Maia Sandu

VIDEO Maia Sandu, declarații după ședința Consiliului Suprem de Securitate

Președinta Maia Sandu susține un briefing de presă pe marginea deciziilor Consiliului Suprem de Securitate. Menționăm, șefa statului a convocat Consiliul în dimineața zilei de 11 noiembrie pentru a discuta „despre problema corupției politice și necesitatea accelerării și eficientizării măsurilor de combatere a acesteia”. NewsMaker transmite live declarațiile președintei. 

Amintim că în timpul campaniei electorale cu ocazia scrutinului prezidențial, Maia Sandu a spus că „cea mai importantă lecție este că nu poți să faci reforma justiției cu „mănuși albe”” și a adăugat că bunele practici internaționale în materie de reforma justiției s-au dovedit insuficiente. Detalii AICI. Precizările au fost făcute pe fundalul fenomenului de corupere a alegătorilor. Pe 24 octombrie, Maia Sandu a declarat că a fost informată de către instituțiile statului despre existența unei rețele imense de cumpărare de voturi. „Am fost întrebați dacă e cazul să nu recunoaștem aceste alegeri și să organizăm alegeri repetate”, a comunicat Sandu. Tot ea a adăugat că procesul electoral nu trebuie oprit și a cerut instituțiilor statului să facă publice probele despre fraudă și să-i sancționeze pe cei care se fac vinovați. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

politico.com

Pentagon: Războiul SUA în Iran a costat până acum 25 de miliarde de dolari

Statele Unite ale Americii au cheltuit deja 25 de miliarde de dolari pentru operațiunea militară împotriva Iranului. Cifra a fost anunțată de Jules Hurst, care îndeplinește atribuțiile de controlor financiar al Pentagonului, scrie The Insider cu referire la Politico.

Potrivit acestuia, cea mai mare parte a acestor bani a fost folosită pentru muniții, precum și pentru întreținerea tehnică și „înlocuirea echipamentelor”.

Publicația Politico scrie că cifra prezentată de Hurst este semnificativ mai mică decât estimările făcute de surse independente. Între timp, autoritățile discută o finanțare suplimentară de până la 200 de miliarde de dolari, însă suma exactă nu este încă stabilită. Se așteaptă ca în curând Pentagonul să depună o solicitare corespunzătoare. Potrivit inspectorului, acest lucru se va întâmpla după ce ministerul va realiza o evaluare completă a costurilor operațiunii militare.

În același timp, cercetătoarea senior a Institutului American de Întreprinderi pentru Cercetare în Politici Publice și fostă înaltă oficială a Pentagonului, Elaine McCusker, estima la începutul lunii aprilie că primele cinci săptămâni de operațiuni militare au costat între 22,3 și 31 de miliarde de dolari. Calculele ei includ, printre altele, costurile transferului forțelor americane în Orientul Mijlociu, precum și înlocuirea și repararea echipamentelor militare, relatează sursa citată.

***

Amintim că, pe 28 februarie 2026, Israelul a anunțat începutul unei operațiuni militare împotriva Iranului. Președintele SUA Donald Trump a anunțat că Washingtonul s-a alăturat loviturilor, promițând să distrugă infrastructura de rachete a țării, să elimine programul său nuclear și să obțină o schimbare de regim la Teheran. Ulterior, Iranul a răspuns atacând Israelul și bazele militare americane din Orientul Mijlociu.

La începutul lunii aprilie, Trump a anunțat un armistițiu de două săptămâni cu Iranul. Pe 21 aprilie, președintele american a anunțat prelungirea armistițiului cu Iranul. Se menționa că armistițiul va rămâne în vigoare până când Teheranul va formula o propunere comună și până la finalizarea negocierilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: