News Maker

LIVE Protest în fața Ambasadei Federației Ruse de la Chișinău

Un grup de activiști civici din Republica Moldova desfășoară un protest în fața Ambasadei Federației Ruse de la Chișinău. Protestatarilor li s-au alăturat mai mulți locuitori ai capitalei. Manifestanții au anunțat că acțiunea este organizată pentru a fi solidari cu oamenii din Ucraina, dar și „împotriva agresiunii ruse”. 

Protestul va fi pașnic, potrivit organizatorilor manifestației.

Cei care au venit la acțiune au adus cu ei pancarte cu mesaje în limba română, rusă, ucraineană și engleză. „Nu războiului”, „Putin, stop” – sunt mesajele protestatarilor. Oamenii au venit și cu drapelul Ucrainei.

„Ieșirea din situație este foarte grea, deoarece Rusia are multe forțe militare. Este un pericol real”, a spus un protestatar.

Amintim că, pe 24 februarie, în jurul orei 5:00, Vladimir Putin a anunțat începerea operațiunii militare în Ucraina. Liderul de la Kiev Vladimir Zelenski a declarat stare de război în Ucraina. Potrivit presei, s-au produs mai multe explozii la Odesa, Kiev, Harkov, Dnepr și Kramatorsk.

În Republica Moldova se înregistrează cozi imense cu ucraineni care vor să între în țara noastră. Zeci de mașini așteaptă la punctul de trecere a frontierei Palanca. Situația de la punctul de trecere, dar și alte puncte de frontieră ale Moldovei poate fi urmărită în timp real pe site-ul Poliției de Frontieră. La fel, au fost surprinse și coloane de mașini care intră în Republica Moldova dinspre punctul de trecere Palanca. Majoritatea mașinilor au numere ucrainene.

Circa 1900 de cetățeni ai Ucrainei au traversat hotarul Republicii Moldova. Totodată, cinci persoane au solicitat protecția Republicii Moldova. Declarațiile au fost anunțat astăzi de ministrul Afacerilor Interne Ana Revenco.

Spațiul aerian al Republicii Moldova rămâne închis începând cu ora 12:00.

Informații despre evenimentele din Ucraina, care se desfășoară chiar în aceste momente în LIVE Textul NM Război în Ucraina. Principalele evenimente.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Glume pe seama premierului Tofan, după declarația că „dormea în pulover în Olanda”

Pe rețelele de socializare a apărut un val de glume după ce prim-ministrul Vasile Tofan a declarat că, în perioada în care a locuit în Olanda, „dormea în pulover” pentru a economisi energie. NewsMaker vă prezintă o selecție a reacțiilor din mediul online.

Amintim că, pe 10 octombrie, în cadrul unei emisiuni televizate de la Cinema 1, Vasile Tofan a comentat declarația controversată a ministrului Agriculturii, Eugeniu Osmochescu, despre traiul în locuințe încălzite la 14 grade Celsius în sezonul rece.

„Bine, probabil a fost o exprimare nereușită din partea domnului Osmochescu. Știu că dumnealui a trăit mult în afara țării, și am cunoscut și eu, ca om care a trăit în Olanda. Deci stai la 14 grade, dar te duci la culcare într-un pulover gros și chiar e frig în casă. Iarna trecută am trecut-o la Kiev, și știți că au fost atacuri masive în acea perioadă și, în casă, desigur, aveam chiar temperaturi mai joase. Și, efectiv, nu era o alegere”, a declarat șeful Guvernului.

Eugeniu Osmochescu a declarat anterior că persoanele care își pot achita facturile la energie, dar solicită compensații de la stat, sunt „niște ipocriți”. Oficialul a îndemnat cetățenii să economisească resursele energetice, sugerând că, pe timp de noapte, temperatura din locuințe poate fi redusă la 16–18 grade Celsius. „Eu am trăit și cu 14 grade când am fost în străinătate”, a afirmat ministrul, notează Radio Moldova.

Pentru acest an, bugetul de stat prevede 550 de milioane de lei pentru plata compensațiilor. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a anunțat că suma alocată pentru întreaga perioadă rece ar putea ajunge la 2,5–3,2 miliarde de lei, în vederea majorării ajutoarelor și extinderii numărului de beneficiari.

În paralel cu identificarea resurselor financiare, Guvernul lucrează și la stabilirea criteriilor de eligibilitate pentru acordarea compensațiilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: