VIDEO Un grup de veterani de război a protestat în fața reședinței de stat de la Condrița

Un grup de veterani ai războiului de la Nistru au inițiat un protest în apropierea reședinței prezidențiale de la Condrița. Aceștia au cerut demisia lui Igor Dodon, pe motiv că „a trădat țara” când a participat la întâlnirea cu liderul transnistrean Vadim Krasnoselski și l-a numit pe acesta „președintele Transnistriei”.

Manifestanții au adus cu ei pancarte cu inscripția „Trădător de țară”, „Dodon la pușcărie” și „Iuda”.

„Noi am venit să ne revoltăm față de așa-zisul președinte, care ne-a scuipat în suflet. Am fost peste 200 de persoane și am ținut piept la răboiul de la Nistru. Am venit să îi spunem că este un trădător de țară, că a primit aici trădătorul din Transnistria. Să plece din codrii Moldovei, pentru că aici a fost domnitor Ștefan cel Mare, să se ducă la Sadova”, a spus unul dintre manifestanți.

Manifestanții au adus cu ei și o pungă neagră cu calendar, amintind de imaginile surprinse cu camera ascunsă din timpul întâlnirii dintre Igro Dodon și fostul lider al PDM, Vladimir Plahotniuc. Aceștia l-au agățat de poarta spre vila prezidențială.

Manifestația a fost transmisă în direct de liderul partidului „Democrația acasă”, Vasile Costiuc.

https://www.facebook.com/PartidulDemocratiaAcasa/videos/315447549827988/?v=315447549827988

Amintim că, în timpul declarațiilor pentru presă după întâlnirea din 28 iulie cu Vadim Krasnoselski, Igor Dodon l-a numit pe acesta „președintele Transnistriei”. Într-o reacție ulterioară, reprezentanții administrației prezidențiale au explicat că expresia utilizată de către președintele Igor Dodon în cadrul întâlnirii din 28 iulie cu liderul transnistrean „țin de un context exclusiv protocolar”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

TV8

Tiraspolul blochează candidatura activistului Nicolai Malîșev la „alegerile” din regiune

Nicolai Malîșev, activist civic din stânga Nistrului, nu a fost înregistrat drept candidat la așa-numitele alegeri prezidențiale din regiune. Comisia Electorală nerecunoscută de la Tiraspol și-a motivat decizia prin faptul că, în ultimii cinci ani, acestuia i-a fost refuzată de două ori înregistrarea în calitate de candidat la funcția de deputat, iar o dată i-a fost anulată de instanță. Într-un video publicat anterior pe rețelele de socializare, Malișev și-a anunțat intenția de a se înscrie în cursă.

„Eu cred că până a veni la conducere un nou lider, neapărat trebuie să ofere explicații predecesorul său, cu privire la promisiunile pe care le-a lansat. Mai țineți minte cele 15 000 de locuri de muncă în regiunea transnistreană? Noi așa și nu le-am văzut, dar știm cu siguranță că, în prezent, pe celălalt mal, aproximativ 25 000 de cetățeni ai Transnistriei, ai țărișoarei noastre mici, dar dârze, lucrează și plătesc impozite acolo”, a declarat Nicolai Malîșev.

În viziunea activistului, munca și cumpărăturile făcute pe malul drept al Nistrului reprezintă o pierdere directă pentru economia și bugetul regiunii transnistrene.

Potrivit portalului Zona de Securitate, în februarie 2025, bărbatul a fost atacat și bătut de persoane necunoscute în scara blocului în care locuiește. Incidentul s-a produs după ce autoritățile neconstituționale de la Tiraspol i-au refuzat înregistrarea în cursa electorală pentru Sovietul Suprem. Atunci a fost invocată o prevedere din așa-zisul cod electoral local. Aceasta interzicea candidatura persoanelor care au comis abateri sau au fost excluse din competițiile electorale. Malișev s-a evidențiat prin criticile aduse liderului nerecunoscut din stânga Nistrului, Vadim Krasnoselski.

Până acum, au depus actele pentru a participa la așa-numitele alegeri prezidențiale din stânga Nistrului vicepremierul nerecunoscut de la Tiraspol, Vitali Neagu și deputatul din Sovietul Suprem Vadim Cravciuc. Scrutinul urmează să aibă loc pe 13 decembrie și nu este recunoscut de autoritățile constituționale de la Chișinău. Vadim Krasnoselski își încheie al doilea mandat și nu mai poate candida.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: