NewsMaker

LIVE VIDEO Cum ne asigurăm apărarea și securitatea? La Chișinău are loc prima ediție „Moldova Security Forum”

Pe 19 și 20 noiembrie, la Chișinău, are loc prima ediție „Moldova Security Forum”. Evenimentul este organizat de Biroul Fundației Konrad Adenauer în Republica Moldova, Oficiul de legătură NATO în Republica Moldova și Institutul pentru Politici și Reforme Europene și este dedicat abordării celor mai mari provocări de securitate națională și regională. NewsMaker este partener general al evenimentului. 

Potrivit organizatorilor, Moldova Security Forum este un eveniment dedicat abordării celor mai mari provocări de securitate națională și regională, cu un accent special pe amenințările hibride, dezinformare, amenințările cibernetice și ascensiunea inteligenței artificiale.

NewsMaker transmite în regim LIVE TEXT evenimentul.

În debutul forumului vor ține discursuri: Sanda Sandu de la Biroul Fundației Konrad Adenauer în Republica Moldova, Igor Grosu – președintele Parlamentului Republicii Moldova, Justin Suni – șeful interimar al Biroului de legătură NATO din Republica Moldova, Janis Mazeiks – ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Brigitta Triebel – directoarea biroului KAS în Republica Moldova și Iulian Groza – director executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene. Începând cu ora 10:00 se va desfășura primul panel de discuții din cadrul forumului.

Printre cei care vor participa la eveniment pe parcursul celor două zile de forum sunt: ministrul Apărării Anatolie Nosatîi, viceprim-ministrul pentru Reintegrare Oleg Serebrian, ambasadorul României la Chișinău Cristian-Leon Țurcanu, ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova Margret Uebber, ambasadorul Poloniei în Republica Moldova Tomasz Kobzdej, ambasadorul Cehiei în Republica Moldova Jaromír Plíšek, ambasadorul Italiei în Republica Moldova Lorenzo Tomassoni, deputata Partidului Acțiune și Solidaritate Doina Gherman, inclusiv președinta Comisiei Electorale Centrale Angelica Caraman.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Acord SUA-Danemarca privind Groenlanda. Trump anunță consolidarea prezenței militare americane pe insulă

Statele Unite ale Americii au ajuns la un acord cu Danemarca și Groenlanda care le-ar oferi Washingtonului „control permanent” asupra securității insulei. Anunțul a fost făcut de președintele american Donald Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social.

Potrivit lui Trump, SUA vor avea „pentru totdeauna” dreptul de a „face în Groenlanda tot ceea ce este necesar” pentru a asigura securitatea insulei și a SUA.

Președintele american a mai afirmat că niciun „adversar” al SUA nu va putea avea în Groenlanda baze militare, trupe sau investiții fără „acordul direct, în scris” al Washingtonului. Trump a anunțat totodată că Statele Unite ale Americii vor începe „imediat” să-și consolideze prezența militară pe insulă, transmite The Moscow Times.

Prim-ministra daneză Mette Frederiksen a comunicat că acordul dintre SUA, Danemarca și Groenlanda privind consolidarea securității în Arctica și Atlanticul de Nord urmează să fie semnat săptămâna viitoare. Documentul va intra în vigoare după ce va trece prin procedurile necesare în parlamentele naționale.

Frederiksen a calificat acordul drept „foarte benefic pentru NATO și Europa”. Ea a precizat că documentul recunoaște suveranitatea și integritatea teritorială a Danemarcei, precum și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.

Premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a declarat, la rândul său, că acordul ține cont de interesele insulei și de rolul acesteia în cooperarea internațională. „Este în beneficiul tuturor”, a spus el.

Un oficial american a declarat pentru Fox News că acordul va rămâne în vigoare chiar și în cazul în care Groenlanda își va dobândi independența.

Groenlanda are aproximativ 56 000 de locuitori și este un teritoriu autonom în cadrul Danemarcei. Donald Trump a susținut în repetate rânduri că Statele Unite trebuie să preia controlul asupra insulei, invocând interese de securitate națională și amenințarea reprezentată de Rusia și China. Anterior, el a propus ca Danemarca să vândă Groenlanda și nu a exclus posibilitatea folosirii forței în cazul unui refuz.

Groenlanda ar urma să fie integrată într-o rețea de stații radar și baze militare care include obiective din Alaska și Canada, declara în primăvară generalul Gregory Guillot, comandantul Comandamentului Nord al Forțelor Armate ale SUA. Potrivit acestuia, Washingtonul intenționează să aibă pe insulă și un port de mare adâncime, precum și o bază pentru antrenarea forțelor speciale.

În perioada de vârf a Războiului Rece, SUA aveau peste 10 000 de militari staționați în Groenlanda, insula fiind atunci un punct important pentru monitorizarea rachetelor sovietice.

În prezent, în Groenlanda se află instalații ale Forțelor Spațiale ale SUA și sisteme radar de mare putere, precum și aproximativ 100 de militari americani care deservesc sistemele de avertizare timpurie și de apărare antirachetă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: