Teste finale la centrala de cogenerare de pe platforma – Petromidia Năvodari

Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român (FIEKR), prin compania Rompetrol Energy, se află în ultima etapă a celui mai important proiect de investiții al mecanismului – centrala de cogenerare de la Petromidia. Până la finalul lunii august, investiția de peste 160 de milioane de dolari va fi integrată complet cu rafinăria Petromidia și cu Sistemul Energetic Național (SEN).

Ultimele progrese au fost prezentate reprezentanților la cel mai înalt nivel al celor doi parteneri strategici din cadrul FIEKR, respectiv Bulat Zakirov, Vicepreședinte al Consiliului de Administație al companiei naționale de petrol și gaze din Kazahstan – KazMunayGas (KMG), Erik Sagiyev, CEO KMG International (Rompetrol) și Bogdan-Gruia Ivan, ministrul Energiei.

„Proiectul centralei de cogenerare este rezultatul multor ani de muncă în echipă a inginerilor, proiectanților și specialiștilor din România, Kazahstan și Turcia. Este unul dintre cele mai mari proiecte de eficiență energetică din regiunea Dobrogea din ultimii ani și a fost implementat cu sprijinul deplin al Ministerului Energiei din România. Centrala va reduce dependența energetică a rafinăriei Petromidia, va optimiza costurile, va asigura o furnizare fiabilă de energie electrică și abur și va consolida controlul strategic asupra aprovizionării cu energie în cadrul Grupului KMG International (Rompetrol)”, a declarat Bulat Zakirov, Vicepreședintele Consiliului de Administrație al KazMunayGas.

În perioada februarie – iunie 2025 au fost realizate testele de punere în funcțiune și de conformitate ale celor două turbine pe gaz, au fost verificate sistemele de măsură și control, cele de alimentare cu gaze naturale și gaz de rafinărie și au fost pregătite sistemele de abur pentru furnizarea către Petromidia.

Un pas important a fost marcat în lunile martie și aprilie, când cele două turbine SGT-750 au fost sincronizate cu sistemul energetic național în toate configurațiile de funcționare și a fost începută producția propriu-zisă de energie electrică. De la începutul testelor până în prezent, au fost deja produși peste 11.000 MWh, direcționați către rafinăria Petromidia și în SEN.

De la începutul lunii iulie, centrala va avea capabilitatea de a furniza atât energie electrică, cât și abur către Rompetrol Rafinare, ca urmare a începerii producției de abur în cazanele recuperatoare. Până la finalul lunii august, vor fi efectuate testele complete de performanță, se vor obține certificările și autorizațiile din partea autorităților de profil, iar la final va fi marcată recepția lucrărilor. În acest moment, centrala este operată de o echipă mixtă formată din reprezentanți ai contractorului și din partea companiilor care au furnizat echipamentele principale (turbinele pe gaz, cazanele, camerele de comandă etc.).

Centrala va genera aproape 80 MWh, din care va fi acoperit integral necesarul de energie al platformei Petromidia (60–70 MWh), dar și abur tehnologic de până la 180 de tone/oră, corespunzător necesarului maxim de consum. Surplusul de energie electrică va fi direcționat către Sistemul Energetic Național.
Cele mai importante echipamente instalate, turbinele SGT-750, utilizează combustibil gazos (amestec de gaz natural și gaz de rafinărie), cu o rată de încălzire a materiei prime de 9.120 kJ/kWh, și generează circa 39 MWh de energie electrică fiecare.

Noua centrală de cogenerare va susține semnificativ procesele operaționale din rafinăria Petromidia, dar și rezultatele financiare înregistrate de aceasta. În același timp, va avea un rol major în echilibrarea producției și distribuției de energie electrică în regiunea Dobrogea, prin asigurarea necesarului de energie al platformei, dar și prin injectarea în sistemul național a surplusului de energie electrică.
Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român a fost înființat în octombrie 2018 de KMG International (80%) și Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (20%), obiectivul principal și strategic al acestuia fiind dezvoltarea de proiecte energetice în România.

Departamentul de Comunicare și Relații Publice
KMG International

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

MAE, despre atacul din Cracovia: Nu sunt moldoveni printre victime, potrivit informațiilor disponibile la această oră

Printre victimele atacului armat din Cracovia nu se numără cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit informațiilor disponibile la această oră. Informația a fost comunicată de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al Republicii Moldova.

„Potrivit informațiilor disponibile la această oră, nu există cetățeni ai Republicii Moldova printre victimele atacului armat din Cracovia. Totodată, precizăm că, până în prezent, la Ambasada Republicii Moldova din Polonia nu au fost înregistrate solicitări de asistență consulară în legătură cu acest incident”, a precizat Ministerul de la Chișinău.

Amintim că 6 persoane au fost ucise în atacul armat din orașul polonez Cracovia, iar alte 16 au fost rănite. Persoanele decedate sunt patru femei și doi bărbați. Poliția a anunțat că printre victime se află un cetățean britanic, iar alte trei persoane decedate sunt cetățeni polonezi. Cinci dintre răniți sunt cetățeni ai Austriei, Germaniei, Portugaliei, Rusiei și Marii Britanii.

Atacul armat a avut loc sâmbătă, 7 noiembrie, în jurul orei 15:00, ora locală, în cea mai mare piață din centrul vechi al Cracoviei, o zonă populară printre turiști. Între timp, în locuința suspectului, un cetățean polonez, au fost descoperite cadavrele a trei persoane. Poliția a confirmat duminică faptul că acestea au fost identificate ca fiind tatăl suspectului, în vârstă de 53 de ani, mama sa, în vârstă de 52 de ani, și sora sa, în vârstă de 21 de ani.

Reuters

Noi informații despre atacul din Polonia. Președinta Maia Sandu: „Moldova este alături de voi”

Șase persoane au fost ucise în atacul armat din orașul polonez Cracovia, iar alte 16 au fost rănite. Ministrul de Interne al Poloniei a declarat că, potrivit informaților preliminare, atacul ar putea avea legătură cu faptul că suspectul împărtășea viziuni de extremă dreapta. Între timp, în locuința suspectului, un cetățean polonez în vârstă de 24 de ani, au fost descoperite cadavrele a trei persoane. Președinta Maia Sandu și Ministerul Afacerilor Externe au transmis mesaje de condoleanțe în urma atacului armat, adăugând că Republica Moldova este solidară cu poporul polonez în aceste momente dificile.

„Profund întristată de atacul din Cracovia. Gândurile noastre se îndreaptă către victime, familiile și apropiații acestora, precum și către poporul polonez. Moldova este alături de voi”, a scris Maia Sandu pe o rețea de socializare.

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a transmis condoleanțe familiilor și celor apropiați victimelor. „Republica Moldova este solidară cu Polonia și cu poporul polonez în aceste momente dificile”, a adăugat Ministerul.

Ce se știe despre atacul armat

Potrivit BBC, atacul armat a avut loc sâmbătă, 7 noiembrie, în jurul orei 15:00, ora locală, în cea mai mare piață din centrul vechi al Cracoviei, o zonă populară printre turiști.

Focurile de armă au fost trase dintr-un autoturism. Un cetățean polonez în vârstă de 24 de ani a ucis șase persoane, iar alte 16 au fost rănite. Printre răniți se numără doi polițiști, iar unul dintre ei se află în stare gravă. Printre persoanele decedate se numără patru femei și doi bărbați. Poliția a anunțat că printre victime se află un cetățean britanic. Alte trei victime sunt cetățeni polonezi. Cinci dintre răniți sunt cetățeni ai Austriei, Germaniei, Portugaliei, Rusiei și Marii Britanii.

Poliția a deschis focul și l-a reținut pe atacator, care se află la spital cu răni provocate de gloanțe. Ministrul de Interne al Poloniei a declarat că, potrivit informaților preliminare, atacul ar putea avea legătură cu faptul că suspectul împărtășea viziuni de extremă dreapta.

Premierul Poloniei, Donald Tusk, a declarat că în locuința suspectului au fost descoperite cadavrele a două femei și ale unui bărbat. „Există motive întemeiate să credem că este vorba despre membri ai familiei sale apropiate”, a declarat Tusk. El a mai spus că, din motive de securitate, pentru inspectarea locuinței atacatorului a fost utilizată o dronă. „Știm că în interiorul casei s-ar putea afla o cantitate considerabilă a arme”, a adăugat Tusk.

Actualizare 10.50: Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a declarat că, potrivit informațiilor disponibile la această oră, printre victimele atacului armat din Cracovia nu se numără cetățeni moldoveni. „Totodată, precizăm că, până în prezent, la Ambasada Republicii Moldova din Polonia nu au fost înregistrate solicitări de asistență consulară în legătură cu acest incident”, a menționat instituția.

Facebook/Poliția Republicii Moldova

Șeful Poliției din Fălești a murit într-un accident rutier. A decedat și un tânăr de 27 de ani

Șeful Inspectoratului de Poliție Fălești, Denis Ijițchi, a murit după ce mașina pe care o conducea a derapat de pe traseu, noaptea trecută. În accident și-a pierdut viața și pasagerul acestuia, în vârstă de 27 de ani. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției (IGP) pe 8 noiembrie.

Potrivit IGP, șeful Inspectoratului de Poliție Fălești, în vârstă de 43 de ani, se afla la volanul mașinii personale, care a derapat de pe traseul R-16. În accident și-a pierdut viața și pasagerul acestuia, în vârstă de 27 de ani.

Denis Ijițchi activa în cadrul Poliției din anul 2005.

„A fost, totodată, soț și tată a doi copii. (…) Conducerea și efectivul Poliției transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate, rudelor, prietenilor și colegilor”, se menționează în mesajul Inspectoratului.

Reuters

Atac armat în orașul polonez Cracovia: 5 persoane au fost ucise, iar peste 10 au fost rănite (VIDEO)

Un atac armat a avut loc în orașul Cracovia, Polonia, pe 7 noiembrie. Potrivit ultimelor informații oferite de poliție, cinci persoane au fost ucise, iar alte peste zece au fost rănite. Suspectul a fost reținut, însă a fost rănit în timpul operațiunii și se află în prezent la spital.

Potrivit presei poloneze, care citează martori oculari, mai multe focuri de armă s-au auzit în Piața Centrală a orașului, ceea ce a provocat panică în rândul trecătorilor.

Conform RMF24, atacatorul a deschis focul din mașina sa asupra unor persoane alese la întâmplare. Polițiștii au tras asupra acestuia în timpul operațiunii de reținere, iar ulterior a fost transportat la spital. Deocamdată, motivele atacului nu sunt cunoscute.

Oamenii legii au confirmat moartea a cinci persoane. Alte peste zece au fost rănite, inclusiv polițiști.

În momentul producerii atacului, în apropierea Pieței Centrale avea loc o manifestație organizată de formațiuni politice de dreapta, în legătură cu criza din jurul Tribunalului Constituțional al Poloniei. Deocamdată, nu există informații care să indice o legătură între manifestație și atacul armat.

screenshot

Schema de escrocherie cu investiții false în criptomonede: toate cele 9 persoane reținute au fost plasate în arest

Cele nouă persoane reținute în Republica Moldova, suspectate de implicare într-o schemă de escrocherie cu investiții false în criptomonede și acțiuni, au fost plasate în arest preventiv sâmbătă, 7 noiembrie. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției (IGP).

„Toți cei 9 au fost plasați în arest, prin decizia instanței de judecată”, a transmis IGP.

Amintim că cele nouă persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 43 de ani, sunt bănuite de implicare într-o schemă internațională de escrocherie cu investiții false în acțiuni și criptomonede. Potrivit poliției, gruparea atrăgea victime, în special persoane în etate, prin intermediul publicității online, promițându-le câștiguri rapide și considerabile. În seara de 5 noiembrie, oamenii legii au efectuat percheziții la centrul de apel utilizat de grupare și au reținut mai multe persoane, inclusiv presupusul lider al acesteia. Victimele schemei sunt cetățeni din mai multe țări.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: