VIDEO Pregătiri pentru demolarea clădirii fostului Hotel Național
Full Article 2 minutes read

VIDEO Pregătiri pentru demolarea clădirii fostului Hotel Național

Hotelul Național urmează să fie demolat. Oamenii legii au confirmat că actele privind demolarea acestui edificiu au fost semnate și urmează a fi puse în executare, astăzi fiind efectuate lucrări de marcare a zonei de siguranță în jurul clădirii.

Hotelul „Național” a fost ridicat în perioada sovietică. Edificiul cu 16 etaje, este una dintre cele mai simbolice clădiri din oraș. În prezent, după privatizarea din anul 2006,  se află într-o stare avansată de deteriorare.

A fost privatizat pentru prima dată în anul 1999, firma câștigătoare, „Avi Awaks” din Israel urma să achite 1,55 milioane dolari. Din motivul neachitării prețului pachetului de acțiuni, contractul a fost reziliat pe cale judiciară.

A fost privatizat pentru a doua oară în anul 2006, firma câștigătoare a concursului investițional a fost întreprinderea cu capital străin „Alfa-Engineering” (director de atunci Nicolae Curtoglo, membru al Consiliului municipal din partea Partidului Comuniștilor), care s-a obligat să facă investiții în valoare de 33 milioane de dolari pentru reconstrucția hotelului și să-l transforme într-un hotel de cinci stele. Reconstrucția urma să fie finisată doi ani mai târziu, însă nu a mai fost realizată.

Pe parcursul anilor 2010, edificiul a fost subiect de dispută judiciară între autoritățile locale și proprietarul care nu și-a executat obligațiile. La ultima ședință, cea din 25 iunie 2019, Curtea de Apel Chișinău, a respins cererea de apel a Agenției Proprietății Publice și a menținut hotărîrea primei instanțe, care a lăsat hotelul în proprietate privată.

În august 2020, proprietarul clădirii a primit autorizația de demolare a edificiului.

În martie 2021 a fost propusă demolarea edificiului în detrimentul construcției unui complexul multifuncțional.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: