NM

LIVE Protestatarii se îndreaptă spre clădirea parlamentului și a președinției

Protestatarii se îndreaptă spre clădirea parlamentului și a președinției. Potrivit estimărilor poliției, la manifestație sunt prezente circa 200 de persoane.

Aceștia scandează „jos Dodon”, „jos mafia” și „Moldova”.

Anterior, aceștia au solicitat demisia guvernului Chicu, demisia președintelui parlamentului, Zinaida Grecianîi și demisia șefului statului, Igor Dodon.

De asemenea, aceștia au solicitat și un șir de înlesniri de ordin social. Este vorba despre „tratament în centrul de reabilitare o dată pe an, foi la sanatoriul o dată pe an, medicamente gratuite veteranilor și membrii familiilor acestora, poliță medicală gratuită pe viață, tratament și investigații gratuite în instituțiile medicale pentru veterani și membrii familiilor acestora, achitarea serviciilor comunale la 50% reducere pentru veterani și membrii familiilor acestora, indemnizații lunare în valoare 1700 de lei, indemnizații anuale de Ziua Independenței și de Ziua Veteranilor, călătorii gratuite în transportul public, locuri de muncă pentru veterani, stabilirea vârstei de pensionare la 55 de ani și ajutor pentru funerarii pentru veteranii decedați”.

Alexei Grosu, șeful adjunct al Inspectoratului Național de Securitate Publică a declarat că „potrivit hotărârii Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică, sunt admise întrunirile până la 50 de persoane. După cum observăm, în Piața Marii Adunări Naționale acest număr este depășit”.

De asemenea, acesta a spus că nu este respectată nici distanța socială. Mărimea amenzii pentru astfel de încălcări ar putea ajunge până la 25 de mii de lei.

https://www.facebook.com/newsmakermd/videos/3873423612699982/

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

președinte.md

Grosu respinge speculațiile: Moldova nu va produce drone pentru Ucraina

Președinta Maia Sandu a declarat, pe 8 octombrie, că cea mai mare vulnerabilitatea a Moldovei este spațiul aerian, iar Guvernul lucrează la modificarea legii pentru ca „să putem produce aici, acasă” echipamente. Întrebat dacă la ședința cu ușile închise de la Parlament s-a discutat despre producerea internă a unor sisteme de apărare antiaeriană, speakerul Igor Grosu a spus că subiectul nu a fost abordat, dar a confirmat că Guvernul va veni cu o inițiativă legislativă. Totodată, Grosu a respins speculațiile că Moldova va produce drone pentru Ucraina. Amintim că, în luna iunie curent, Sandu declara că Moldova intenționează să dezvolte capacități de producție a dronelor interceptoare și că Guvernul pregătește modificări legislative pentru a permite parteneriate public-private în industria de apărare.

„Se lucrează pe mai multe dimensiuni. Una dintre dimensiuni este ca să putem produce aici, acasă, și pentru asta Guvernul lucrează la modificarea legii. Cred că, în curând, această lege va fi transmisă în Parlament pentru aprobare. În același timp, din resursele noastre, din resursele partenerilor, procurăm aceste echipamente din exterior, acolo unde reușim să le găsim, pentru că este un rând mare la asemenea echipamente și nu întotdeauna noi suntem în fruntea acestui rând. Dar și astăzi am discutat despre importanța Republicii Moldova, despre faptul că noi suntem totuși într-o zonă mai vulnerabilă și de asta avem nevoie de mai mult sprijin ca să putem să le oferim mai multă protecție cetățenilor”, a declarat Maia Sandu jurnaliștilor la Moldova Security Forum.

În timpul declarațiilor, șefa statului a mai spus că „cea mai mare vulnerabilitate a noastră este spațiul aerian”. „Și aici prioritizăm și investițiile și acțiunile noastre și parteneriatele cu țările prietene”, a adăugat președinta.

Întrebat de jurnaliști dacă la ședința secretă de la Parlament s-a discutat despre necesitatea producerii interne a unor sisteme de apărare antiaeriană, în contextul declarațiilor Maiei Sandu, Grosu a comunicat: „Nu, astăzi nu. O să fie o inițiativă legislativă. O să vină Guvernul cu o astfel de inițiativă legislativă. Știu că se muncește acum în Guvern”.

Solicitat să comenteze speculații precum că Moldova va produce drone pentru Ucraina, Grosu a declarat: „Eu tare aș vrea să le producem pentru noi. Nouă ne trebuie și ne trebuiesc pentru destinații duble. Le folosești atunci când e vorba de situații excepționale, IGSU, în agricultură poți să le folosești”. La precizarea dacă informația nu este adevărată, liderul PAS a insistat: „Nu, evident. De unde? Noi de le-am produce pentru noi”.

***

Amintim că, în luna iunie curent, șefa statului, Maia Sandu, a declarat că Republica Moldova intenționează să dezvolte capacități de producție a dronelor interceptoare pentru combaterea aparatelor care încalcă spațiul aerian național și că, în acest scop, Guvernul pregătește modificări legislative care să permită parteneriate public-private și investiții străine în industria de apărare. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: