Foștii deținători de patentă organizează un nou protest, de această dată – în fața Președinției. Manifestanții cer autorităților să le permită să activeze în continuare în baza patentei.
„Rușine”, scandează manifestanții.
De menționat că în dimineața zilei de 17 iulie, ministrul Economiei Dumitru Alaiba declara că în primele două săptămâni 896 foști patentari deja au tranzitat spre activitate independentă.
„Ne apropiem de 25% din total. 171 persoane au solicitat compensarea cheltuielilor (dosare depuse). Cel puțin 50 de persoane deja au primit banii prin Poșta Moldovei. Principalul risc la moment – dezinformarea din rândul politicienilor. Unii politicieni la nivel local dezinformează deschis că reforma ar putea fi anulată. Asta derutează oamenii și ca rezultat aceștia ezită. Reforma nu va fi anulată, iar foștii patentari au timp până pe 31 august să solicite compensarea cheltuielilor de tranziție. Dacă banii rezervați pentru aceste compensări nu vor fi solicitați în august, din septembrie o să-i redirecționăm spre alte destinații, pentru că necesități sunt multe”, menționa oficialul, pe rețelele de socializare.
Din 1 iulie 2023, activitatea în bază de patentă a fost înlocuită cu activitatea independentă care presupune un regim fiscal simplificat. Pentru a trece la noua formă juridică, comercianții beneficiază de granturi nerambursabile pentru procurarea aparatelor de casă, instruiri, majorarea plafonului de vânzări, dar și cel mai mic impozit pe venit din Europa.
Reforma a fost criticată de mai mulți patentari. Aceștia au organizat proteste la Guvern și au cerut statului să renunțe la casele de marcat.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Cum va arăta banca peste zece ani? Ce faci dacă profesia pentru care te pregătești astăzi se transformă radical mâine? Și ce este mai avantajos: să construiești o afacere de la zero sau să cumperi una deja existentă? Sunt întrebările la care 25 de elevi ai Colegiului Național de Comerț al ASEM au căutat răspunsuri direct de la lideri din banking, fintech, tehnologie și antreprenoriat, în cadrul celei de-a cincea sesiuni de mentorat #YouthEconomy, powered by iute Moldova și Energbank.
Desfășurat la Glia Impact, în Chișinău, evenimentul i-a adus față în față pe tinerii de la specialitățile Contabilitate, Finanțe și Bănci, Turism și Marketing cu patru profesioniști care le-au vorbit despre bani, carieră, riscuri și deciziile din spatele unui business.
Lansat în martie 2025, programul #YouthEconomy a ajuns la cinci sesiuni de mentorat, implicând peste 100 de tineri și peste 20 de mentori din diverse domenii. Programul își propune să aducă educația financiară mai aproape de noua generație, prin experiențe practice și dialog direct cu oameni din business.
Banca viitorului: noi competențe
Cum vor arăta profesiile din sectorul bancar peste zece ani și ce competențe vor avea nevoie tinerii să dezvolte pentru a rămâne relevanți?
Lilia Boico, Președinta Comitetului de Conducere al Energbank, a vorbit despre transformările aduse de digitalizare și inteligența artificială, dar și despre importanța adaptabilității într-un sector în continuă schimbare.
„Le-am povestit tinerilor despre profesiile care peste 10 ani nu vor mai fi actuale în domeniul banking. Sectorul bancar se transformă rapid și îi încurajez pe tineri să fie curioși, să învețe permanent și să nu se limiteze la ceea ce cunosc astăzi. Profesiile viitorului vor cere atât competențe digitale, cât și capacitatea de a gândi critic și de a lua decizii responsabile”, a menționat Lilia Boico.
Despre cariere care nu urmează întotdeauna un plan prestabilit le-a vorbitCristina Guțu, Chief Operating Officer la iute Moldova. Pornind de la propriul parcurs profesional, aceasta a încurajat elevii să privească schimbările ca pe oportunități și să investească permanent în dezvoltarea propriilor competențe.
„O carieră de succes nu înseamnă să ai toate răspunsurile de la început sau să urmezi un traseu fără greșeli. Înseamnă să ai curajul să încerci, să înveți din experiențe și să te adaptezi atunci când lucrurile nu merg conform planului. Cea mai importantă investiție pe care o pot face tinerii este în propriile competențe și în capacitatea de a evolua odată cu lumea din jur”, a subliniat Cristina Guțu.
O idee de business sau o afacere gata construită?
Doi invitați-surpriză au adus în discuție una dintre dilemele antreprenoriatului: este mai bine să pornești un business de la zero sau să preiei unul deja existent?
Roman Știrbu, CEO Simpals, le-a explicat tinerilor ce se întâmplă între momentul în care apare o idee și cel în care aceasta începe să genereze venituri. De la identificarea unei nevoi reale și atragerea clienților până la asumarea riscurilor, discuția a evidențiat importanța validării ideilor și a execuției în construirea unei afaceri.
Ina Macovei, fondatoarea brandului Macco, a venit cu o perspectivă diferită. Sub tema „De vânzare: o afacere. De cumpărat: un vis sau o provocare?”, aceasta a împărtășit experiența preluării unui business existent, explicând ce responsabilități presupune o asemenea decizie și cât efort necesită dezvoltarea unei afaceri construite inițial de altcineva.
Cele două abordări le-au oferit elevilor ocazia să compare oportunitățile și provocările unor modele diferite de antreprenoriat, dincolo de imaginea idealizată a succesului în business.
De la sfaturi la decizii reale
Dincolo de dialogul cu mentorii, cei 25 de elevi și-au testat cunoștințele prin activități interactive inspirate din situații reale de business. Au analizat scenarii antreprenoriale, au căutat soluții și au parcurs etapele planificării și gestionării unui buget.
Pentru Daniela Florea, una dintre participante, cea mai importantă lecție a fost despre perseverență.
„Lecțiile oferite de mentori ne fac mai puternici și ne învață să nu lăsăm mâinile jos în fața provocărilor. Am înțeles că dificultățile fac parte din orice parcurs și că este important să avem încredere în noi și să continuăm să încercăm”, a spus Daniela.
Nicolae Rogoja a plecat de la sesiune cu trei obiective concrete.
„Sunt trei lucruri pe care vreau să le fac după acest program: să îmi caut un loc de muncă, să economisesc mai mult și, dacă voi decide să devin antreprenor, să îmi construiesc propria afacere de la zero, nu să cumpăr una deja existentă”, a povestit Nicolae.
Cinci sesiuni, peste 100 de tineri și 20 de mentori
Ajuns la cea de-a cincea sesiune de mentorat, #YouthEconomy continuă să creeze oportunități de interacțiune între tineri și profesioniști din mediul de afaceri. De la lansarea sa, programul a implicat peste 100 de tineri și peste 20 de mentori din sectorul financiar, antreprenoriat, tehnologie, media și industriile creative.
Prin întâlniri cu oameni din business și exerciții practice, #YouthEconomy urmărește să le ofere tinerilor instrumente pentru a înțelege mai bine lumea financiară, a-și evalua oportunitățile profesionale și a lua decizii informate privind propriul viitor.
Programul este realizat cu suportul iute Moldova și Energbank, având Academia de Studii Economice a Moldovei în calitate de partener academic și Junior Achievement Moldova în calitate de partener strategic.
Despre #YouthEconomy
Lansat în martie 2025, #YouthEconomy powered by iute Moldova & Energbank face parte din campania națională de educație financiară „Generația Inteligenței Financiare”. Inițiativa reunește mentori din business, sectorul financiar, media, tehnologie și industriile creative, care împărtășesc tinerilor experiențe și lecții practice despre bani, carieră și antreprenoriat, contribuind la dezvoltarea unei generații mai bine pregătite pentru deciziile financiare și profesionale ale viitorului.