice un marș În pofida proiectului de decizie, Marșul Pride a avut loc în acel an, pe 15 iunie.

Pe 15 iunie 2025 au avut loc trei manifestații la Chișinău: Marșul Pride, organizat în sprijinul drepturilor persoanelor LGBTQ+, „Marșul Familiei”, organizat de PSRM, și un protest al mai multor credincioși și preoți. Aceștia din urmă, după mai bine de o oră de protest în fața monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt, s-au deplasat pe strada Bănulescu-Bodoni, unde au încercat să treacă de cordonul poliției pentru a ajunge la Marșul Pride. Au urmat îmbrânceli între preoți și credincioși ortodocși, pe de o parte, și forțele de ordine, pe de altă parte. În altercații a fost implicat și un bărbat care ținea un copil în brațe. Ministerul Afacerilor Interne a declarat că peste 10 polițiști și carabinieri au fost agresați în timpul incidentelor.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ana Revenco, ministrul Afacerilor Interne

Fosta șefă a STRATCOM, Ana Revenco, a devenit expertă la un ONG din România: va ajuta la combaterea influenței străine și a dezinformării

Fosta directoare a Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării (STRATCOM), Ana Revenco, s-a alăturat organizației non-guvernamentale din România, New Strategy Center, în calitate de expert senior asociat. Informația a fost comunicată de reprezentanții organizației.

Potrivit organizației, Ana Revenco va fi expert senior asociat, urmând să participe la proiecte care vizează combaterea influențelor străine și a campaniilor de manipulare și dezinformare.

Amintim că, pe 4 august curent, Ana Revenco a anunțat că părăsește șefia STRATCOM, instituție pe care a condus-o timp de aproape trei ani. Revenco a fost numită la conducerea instituției în octombrie 2023, pentru un mandat de un an. După expirarea acestuia, în octombrie 2024, ea a rămas în funcție ca directoare interimară. Anterior, Ana Revenco a deținut funcția de ministră a Afacerilor Interne în guvernele conduse de Natalia Gavrilița și Dorin Recean. În 2021, ea a fost și consilieră pentru apărare a președintei Maia Sandu. De asemenea, este expertă și formatoare internațională în domeniul combaterii traficului de persoane și al altor forme de criminalitate.

New Strategy Center se prezintă drept un think tank românesc specializat în politică externă, apărare și securitate, o organizație non-partizană, non-guvernamentală. Potrivit sursei citate, organizația își concentrează activitatea pe trei direcții principale: furnizarea de analize de specialitate pentru factorii de decizie, desfășurarea unor dezbateri periodice, atât în regim Chatham House, cât și publice, pe teme de interes pentru securitatea națională a României, precum și extinderea activității externe prin încheierea de parteneriate cu instituții sau organizații similare din Europa și SUA, în vederea elaborării de documente de politici și organizării de conferințe internaționale.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: